Se cuvine să facem măcar un pic de Linişte pe Câmpia Limbii Române! Măcar cât durează adierea unui fluture să facem Linişte! Măcar cât durează prăbuşirea secundei eterne în braţele celeilalte secunde eterne să facem Linişte! Se cuvine să ne aducem aminte Decalogul şi să începem Spovedania, să recunoaştem de câte ori am furat, de câte ori am ucis, de câte ori ne-am făcut chipuri cioplite, de câte ori am luat numele Domnului în deşert, de câte ori am râvnit bunul ...

Mă uit prin partea cea plină a paharului pe zarea de unde cred că apari din clipă în clipă! Cu aşteptarea în plisc, precum o pasăre a ne/răbdării, inima-mi aleargă înaintea ta şi ţipă!   Ţipă de bucurie că va fi să te atingă, în sfârşit, după atâta şi atâta nădăjduire întruchipată în toate poeziile de până acum şi-n lacrimile pe care nu le-ai auzit niciodată!   Şi aleargă şi se întoarce şi aleargă şi se întoarce, fără inimă nu pot să te aştep ...

Şi uite-aşa vine vrăjitorul Rodian Drăgoi! Tocmai din partea de sud a Poeziei de nord vine! Tocmai din partea de nord a Poeziei de sud vine! Tocmai din partea de est şi de vest a Poeziei vine! Tocmai din toate părţile tuturor părţilor Poeziei vine! Vine atent, din ce în ce mai atent! Vine şi răstoarnă mii şi mii de scoruri şi de calcule şi de ierarhii stabilite de scârţari şi veleitari pe terenul in/vulnerabil al Reginei, adică al Poeziei! Acest poet nu se joacă! Este serios ...

Vă rog frumos, moldo/veniţi în lumea noastră moldo/verde, suntem acasă, aşteptăm,/ n-avem şi nu aveţi ce pierde, vă aşteptăm cu moldo/vin: eu – moldo-viu, ea – moldo/vie... am dat pe sus cu moldo/var, am dat cu moldo/veşnicie, am pus dulceaţă de gutui, turte şi nuci, sare şi miere, am pus fântâni, dealuri şi văi, ca să aveţi moldo/vedere, ca să aveţi un moldo/vis, am pus velinţe şi-aşternuturi ţesute de când maica mea moldo/venea la începuturi, era-n război ...

Sigur că da! Aţi văzut/citit ce forţă emoţională uriaşă are metafora/candoarea lui Rodian Drăgoi, poet despre genialitatea căruia am scris/amintit în ziarul „Viaţa Liberă” de ieri! De piatră să fii, şi tot te mişcă „ultimul meu poem”, de pildă, ca să continuăm călătoria prin lumea fascinantă a cestui poet cu majuscule, a cestui poet remarcat de Zaharia Stancu, a cestui poet/nepot al lui Marin Preda, a cestui poet/prieten al devastatorului Dimitrie Stelaru, a cest ...

dacă vii acum înainte de a se însera jur să-ţi dau tot ce mai rămâne din duminica mea fiindcă nu sunt hulpav şi îmi este foarte milă şi ruşine să folosesc totul şi să huzuresc fără tine   dacă vii acum înainte de a se întomna jur să te declar până la moarte duminica mea şi că vom merge numai pe calea cea dreaptă unde o crizantemireasă şi un crizantemire ne aşteaptă   dacă vii acum înainte de a se înnopta jur să mă fac fluture de lampă doamnă duminica mea ...

Demult, prin anii 1970 – 1980, înconjurat de mulţi şi straşnici bătători la porţile Parnasului, transformam nopţile în adevărate victorii ale Luminii, adică citeam toate Revistele Literare ale vremii şi ale timpului de atunci! Bineînţeles, nu se putea să nu ne minunăm când descopeream o Poezie care ne minuna, dar ne şi umplea cu Invidie! Desigur, Invidia aceea frumoasă, înălţătoare, pură şi simplă, fără nici un fel de Ipocrizie! Invidia aceea constructivă, care ne ...

şi am să-mi urmez moartea cum mi-am urmat şi viaţa ca pe o lucrare de control am s-o urmez şi am s-o respect ca pe o vie care mă respectă şi are un înţeles   şi n-am să-i reproşez că a venit devreme sau târziu cum nici vieţii nu i-am reproşat când stăteam împreună la marginea satului şi aşteptam să vină adevărul adevărat   credeam că trebuie să vină din stânga ori din dreapta ori de sus ori de jos credeam că vine mi-a fost frică şi n-am întrebat niciodată ...

Şi trec...şi trec prin Infinitul mare!/ şi trec...şi trec prin Infinitul mic!/...şi cred că (n)-am nimic în buzunare!/...şi cred că (n)-am în suflet mai nimic!// şi îl tot strig pe Cel care răspunde/ de sufletul şi buzunarul meu!/...şi îl aud venind tocmai de unde/ stă (şi conduce Lumea) Dumnezeu!// l-aud venind în hohote de scumpă/ şi ne(mai)întâmplată bucurie,/ venind ca un Deştept, din tumbă-n tumbă,/ ca un Stăpân (şi Fante) de Spatie!/ l-aud venind...şi tare fr ...

nu am mai plâns de multă vreme de când m-a dat mama afară din pântec şi auzeam cum moartea îşi drege glasul să mă cheme într-o lume plină cu verdeaţă şi cântec   până acum am trăit cu ochii uscaţi însă astăzi toate lacrămile trecutului au dat năvală când am ajuns şi am văzut cum staţi în cimitir ca-ntr-un costum de gală   la rădăcina teiului de lângă morminte am lăsat să curgă plânsul meu atâta de mult şi târziu dar purificat printre atâtea şi atâ ...