Remus Basalic

Remus Basalic

La Spitalul Judeţean Galaţi, PROGRAMUL de VIZITARE a pacienţilor a fost REDUS

Luni, 29 Februarie 2016 16:10 | Publicat în EVENIMENT
Programul de vizitare de către aparţinători a pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean Galaţi a fost restricţionat la două ore pe zi, în intervalul orar 15,00 - 17,00, începând de marți, 1 martie. De asemenea, este recomandat ca fiecare bolnav să fie vizitat de către un singur aparţinător. Conducerea unităţii medicale a luat această decizie preventivă pe baza indicaţiilor primite de la Ministerul Sănătăţii, având în vedere numărul mare de infecţii respiratorii d ...

Proverbiala puritate a BERII germane, pusă la îndoială

Marți, 01 Martie 2016 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Un studiu elaborat de o organizaţie neguvernamentală de mediu, publicat recent, susţine că a depistat în 14 dintre cele mai populare mărci de bere din Germania urme ale unui erbicid, glifosat, suspectat că ar fi cancerigen, transmit EFE şi Reuters, menţionând că această informaţie ar putea fi o lovitură puternică pentru prestigiul mondial al berii germane. Realizată de Institutul pentru Mediul Înconjurător din Munchen, cercetarea afirmă că a găsit glifosat în concentraţii ...

CONTROALE încrucişate în toate SPITALELE din Galaţi

Marți, 01 Martie 2016 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
* În cadrul controalelor efectuate în 2015, inspectorii au dat amenzi şi avertismente în mai multe spitale gălăţene Ministerul Sănătăţii (MS) pregăteşte o nouă serie de controale în toate spitalele din ţară, începând cu data de 10 martie. Opt unităţi medicale din judeţul Galaţi sunt vizate de aceste verificări. Este vorba de Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, de Spitalul de Copii, de Boli Infecţioase, de Psihiatrie, de Pneumoftiziologie, de Maternitatea "Buna Ve ...

Cancerul, măsura sărăciei noastre

Luni, 29 Februarie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
O dramă tăcută se petrece fără întrerupere în vieţile a mii de gălăţeni. Totul capătă conturul unei tragedii pe holul unui spital sau într-un cabinet medical, odată cu pronunţarea a două cuvinte: Este cancer! Fără a intra în amănunte de ordin numeric, este de ajuns să spunem că patru gălăţeni au primit această teribilă sentinţă, în fiecare zi a anului trecut. Printre ei se numără rude, cunoştinţe, prieteni, colegi sau vecini ai fiecăruia dintre noi. Problema n ...

COMORI DE PATRIMONIU/ Ruina „Casei Mantu”, simbolul nepăsării noastre

Sâmbătă, 27 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Campanii VLG
Pictorul şi graficianul Nicolae Mantu este recunoscut unanim drept ctitor al mişcării artistice gălăţene. Unul dintre reprezentanţii cei mai marcanţi ai artelor plastice româneşti, Nicolae Mantu ar fi devenit, într-o societate normală, un adevărat simbol pentru oraşul nostru. Această acţiune firească ar fi fost nu doar un gest de corectitudine morală faţă de acest artist de geniu, ci şi un mod prin care oraşul nostru s-ar fi putut bucura de imens capital de imagine. În s ...

ATENȚIE! Deși este un gest aparent banal, ce RIȘTI dacă îţi TROSNEȘTI DEGETELE

Joi, 25 Februarie 2016 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cercetările recente arată faptul că trosnitul degetelor nu are legătură cu apariţia artritei, aşa cum se credea până nu demult. Cu toate acestea, se pare că acest obicei are efecte adverse asupra mobilităţii mâinilor. Atunci când cercetătorii au explorat alte efecte ale trosnirii degetelor, studiile au scos în evidenţă faptul că acest obicei poate duce, în timp, la apariţia edemelor în mână şi la reducerea forţei de prindere a mâinilor. Acest lucru este cauzat, probab ...

Legătura dintre STRES şi KILOGRAMELE în plus

Joi, 25 Februarie 2016 13:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Se întâmplă uneori ca, în perioada în care ţinem o anumită dietă, cu stricteţe chiar, să nu slăbim sau, mai rău, să ne îngrăşăm, acest lucru fiind foarte posibil mai ales dacă parcurgem o perioadă stresantă şi în care nivelul cortisolului (hormon al stresului) este crescut, afirmă nutriţionistul Lygia Alexandrescu. Potrivit specialistului, şi în aceste situaţii trebuie urmată o dietă anti-stres, care să aibă în vedere în principal scăderea nivelului de stres la ...

Avantajele şi dezavantajele consumului de CAFEA

Joi, 25 Februarie 2016 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Majoritatea dintre noi ne începem fiecare dimineaţă cu o ceaşcă de cafea. Mulţi mai bem încă una sau chiar mai multe, pe parcursul zilei. Băutura are o mulţime de beneficii, dar şi câteva efecte nedorite. Îţi dă energie şi te face mai inteligent Cafeina, ingredientul activ din cafea, este absorbită în sânge, şi de acolo în creier, unde blochează un neurotransmiţător numit adenozină. Când acest lucru se întâmplă, cantitatea de neurotransmiţători precum dopamina cr ...

HIDROCOLONOTERAPIA - o metodă de DETOXIFIERE profundă, cu beneficii imediate

Marți, 23 Februarie 2016 18:45 | Publicat în SĂNĂTATE
* Centrul Nepsis este singura clinică din Galaţi care vă oferă servicii de hidrocolonoterapie Alimentaţia necorespunzătoare, agitaţia şi stresul caracteristice stilului de viaţă modern exercită o acţiune toxică asupra organelor şi glandelor noastre vitale. Dintre toate organele din corp, cel care suferă cel mai mult de pe urma obiceiurilor alimentare moderne este colonul. Colonul nostru a fost destinat de natură să funcţioneze la fel de uşor ca şi sistemele de evacuare pri ...

Virusul ZIKA/ Primul VACCIN, testat până la sfârşitul lui 2016

Marți, 23 Februarie 2016 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Grupul farmaceutic american Inovio Pharmaceuticals, care dezvoltă un vaccin împotriva virusului Zika, a anunţat că va lansa teste pe oameni înainte de sfârşitul acestui an, dând speranţe împotriva răspândirii acestui virus. Testările vor avea loc iniţial în SUA. Pe lângă Inovio, mai mult de o duzină de companii farmaceutice, între care compania franceză Sanofi Pasteur şi cea indiană Bharat Biotech, lucrează la un vaccin Zika, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţi ...
Pagina 445 din 692