Reportaj Ţiglina II. Autorităţile, invitate să vadă găurile din asfalt

Reportaj Ţiglina II. Autorităţile, invitate să vadă găurile din asfalt
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Periplul nostru prin cartierele Galaţiului continuă de data aceasta cu o oprire în cartierul Ţiglina II (zona CEC). Deşi am am scris despre acest cartier şi în trecut, lucrurile par să fi rămas în acelaşi punct. Oamenii se plâng de aceleaşi lucruri, iar autorităţile locale par să nu audă nimic. Garajele sunt la locul lor, iar cele care au fost demolate au lăsat în urmă mormane de moloz, locurile de joacă lipsesc cu desăvârşire, iar oamenii străzii îşi duc traiul de zi cu zi în aceleaşi locuri.

Ţiglina II este o zonă plină de garaje, multe dintre ele construite fără cap, ocupând locul de joacă sau spaţiile verzi. Locuitorii din cartier se plâng mereu de această problemă, care pare să nu îşi mai găsească rezolvare. Cu toate că acest cartier, ca multe altele de altfel din Galaţi, este sufocat de aceste construcţii, proprietarii de maşini se plâng că nu au locuri de parcare. Este, pe undeva, normal, pentru că garajul la români nu este pentru maşină, ci pentru depozitarea borcanelor de murături, butoiului de vin şi celui de varză. Logic, maşina stă tot în faţa blocului, ocupând un spaţiu care ar putea fi folosit de copii pentru joacă. Şi asta pentru că niciun parc nu şi-a găsit, încă, locul în cartierul vizitat de noi.  Revenind însă la maşini şi garaje, trebuie să punctăm faptul că acestea au ocupat fiecare petec de pământ liber fără a respecta măcar regula bunului simţ, că de cea estetică şi logică nu poate fi vorba.

Grădina din jurul blocului

Pentru că zona nu prea mai are spaţii verzi şi locuri care să bucure privirea, unii dintre gălăţeni s-au gândit să îşi facă singuri o oază de linişte. Aşa au apărut grădinile din spatele sau faţa blocului. Mici gospodari au împrejmuit câte un petec de pământ, în unele cazuri depăşind terenul aferent blocului, şi şi-au făcut propriul spaţiu de relaxare. Au plantat flori, şi-au montat un grătar, o masă şi câteva scaune, un balansoar şi gata lucrarea. Chiar dacă deranjantă, o astfel de lucrare mai luminează un pic zona. Sunt însă astfel de locaţii care nu au nici masă, nici scaun, dar nici floricele, ci doar un grătar şi multe lucruri nefolositoare la casa omului, devenind, de multe ori, focare de infecţie.  

Acesta este şi motivul pentru care anul trecut s-au înmulţit amenzile aplicate. Conform celor de la Poliţia Locală, aproximativ 40,99 la sută din totalul amenzilor aplicate anul trecut au fost pentru abateri privind administrarea domeniului public, neprotejarea spaţiilor verzi, salubritate, conservarea şi protecţia mediului, curăţenia străzilor sau distrugerea/degradarea mobilierului urban.

Persoanele fără adăpost, o reală problemă

O mare problemă, atât în Ţiglina II, cât şi în alte zone din oraş, o reprezintă oamenii fără adăpost. Locuitorii din zonă ne-au povestit că au făcut zeci de sesizări, dar nimic nu s-a schimbat. Ba mai mult, unii dintre cei fără adăpost şi-au găsit culcuş şi prin scările de bloc, mai ales în această perioadă, când temperaturile nu sunt prea prietenoase. Astfel, ieşitul din casă după lăsarea întunericului poate fi periculoasă, mai ales că unii dintre cei fără adăpost consumă, pe timpul zilei, băuturi alcoolice. ”În urma acţiunilor desfăşurate în teren, în anul 2017, de către poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 2, 12 persoane au fost internate la Centrul de Urgenţe pentru Persoane fără Adăpost, iar nouă persoane au fost internate la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”. De asemenea, au fost întocmite 51 procese verbale pentru persoanele fără adăpost care au refuzat internarea într-un centru specializat", ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi. 

Aşadar, un cartier care pe vremuri era foarte căutat şi foarte bine văzut, acum se confruntă cu problemele unui cartier mărginaş.

Amenzi de peste 200.000 de lei

Pe parcursul anului 2017 poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Locală au aplicat 2.454 sancţiuni contravenţionale, în sumă de 216.530 de lei, şi au depistat 27 de fapte cu caracter penal. Ponderea contravenţiilor constatate şi aplicate o reprezintă cele la Legea 61/1991 privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de băuturi alcoolice, ceea ce reprezintă aproximativ 43,43 la sută din totalul de contravenţii constatate şi HCL nr. 79/2002. Pe parcursul anului 2017, 70 de sesizări/petiţii au ajuns în atenţia poliţiştilor locali din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Locală. În aceste sesizări oamenii reclamă în general conflicte cu vecinii. Totodată, în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2017 s-a primit şi s-a transmis spre soluţionare patrulelor din teren un număr de 142 sesizări telefonice, toate fiind soluţionate conform competenţelor.

