* Unde este lumină, nu-i apă, iar unde este apă, nu-i lumină * Locuitorii nu au nici acte de identitate, nici de proprietate * În timpul iernii, copiii nu au cum să ajungă la şcoală
Puţini gălăţeni mai ştiu că sub umbra Combinatului supravieţuieşte o comunitate de câteva sute de oameni, care, de zeci de ani, este separată de civilizaţie. Aceste suflete împart o pâine, de la o zi la alta, pe strada Garofiţei. Zona este cunoscută pentru furturile de cabluri, cocs, fier şi alte lucruri „necesare” la casa omului, dar analizată mai puţin din perspectiva nevoilor comunităţii. Cert este că pe strada Garofiţei cresc copii care nu vor să îndure soarta părinţilor.
De trei ani, lumina-i stinsă
Marcel Dobrea a moştenit casa de pe strada Garofiţei numărul 35 de la părinţii săi. Aproape 30 de ani a lucrat ca electrician la Combinatul Siderurgic, iar astăzi mănâncă un colţ pe pâine la lumânare. "Avem multe probleme, dar cea mai gravă ţine de energia electrică. Deşi am contract de furnizare, stau fără lumină de trei ani. Asta s-a întâmplat după ce câţiva localnici au furat şi instalat cabluri de electricitate în mod ilegal, iar din cauza vinovaţilor, toată lumea a fost debranşată. Nu putem ţine un aragaz, un frigider, iar ca să ne încărcăm telefonul, mergem până în Piaţa Mare. De iluminat public, nici nu mai poate fi vorba. Nu mai înţelegem nimic. Ne-au obligat să ne luăm contoare, iar lumea şi-a cumpărat, ne-au spus să ne plătim la timp facturile, şi asta am făcut. De atunci au trecut trei ani, iar noi tot în beznă stăm", spune Marcel Dobrea.
Vara, apa rece este clocotită
În locuinţele de pe strada de la periferia platformei siderurgice gălăţene, apa rece curentă ajunge de la Combinat. Vara, oamenii spun că apa este aproape clocotită, mai ales pe timp de caniculă. "Este imposibil să bei apă vara şi cum nu avem unde o ţine la rece, ne chinuim. Dar bine că şi asta ajunge la noi, pentru că în partea cealaltă a străzii, adică de la intrarea pe strada Garofiţei, de pe DN 25, doar oamenii care au avut bani şi-au tras singuri conducte. Acolo este lumină, dar nu-i apă, iar aici este apă, dar nu-i lumină", mărturiseşte Maria Cercel.
Drama copiilor "fără viitor"
Problemele de la periferia vestică a oraşului împiedică şi tânăra generaţie să-şi facă studiile. Cei câţiva copii care învaţă la şcolile din Micro 17 merg mai bine de o oră, dacă este vreme bună, până la cea mai apropiată staţie. Drumul plin de şanţuri şi băltoace este o adevărată provocare pentru şcolari. Iarna, spun părinţii, nici nu-şi trimit copiii la şcoală, pentru că drumurile sunt întroienite. "Eu sunt pe cale de a renunţa să-mi dau copilul la şcoală. În aceste condiţii, nu are viitor. Face câteva ore pe drum şi ajunge noaptea acasă, extenuat", spune Maria Cercel.
Pe strada Garofiţei 35 locuieşte şi Ionela-Cristina, elevă în clasa a V-a. "Îmi place la şcoală şi nu vreau să stau acasă. Îmi este greu să-mi fac temele, pentru că ajung noaptea. Învăţ la lumânare, dar nu am de ales". Georgeta Damean, mama Ionelei, povesteşte că sunt zile în care nu-şi poate duce copiii la şcoală, pentru că nu există transport public în zonă. "Dacă plouă sau ninge, copiii stau acasă. Au foarte multe absenţe, dar profesorii ştiu care este situaţia. Sunt oameni cu suflet".
Oameni ai nimănui
Pentru că încă nu a fost stabilit statutul terenului, locuitorii de pe Garofiţei nu pot obţine nici acte de identitate şi de proprietate. Deşi trăiesc pe teritoriul municipiului Galaţi de zeci de ani, iar cei mai mulţi s-au născut aici, unicul act pe care îl deţin este o foaie provizorie, valabilă timp de un an. "Nimeni nu ne ajută, pentru că nu avem buletin de Galaţi. Au buletin doar cei care s-au înregistrat la rudele din oraş. Nici măcar chiriaşi la stat nu vor să ne pună cei de la Primărie. În campania electorală, însă, toţi politicienii vin şi ne fac promisiuni. În rest, suntem uitaţi de lume", declară Alina Nistor.
"Murim de foame şi aşteptăm ambulanţa"
Ca să-şi cumpere o pâine, oamenii pierd câteva ore până la cel mai apropiat magazin din oraş. Pe lângă asta, în zonă nu se află niciun centru de prim-ajutor, iar ambulanţa abia dacă reuşeşte să ajungă la localnici. "Pe drumurile pline de şanţuri, fără iluminat public şi fără adrese, bineînţeles că nu ne găseşte ambulanţa. Cine se descurcă, trăieşte, cine nu, moare de foame şi aşteaptă ambulanţa", spune Maria Cercel.
Foto Marius Negri
