Un sfert de veac de degradare pentru un cartier cândva fruntaş (FOTO)
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

Un sfert de veac de degradare pentru un cartier cândva fruntaş (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Mai ţine minte cineva cum arăta centrul oraşului acum trei sau patru decenii? Cum arătau trotuarele, străzile, câte bănci erau de la Spicu şi până la Universitate, cum răsunau "Valurile Dunării" la ora exactă pe străzi, câte maşini parcate existau pe stradă, câtă lume putea să iasă şi să se plimbe în voie la final de săptămână sau la ceas de seară, câte cofetării, mici magazine şi alte astfel de lucruri? Probabil că da, dacă îi întrebăm pe părinţii noştri, pe bunici sau chiar pe străbunici.

Astăzi, în mai 2016, nici măcar exerciţiile de imaginaţie nu mai funcţionează. Dacă închizi ochii şi încerci să parcurgi zona gândindu-te la bărbaţi în frac, femei îmbrăcate elegant, lume politicoasă şi locuri unde puteai să îţi tragi răsuflarea, ai putea avea neşansa să calci într-o groapă, să iei în braţe un stâlp, să fii lovit de vreo maşină sau să te loveşti singur de una parcată pe trotuar, ori, şi mai rău, să fii înjurat de cei cărora le blochezi calea.

Centrul oraşului sau, mă rog, centrul vechi, nu mai este de mult timp o zonă etalon. Parcul Eminescu, cel care a trecut prin atâtea transformări de-a lungul anilor, arată tot rău, trotuarele, acolo unde sunt bine făcute, sunt înguste şi greu de trecut fără o scurtă ocolire printre maşinile de pe strada Domnească, care nu vin chiar cu viteză mică, iar clădirile istorice... Ei bine, clădirile istorice mai stau în picioare doar din propria voinţă, dat fiind că nenumăratele schimbări de proprietari şi retrocedările din ultimii ani le-au adus într-o stare greu de imaginat.

Gălăţenii cu care am stat de vorbă joia trecută ne-au spus că şi-ar dori ca zona centrală să fie recondiţionată şi transformată în zonă de promenadă cu titlul de "Centrul Vechi", pe modelul Braşov, Târgu Mureş, Cluj sau Sibiu, oraşe în care maşinile intră mai greu în acel cartier al istoriei. "Gândiţi-vă cum ar arăta Centrul Vechi al Galaţiului, cu cinematograful Central redeschis, cu cafenele, cu magazine, cu străzi pavate, folosite doar ca alei de promenadă şi pentru biciclişti. Ar fi o minunăţie şi ar fi şi pentru noi o mândrie să spunem că locuim în acest cartier", ne-a explicat un cetăţean trecut de 60 de ani.

Până atunci, însă, rămâne ca locuitorii cartierului să se lupte cu aglomeraţia, câinii şi clădirile care stau să se dărâme peste ei. Ca să nu mai vorbim de gălăgia făcută de găştile din zonă, care încă se mai bat între ele în miez de noapte.

Se cere reabilitarea Parcului Eminescu

Doamna A.P., o gălăţeancă cu state vechi, ne-a spus că Parcul Eminescu este o ruină acum, comparativ cu ce era pe vremuri. "Nu vede nimeni câte gropi sunt pe aici? Vii cu copilul şi el ce să facă? Dacă e pe bicicletă, poate să cadă. Dacă e pe role la fel. Loc de joacă nu are. De ce? În schimb, cheltuim bani pe apă caldă pentru ăia care nu au mai plătit de şapte-opt ani şi pe studii de fezabilitate pentru un proiect greu de realizat. Citisem în ziar acum multe luni că Parcul Eminescu, Parcul CFR şi Parcul Cloşca sunt prinse într-un proiect de reabilitare şi se aşteaptă banii de la Consiliul Local. Nu s-au găsit bani? De ce? Unde se duc banii din taxele noastre?", ne-a întrebat femeia.

Ce-i drept, singura parte mai arătoasă din Parcul Eminescu este zona statuii poetului, cu artezianele de lângă. În rest, gropi, bănci scorojite, dale lipsă şi buruieni crescute din orice. Până şi copacii sunt îmbătrâniţi. Singura urmă de tinereţe este "Casa Albă", cea pe care gălăţenii din zonă o vor pusă la pământ, aşa cum se discuta acum câţiva ani.