Autorităţile, invitate să vadă găurile din asfalt

Cartierul Ţiglina II este ca un labirint plin de obstacole. Străduţa paralelă cu Bulevardul Coşbuc, care trece prin faţa blocurilor M, este plină de gropi, aşa cum, de altfel, sunt şi trotuatrele. Mai mult, bordurile sunt sparte şi reprezintă un real pericol pentru cei care circulă prin zonă. În ciuda faptului că la români schimbatul bordurilor este sport naţional, în Ţiglina II oamenii spun că autorităţile au uitat de ei de ani de zile.

Străduţa din faţa blocurilor M, sufocată şi ea de maşinile parcate de o parte şi de alta, nu a  mai văzut asfalt de ani de zile. La fel se poate spune şi de aleile care sunt printre blocuri. „Trotuarele au fost rupte în urmă cu mai mulţi ani, în timpul deszăpezirilor. Nu s-a mai ocupat nimeni de ele. Străduţa din faţă de la M-uri este plină de gropi, nua  mai văzut asfalt de ani de zile. Poate trece totuşi vreo autoritate locală să vadă aceste lucruri”, ne-a spus un gălăţean din zonă. Oamenii în vârstă sau părinţii care îşi plimbă copii în cărucioare pot depune mărturie că este o adevărată provocare să circuli prin această zonă. Toţi speră să nu se rănească atunci când coboară de pe trotuar, mai ales că nici iluminatul stradal nu prea îi ajută. 

Piaţa se face la market

Deşi în urmă cu mulţi ani exista în zonă şi mică piaţă, acum oamenii sunt obligaţi să meargă în cartierele învecinate sau la supermarket pentru a-şi face cumpărăturile.  Este frustrant ca pentru o legătură de mărar sau pentru un kilogram de roşii să mergi în alt cartier sau la market. Cel puţin asta ne-au spus oamenii care locuiesc în zonă. Au noroc cu cele câteva chioşcuri care au reuşit să supravieţuiască economiei de piaţă.

Cele care nu au reuşit însă să mai facă vânzare s-au închis, dar gheretele care le-au adăpostit au rămas pe poziţii şi au devenit adăpost pentru oamenii străzii.

Problematica din cartier

Poliţiştii de proximitate şi cei locali ştiu cel mai bine care sunt cele mai mari probleme ale unui cartier. Conform celor de la Poliţia locală, cea mai mare problemă a cartierului o reprezintă persoanele fără adăpost. ”Poliţiştii locali au intervenit şi au aplicat sancţiuni pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, pentru traversări neregulamentare, parcări neregulamentare şi pe spaţiul verde, dar şi comercianţilor ambulanţi. De asemenea, o mare problemă în zonă o reprezintă depozitarea de deşeuri în alte locuri decât cele special amenajate”, ne-a explicat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Totodată, oamenii legii au avut de rezolvat şi sesizări din partea asociaţiilor de proprietari, care au reclamat ocuparea spaţiilor comune (uscătoare) şi/sau împrejmuirea spaţiilor verzi.

Câinii fără stăpân, o problemă fără rezolvare

Ca orice alt cartier al Galaţiului, şi în Ţiglina II câinii maidanezi reprezintă o mare problemă. Patrupedele îşi fac veacul pe unde apucă şi, la lăsarea întunericului, devin un real pericol. Cei mai mulţi câini se află în apropierea garajelor sau a punctelor de colectare a gunoiului, iar unii dintre aceştia le ţin de urât persoanelor fără adăpost.

Deşi la ora vizitei noastre în cartier, gunoiul era ridicat de la toate punctele de colectare, seara acestea sunt pline, iar câinii au parte de un real festin culinar. Cei care ajung acasă după lăsarea întunericului şi sunt nevoiţi să treacă pe lângă aceste puncte de colectare a gunoiului spun că patrupedele devin foarte agresive.  La fel de agresivi sunt şi câinii care le ţin de urât persoanelor fără adăpost, aceştia îşi apără stăpânii, dar şi cei care îşi duc veacul pe la garaje. Ca toţi ceilalţi gălăţeni, şi cei din Ţiglina II speră ca într-o bună zi problema câinilor fără stăpân să fie rezolvată, mai ales că trăim într-un oraş european şi plătim taxă de ecarisaj.

Siguranţa elevilor, prioritară

Poliţia Locală Galaţi a semnat un protocol cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ. Pe raza Secţiei 2 sunt  12 unităţii de învăţământ, iar anul trecut poliţiştii locali au avut activităţi de  patrulare şi supraveghere zilnică, în special la intrarea şi ieşirea elevilor de la cursuri.

Zona de competenţă a Secţiei 2 Poliţie locală

Secţia 2 Poliţie Locală are un efectiv de 26 de agenţi. Secţia are ca zonă de competenţă: Drumul Viilor – stada Combinatului – strada Basarabiei – Bulevardul George Coşbuc – strada Regiment 11 Siret – Bulevardul Marii Uniri – Faleza Dunării – strada Cloşca – Prelungirea Brăilei. Printre zonele de interes din cadrul Secţiei 2 Poliţie Locală se numără: unităţile de învăţământ, Piaţa Ţiglina I, bisericile, Complex Comercial Siretul, Palatul de Justiţie, Cimitirul Sf. Lazăr.

Citit 6434 ori Ultima modificare Marți, 30 Ianuarie 2018 11:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.