Chiar lângă marginea cestei simple biserici
aud sufletul fetiţei de zăpadă
cum cerşeşte o lumânare aprinsă
şi cum încearcă să (nu) mai creadă
în tânguirile şi-n metaniile credincioşilor
cu inimă din ce în ce mai învinsă,
cu trup din ce în ce mai cuprins de ghearele
şi de hohotele unui apocalips necesar...
dacă ar fi să ascult sfânta scriptură
şi să văd că toată lumea se târăşte
dinspre rău înspre rău, din barbar în barbar!
Chiar lângă marginea cestei simple biserici
aud sufletul fetiţei de zăpadă... şi-i spun:
eu sunt răul şi barbarul
din ziarul de ieri,
eu te-am luat în casă, ca un credincios nebun,
să nu-ţi fie frig, să stai la căldură,
şi să te leagăn, şi să-ţi cânt, şi să asculţi
cum sunt eu cititor de scriptură,
şi cât sunt eu de cuvios şi deştept să-ţi arăt,
însă nu am habar de apocalips...!
Şi... (dacă mai poţi)... iartă-mă, fetiţă de omăt!