"Unda verde" perturbă circulaţia

"Se tot plânge lumea că e aglomerat în centru, că autobuzele sunt multe şi încurcă traficul. Dar ştiţi de ce e traficul greu? Pentru că se lucrează pe mijlocul străzii, ziua în amiaza mare, şi pentru că sunt multe maşini care trebuie să ocolească", ne-a explicat domnul Gheorghe P, un cetăţean al urbei. Ce e drept, dânsul avea şi dreptate, dat fiind că joia trecută, la ora documentării acestui material, între Stirex şi Agenţia de Voiaj se lucra de zor pe două benzi la trecerea cablurilor pentru noile semafoare în subteran, iar de circulat se circula doar pe o bandă.

Traversatul ilegal, o practică des întâlnită

Fie că vorbim de strada Domnească, strada Nicolae Bălcescu sau strada Brăilei, traversatul prin locuri nepermise este destul de des întâlnit. "Ehe, câte înjurături sunt zilnic în zonă din cauza asta. Ce e drept, şi eu mai traversez aşa, dar nu mă arunc în faţa maşinilor. Dar unii nu au nici o treabă, traversează de parcă e strada lor", ne-a spus Andrei Ghenea. Am surprins şi noi câţiva gălăţeni care traversau prin loc nepermis şi i-am întrebat de ce au ales această metodă, în condiţiile în care strada Domnească este plină de treceri de pietoni. Răspunsul? Linişte totală.

Abandonul animalelor este în floare

Chiar dacă este o problemă a întregului oraş şi chiar dacă în ultimii ani toţi gălăţenii cu care am stat de vorbă au cerut autorităţilor rezolvarea acestei probleme, vina nu le aparţine în totalitate conducătorilor oraşului. Sigur, se puteau construi mai multe adăposturi, se puteau aduna câinii şi pisicile de pe stradă şi se putea face curăţenie din acest punct de vedere. Însă şi locuitorii oraşului joacă un rol important. Să îi luăm de exemplu pe cei care abandonează, cu bună ştiinţă, un câine sau o pisică gestantă în faţa blocului. În zona centrală sunt atât de multe animale fără stăpân încât nu există bloc pe lângă care să nu găseşti trei, patru câini şi vreo 20 de pisici. "De ce nu îi ia lumea în casă, dacă tot sunt atâţia apărători ai animalelor? Eu locuiesc în cartier de 20 de ani şi, chiar dacă şi în anii '90 erau câini pe stradă, nu era ca acum. Atunci omul era conştient că oraşul arată frumos dacă pune şi el umărul. Acum vrem doar de la autorităţi, dar le mai punem şi beţe în roate când vin să facă ceva. De câte ori nu au venit cei de la ecarisaj să adune câinii, bătrânele din zonă i-au băgat repede în casă, nu care cumva să îi ia cineva...", ne-a explicat domnul Costel, un cetăţean de 74 de ani. În faţa blocului Lăstun, de exemplu, una dintre pisicile care îşi duc traiul pe lângă imobil tocmai a născut, iar motanii se bat între ei şi fac un zgomot infernal în timpul perioadei de călduri. Numai că oamenii s-au obişnuit cu prezenţa lor şi nu mai zic nimănui să le ia. Cam ca în tot oraşul.

Aleile pietonale, degradare avansată

Pe strada Fraternităţii, pe strada Lahovary, acolo unde este Oficiul Poştal nr. 1, dar şi pe altă străduţe din zonă, trotuarele arată, pe alocuri, groaznic. Pline de gropi, cu un beton care nu a mai fost înnoit de când a fost turnat şi cu denivelări care fac mersul greu şi pentru un om sănătos, darămite pentru unul în scaun cu rotile sau în cârje, trotuarele din centrul Galaţiului au nevoie urgentă de reabilitare. Oamenii spun că de ani buni li s-a tot promis o îmbunătăţire, dar cu excepţia câtorva dale, ici şi colo, nu s-a făcut nimic.

Pasajul subteran, un pericol pentru trecători

Construit pentru a fluidiza traficul la intersecţia dintre strada Brăilei şi strada Domnească, pasajul subteran din centrul oraşului este aproape prăbuşit. Din tavan se desprind bucăţi, iar în caz de ploaie, intrarea se transformă într-o mică cascadă, făcându-i pe cei care intră acolo să privească în sus, în loc să se uite la trepte.

"De ce nu se investeşte pentru renovarea acestui pasaj? Este un element definitoriu al Galaţiului, o trecere subterană care nu mai există în multe oraşe din ţară. Nouă aşa ne place, să ne uităm istoria, să ne batem joc de ea. Înainte erau paznici la pasaj, de nu mergea nimeni să îşi facă nevoile la adăpostul întunericului. Plus că era iluminat. Acum ţi-e frică să treci pe acolo noaptea, mai ales dacă eşti copil, bătrân sau femeie", ne-a explicat un cetăţean.

