(!) dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo, cu gândul că, în fapt, mă văd pe-aice, cu gândul că, în fapt şi-nchipuire, trecutu-ncepe iarăşi să mă strige în capătul din zero-al întâmplării, al în/fiirii şi-al deşertăciunii, al foamei şi al setei de neanturi? - de ce să-i cred pe alţii contra unii când unii contra alţii şi-mpreună împuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună (?)   (!) mă cred pe mine?!...tristă păcăleală! şi morgă! şi funestă des/fătare! - ...

Da, sigur că da! am să mă duc şi la mama!...Chiar şi tata zice, nu să-mi răspundă şi să-şi exprime acordul în legătură cu intenţia mea, ci să-şi arate regretul că el nu se poate duce, merge greu, din ce în ce mai greu: da, sigur că da, du-te la maică-ta! du-te şi spune-i că sunt sănătos! şi nu cumva să-i spui altceva, că nu-i frumos! şi aprinde-i o lumânare şi din partea mea! uite, îţi dau nişte gologani, aşa, să fie plătit, cum ştii că este obiceiul! aprin ...

Zice că sunt când nu mai sunt! - când nu mai sunt?...ce întrebare! şi n-am răspuns...şi mă strecor în miezul clipei următoare,   unde-o sămânţă cu ne/tot stă-n semn şi-n vârf de fecundare, mă face steauă şi mă dă drept hrană la continuare!   Zice c-am fost când nu am fost! - când nu am fost?...e o minciună! - şi am răspuns: am fost mereu, însă nu are ce să spună,   n-are nici cum, n-are nici când şi nici nu poate să se-ascundă căci Niciodată stă str� ...

Când am ajuns în ograda cu troscot şi tei, tata se uita la cer. Sigur, credea că de acolo vine drumul/cărarea spre casă, spre acasă. Se uita fără vorbă, cu ochii mai albaştri decât cerul la care se uita. Chiar mă vedeam în ochii lui cum mă apropii de el, îndepărtându-mă, parcă. În ogradă şi în jurul ei, toate substantivele sunt proprii şi toate sunt la locul lor. Toate verbele ard mocnit, sub liniştea trează de la facerea lumii. Adjectivele sunt frumoase, toate. Interj ...

(!) și trebuia să fi plecat mai înainte de-a fi-nceput cest crud spectacol ordinar /- sau trebuia să fi rămas atunci, în urmă, printre nimicuri sfinte, singur şi hoinar (!)   (!) să fi rămas unde stă timpul şi-unde locul (n)-are nimic în legănare şi-n descânt, unde văzduhul e sfinţit de ochii mamei şi naltul umblă (omeneşte) pe pământ (!)   (!) atunci, acolo, sub secanta selenară, sub cerul plin cu ochii tatei, trecători pe cest rotund (încă-nvârtindu-se-n rotire) h ...

Câinele, imprevizibil şi mânat de instincte, vine cu ochii roşii spre mine. Şi vine, şi latră, şi vine, şi urlă, şi vine!...Ştiindu-mă cu frică organică faţă de "prietenul" omului, înlemnesc. Nu pot face nici un gest de apărare, nu pot articula nici un cuvânt de ajutor. Doar mă pot uita la stăpânul cretin al buldogului "inocent". Care stăpân, un găman cu glugă şi morgă de geniu digital, nu se sinchiseşte să-şi strige şarla, nu face nici un pas întru oprirea even ...

(!) trebuie să facem ceva împotriva cestui Cuvânt ne/obişnuit şi ne/îndurător - şi chiar acuma să-l pedepsim aspru şi definitiv pe Regele-fiu al Vântului, care a reuşit să păcălească Moartea foarte uşor (!)   (!) trebuie să-i smulgem din minte şi din inimă ideea şi trufia că l-a plămădit pe Ulise: un aventurier şi mai şiret, care şi-a trădat nevasta, l-a înşelat şi pe Homer, a ruinat atâtea sirene şi atâtea vise (!)   (!) să scoatem Poezia din acest Cuvânt ...

Ieri, dimineaţă, la ora când mârlanii scot câinii la defecare în decor, plec spre Altă Singurătate şi jur să nu mai scriu despre idioţi. Merg destul de încet, corect, gramatical. Dau prioritate celor care aleargă spre Nicăieri, din cauze arhicunoscute. Nici unul nu mă ocoleşte. Toţi mă împing. Vor să treacă, să ajungă, să facă, să dreagă. Chiar mă dau jos de pe trotuar şi-i las să se manifeste, să-şi exprime angoasa musculară, umorile, concluziile şi dimensiunea ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"întreabă despre mine, strigă-n pustiu şi plânge - parcă nu ştie cine-s, şi unde-s, şi ce fac - îşi muşcă din răbdare, din poftă, până-n sânge - ce surdă şi ce oarbă!... mi-i dragă şi i-s drag! și doar am învăţat-o să nu mai umble-aiurea - îi place să râvnească? s-aştepte? până când? - şi are toate cele dintru-nceput: securea, suflarea, crucea, primul şi ultimul meu gând! ea fost-a ursitoarea cea-nt ...

APOI - n-această PRIMĂ PLICTISEALĂ dintr-un letargic INFINIT MĂRUNT - / a fluturat pe CER primul ZĂBRANIC: ABEL căzuse omorât de URĂ/ şi de ciomag - [fratele său, CAIN - trufaş, răzbunător şi furibund - / nu a putut să nu se ştie-ntâiul ales de DUMNEZEU într-o MĂSURĂ,/ şi-a hotărât să calce peste MILĂ, să fie PRIMUL UCIGAŞ DIN LUME,/ să şteargă perspectiva CURĂŢIEI, să hohotească cinic, SĂ-ŞI ASUME/ răspunderea şi vina şi păcatul că ORIZONTUL din apropier ...