Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Un bolnav psihic şi-a lovit mama adoptivă, în vârstă de 76 de ani * iar aceasta nu a supravieţuit * Primarul Virgil Doca declară că tatăl bolnavului îi ceruse ajutor, nu mai demult de săptămâna trecută, pentru a-şi putea interna băiatul * «Dar ştiţi cum e, stă câteva zile internat, apoi vine înapoi acasă», mai spune primarul * Asta, pentru că în judeţ nu avem decât spital de acuţi - «Elisabeta Doamna» din Galaţi * Dacă ar exista şi spitale speciale pentru boln ...
Printr-un comunicat de presă, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco ne informează care sunt străzile şi zonele oraşului unde, în această săptămână, se execută lucări în cadrul Programului ISPA. În Fileşti se lucrează pe străzile Emil Racoviţă şi Nicolae Mantu. În Centru, lista cuprinde străzile: Nicolae Bălcescu, Bucovinei, I.L. Caragiale, George Coşbuc (între M. Kogălniceanu şi A.Vlaicu), Traian (între Rizer şi Basarabiei, între Basarabiei şi Faleză); Cristofor C ...
Georgiana Raluca Vreme are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a la Liceul Emil Racoviţă din Galaţi. În urmă cu doi ani a participat la un spectacol organizat de Casa de Cultură a Studenţilor şi cei de la aQua Models au cooptat-o în echipă. „Nu am crezut niciodată că voi face modelling. Cei de la CCS m-au convins să mă înscriu în agenţie şi pentru lor trebuie să le mulţumesc pentru cariera care o am în acest moment”, povesteşte Georgiana. Anul trecut a participat şi ...
* Ia-ţi mireasă ziua bună, de la tată, de la mumă, dar şi de la un deluşor de bani… * Nu spunem munte, ca să nu băgăm pe nimeni în sperieţi. Cea mai lungă, cea mai fericită, cea mai specială şi, în fond, prima zi din viaţa unei noi familii costă. Factura, aşa cum am calculat-o, noi se ridică la 13 lei pe minut. Caz concret: nuntă care a durat 19 ore – de la ora 14,00 când au început să i se umple miresei casa de oaspeţi, şi până a doua zi la 9.00 când mirii „d ...
* Impresii generale * Mai presus de orice, îmi iubesc părinţii. Mă fascinează că oameni atât de plini de sens, atât de trainic ancoraţi în socialul vieţii mele pot exista indiferent de derapajele mele. Mă minunez că sunt iubită de ei, deşi aş putea paria, punând la bătaie ultima rămăşiţă de obiectivitate, că nu le-aş face o impresie tocmai bună dacă nu le-aş aparţine cu acte şi dormitor instalat în sufrageria lor. Pentru că nu au însă de ales, dar nici nu vor s ...
(dictatură de la domnişoara Carmen Chirilă) Bate vântul dinspre mânurile tale şi-mi aduce miros de gutui şi de crizanteme şi de păsări rămase în ochii tăi amărui! Am crezut că toate sunt plecate într-o lume mai bună, dar nu, frumoaso, nu, vor să mai stea şi să-mi spună! Vor să mai stea în mânurile careascund fluturii când plouăşi în ochii care răsaro lună plină şi o lună nouă!Şi să-mi spună: ai de alesdintre toate acestea, fără sfială!…Am ales, frumoas ...
Pentru cei mai mulţi dintre noi pietrele nu înseamnă nimic, le-am lovi pe stradă cu piciorul ori le-am azvârli în apă dacă am fi pe malul unui lac. Însă Albert Gierling este artistul care transformă pietre obişnuite în opere desăvârşite, împodobindu-le cu straturi fine de vopsea ce ilustrează cetăţi, biserici, portrete, flori sau păsări. Iar pasiunea sa este neconvenţională nu numai datorită materialului folosit ca suport pentru imaginile zugrăvite, ci mai ales pentru d ...
Aura Cristi, de la „Contemporanul”, la „Axis libri”
Sâmbătă, 10 Octombrie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Înjurăturile pe ruseşte sunt rele, cele româneşti sunt dulci, spune poeta Aura Cristi * Patru scriitori lansaţi * Joi seară, plin ca de obicei salonul literar „Axis libri” de la Biblioteca „V.A. Urechia”. De data aceasta, superofertă: patru autori, cinci volume! În întâlnirea moderată de scriitorul Theodor Parapiru, poetul-şahist Anton Stanciu şi-a lansat volumul de sonete „Şah la poezie”, cineastul-scriitor-navigator Maximilian Popescu-Wella a venit cu două volume ...
* Discuţie realizată cu academicianul Emilian Popescu, preşedintele Comisiei Române de Istorie şi Studiu al Creştinismului din cadrul Patriahiei Române * Continuăm interviul cu distinsul academician Emilian Popescu, preşedintele Comisiei Române de Istorie şi Studiu al Creştinismului din cadrul Patriarhiei Române, prin grija căruia au apărut - de la începutul acestui an, cele trei volume “Studia Basiliana”, studii închinate vieţii şi operei Sfântului Vasile cel Mare (330-3 ...
Creştinul demn de numele pe care-l poartă este permanent preocupat să-şi îmbunătăţească călătoria alături de Hristos, prin rugăciune, prin participarea la Sfânta Liturghie, prin faptele bune. Călătoria acesta este însă mai bine înţeleasă şi corect parcursă dacă alături de toate cele amintite, Dreptmăritorul mai şi citeşte câte ceva. Pentru că, “nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, ne relatează Sfântul Evanghel ...