Despre pasajul subteran din centru s-a mai scris şi cu alte ocazii, însă renovarea se lasă aşteptată. Oamenii speră ca următorii patru ani să aducă măcar o consolidare, dacă nu o reabilitare ca la carte. "Se tem oamenii să mai treacă pe aici, poate le cade o bucată de tavan în cap. Eu prefer să ocolesc, şi îmi încurajez nepoţii să facă la fel", ne-a explicat o femeie.

Loc de relaxare invadat de maşini

Între Biserica Greacă şi Muzeul de Istorie, a fost ridicat acum mulţi ani un mic parc. Datorită vegetaţiei dese din zonă, în zilele călduroase de vară acest parc este o oază de răcoare pentru gălăţenii din centrul oraşului. Păcat că aspectul nu mai este ca altădată. Din cauza maşinilor care sunt parcate zilnic în interiorul parcului, betonul s-a crăpat, iar dalele, pe acolo pe unde erau, sunt inexistente. Nici băncile nu mai arată cum trebuie, iar de fântâna arteziană nici nu se mai poate vorbi.

Tot ce vezi acum când intri în acest parc sunt gropile, grafittiurile şi maşinile. Copiii nu mai vin, pentru că nu au unde să se joace, iar adulţii ocolesc zona. Doar bătrânii mai poposesc, pentru a-şi odihni oasele, la umbra nucilor bătrâni. "E trist, mai ales că zona asta este una liniştită. Să fi văzut acum ani buni, când nu existau atâtea maşini, cât de bine era. Acum, închidem ochii şi mergem mai departe, că altceva oricum nu mai putem face", ne-a explicat Gheorghe P.

Maşinile parcate aiurea încurcă traficul

Lipsa locurilor de parcare este o problemă pe care mai toţi candidaţii la primăria oraşului o abordează, fiecare venind cu propriile soluţii, fie că este vorba despre parcări supraetajate, subterane sau normale, delimitate de o linie de var. Până la implementarea soluţiilor, însă, gălăţenii care locuiesc în centrul oraşului se luptă în continuare cu maşinile urcate de-a dreptul pe trotuar, cu cele lăsate de aşa natură încât nu se mai poate intra în curţi sau nu se mai poate lua curba normal, dar şi cu cele care nu îţi lasă o altă variantă decât să circuli pe mijlocul străzii.

Chiar joia trecută, pe strada Nicolae Bălcescu, un autocar plin cu turişti se chinuia să ia curba de pe strada Lahovary. Se chinuia pentru că un autoturism marca Opel Corsa era parcat de aşa natură încât îngustase considerabil strada cu două benzi. "Din păcate, asta nu e singura dată când se întâmplă aşa. Sunt unii care opresc maşina pe stânga şi se duc să îşi ia covrigi. Sunt unii care trag la librăria Lumina şi nu ţin cont că acolo este o curte interioară, în care oamenii au nevoie să intre. E un trafic infernal pe Bălcescu uneori, tocmai din cauza unora care nu au învăţat unde să parcheze", ne-a explicat domnul Nicu R.

Nici pe strada Brigadierilor, în faţa unei clinici private, situaţia nu este mai bună. Pentru că nu pot parca pe marginea trotuarului, strada fiind destul de îngustă, şoferii îşi urcă maşinile pe trotuare, până la peretele clinicii, făcând traficul pietonal imposibil. Astfel, oamenii sunt nevoiţi să meargă pe stradă, printre taxiuri şi troleibuze, pentru cel puţin 100 de metri.

Copacii au fost văruiţi de locatari

Asociaţia de locatari de la blocul D, de pe strada Domnească, a reuşit, din fonduri proprii, să văruiască tulpinile copacilor şi stâlpii dintre străzile Brigadierilor şi Brăilei. Aceasta este o dovadă a faptului că oamenii din centrul oraşului nu aşteaptă să vină autorităţile să facă totul şi, gospodari din fire, se apucă să protejeze natura singuri. Un exemplu de "aşa da"!

Joi, vă aşteptăm la Staer

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 26 mai, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din faţa magazinului Staer (intersecţia străzilor Doja şi Siderurgiştilor), să ne spuneţi ce vă nemulţumeşte şi să le sugeraţi autorităţilor ce trebuie făcut în cartier.

Citit 7013 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Septembrie 2016 01:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.