Nu ştiu de ce şi cum o fi murit
ceastă soprană mică, de pădure...
cred c-a ucis-o vrun puşcaş viclean,
cu chip de om obişnuit să fure!
Stă ţeapănă şi mută pe colnic...
şi n-ochi nici o scânteie nu mai are,
sufletul ei înfăşurat în tril
(ultimul tril) se pierde-n depărtare!
Înaltul stă oleacă din văzduh,
se-nclină la pământ să privegheze
o moarte criminală, fără sens,
ascunsă-n trupul cestei mici mirese!
Şi păsări vin cernite, toate vin
cu tot ce au curat, pe dinafară...
le văd cum cântă-n lacrimi... şi încep
s-o-ngroape-ntr-o cutie de vioară!
