A murit fetiţa de zăpadă,
astăzi, părăsită, pe la prânz...!...
Nimeni nu a fost să o audă,
s-o salveze...nimeni nu a plâns,
nimeni nu s-a dus să-i pună gheaţă
pe durerea-i şi pe trupul cald,
nimeni nu i-a dat nici o secundă
din atât adânc şi-atât înalt!
A murit fetiţa de zăpadă...!...
A murit închisă într-un loc,
unde am crezut că n-are moarte,
unde am crezut că doar noroc
va să aibă-n ceastă veşnicie...
(însă, iată, ce urât s-a stins...
n-am crezut că şi frumosul moare,
că şi albul poate fi învins)!
A murit fetiţa de zăpadă
într-o lume care nu-i a mea...!...
N-am ce mângâia (la despărţire)
şi nu am pe cine îngropa!
A murit urât, dintr-o greşeală,
într-un spaţiu fără sus şi jos...!...
Trebuia s-o fi lăsat afară,
să se-nalţe...simplu şi frumos!
