Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Sufletele curate vin în ajutorul copiilor cu dizabilităţi psihice *„Împreună putem construi o lume mai bună” – acesta este numele proiectului derulat între Şcoala Specială Numărul 2 „Constantin Pufan” şi Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” Galaţi. Proiectul a debutat la sfârşitul anul trecut trecut, când copiii cu dizabilităţi psihice au serbat Crăciunul 2009 alături de elevii anului I B de la „Christiana”, elevi coordonaţi de Viorica Florea.Zile ...
* Interviu cu Bogdan Adrian Panait (FOTO), secretar de stat în cadrul Oficiului Român pentru Adopţie * Reporter: Care este situaţia adopţiilor în Galaţi comparativ cu celelalte judeţe şi cu media pe ţară?Bogdan Adrian Panait: Galaţiul nu face excepţie nici pozitivă, nici negativă faţă de media din România. De altfel, de asta ne şi aflăm aici, am început o acţiune prin care dorim să ne consultăm cu specialiştii din ţară, pentru a vedea care sunt problemele lor şi pentr ...
*Bulgarii noştri, din Timoc: A doua zi de Paşti, pe 5 aprilie, de la ora 12,00, tot românul din Bulgaria este aşteptat în localitatea Albotina, la „Festivalul folcloric al cântecului şi dansului autentic românesc”, manifestare tradiţională a românilor din Timocul bulgăresc, ajunsă la a IV-a ediţie şi organizată în acest an cu sprijinul Institutului Cultural Român de către Consiliul Suprem al Organizaţiilor Româneşti (Vlahe) din Bulgaria. * Concert la Ambasada Românie ...
O reţea de traficaţi de migranţi a fost neutralizată de către poliţiştii de frontieră din oraşul nostru. Cei zece membri ai reţelei, români şi moldoveni, racolau cetăţeni din Republica Moldova şi le promiteau în schimbul unor sume de bani că îi vor transporta în ţări ale Uniunii Europene, în special în Italia. Pentru faptele lor, cinci dintre cei zece au primit mandate de arestare preventivă, doi sunt cercetaţi în libertate, alte trei persoane se află în acest momen ...
Poliţiştii de frontieră de la Folteşti au oprit ieri, la ora 7 dimineaţa, pe Drumul Naţional 26, în Vladeşti, o maşină în care se aflau trei moldoveni. În valizele fraţilor de peste Prut au fost găsite 395 de pachete de ţigări, de diferite mărci, fără documente de provenienţă, care aparţineau ocupanţilor maşinii. Tutunul valorând 1.600 lei, a fost confiscat de către Vama Oancea. ...
* Furate în momente diferite din Germania, un cap de tir şi remorca lui erau bine mersi, înmatriculate în Republica Moldova * Moldoveanul Valeriu S., în vârstă de 63 ani a vrut să intre în România ieri dimineaţă, la ora 4,00, pe la Oancea. Bărbatul conducea un tir înmatriculat în Moldova, format din cap-tractor DAF şi semiremorcă Humbaur. Poliţiştii de frontieră au descoperit că semiremorca este furată din Germania, din decembrie 2009, iar capul tractor e furat tot din Germ ...
* Trăia singură de şapte ani * În câteva clipe de coşmar a fost zdrobită de lovituri * Vecinii n-au auzit nimic, deşi totul s-a întâmplat în plină zi * Femeia e la spital, în stare gravă * O faptă abominabilă, într-o săptămână a smereniei şi a rugăciunii * A trăit o viaţă întreagă liniştită şi tocmai la 87 de ani a lovit-o năpasta! Vorbim despre o femeie care locuia singură, într-o casă de pe strada Farului, din Valea Oraşului şi care a fost zdrobită în b ...
Până la Paşte, hypermarketurile ne aşteaptă şi noaptea
Joi, 01 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Isteria shopping-ului a lovit din nou * Receptivi la tot ce poate aduce o creştere a volumului de vânzări, marii retaileri şi-au prelungit într-atât programul încât putem să ne şi mutăm în unele hypermarketuri.La METRO Cash & CarryÎntre 29 martie şi 3 aprilie, programul cu publicul la METRO Cash & Carry se desfăşoară între orele 6,00-24,00. Pe 3 aprilie, METRO mai este deschis până la ora 18,00, iar pe 4 aprilie, în duminica de Paşti, este închis. Orarul din 5 ap ...
’Tu-i pelinul mamei ei de viaţă!(…şi amarul mamei ei de moarte!)Casa mea e singură şi aredoar pelin pe jos şi zmeu la uşă,coperiş din stuf şi pat în caredoarme şi visează o păpuşă!Casa mea se uită înainte,după mama dusă peste zaresă-mi aducă greierişuri sfinteşi gorgoaze şi nu-mă-uitare!Casa mea-i bătută de o Lunăîmbrăcată-n rochie subţire,seamănă cu tine, vrea să-mi spună:umbli haimanaua, nene mire!Umblu haimanaua, poate-poatepot să aflu unde se ascunde ...
Astă seară, în toate sfintele locaşuri este denie. La Catedrala Episcopală, rugăciunea de seară va începe la ora 18.00, iar în parohii în jurul orei 17.00. Joia Mare, la Crucea MântuitoruluiMâine, în Joia Mare, la Catedrala Arhiepiscopală a Galaţilor, încă de la orele dimineţii se va săvârşi Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, începând cu ora 8.30. Va fi urmată de Ritualul spălării picioarelor, de la ora 10.00. Seara va fi rugăciunea şi închinar ...