Marius Ţuca

Marius Ţuca

Apă Canal face branşament individual, dar la comun / Noul regulament al serviciului de apă şi canalizare

Joi, 05 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Apă Canal reia branşamentele individuale, dar noul regulament include o serie de condiţii greu de îndeplinit* Grav e că unii dintre proprietarii care au investit în branşamentul individual ar putea fi obligaţi să revină în asociaţiile de care au fugit Apă Canal a publicat pe site-ul instituţiei noul regulament al serviciului public de apă şi canalizare, însă cel mai aşteptat capitol, cel legat de branşamentele individuale, rezolvă cel mult pe jumătate problema consumat ...

Interviu cu directorul ArcelorMittal Galaţi / Ce spune Bruno Ribo despre salariile din Combinat

Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Despre pierderile financiare ale companiei, despre criză şi despre perspectivele afacerii, dar şi despre salariile din Combinat * Întrebat dacă se poate vorbi despre creşteri salariale, Bruno Ribo a apelat la umor: "Da, de vorbit, putem să vorbim" * "Foarte probabil, vom face profit în 2015" - ArcelorMitttal, compania în întregul ei, a făcut profit în trimestrul al treilea al anului 2013. Divizia de Produse Plate este, în schimb, în continuare pe pierderi. Care e situaţia com ...

Sprijin din partea ArcelorMittal / Donaţie de echipamente medicale pentru Judeţean

Joi, 28 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în ECONOMIE
ArcelorMittal a făcut o donaţie de echipamente medicale Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei". Potrivit unui comunicat de presă al companiei, spitalul a primit patru monitoare de funcţii vitale de ultimă oră, destinate Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă, în timp ce Secţia Chirurgie Plastică - compartimentul Arsuri a primit un echipament Skin Mesher pentru grefele de piele şi un Motor Braun cu acumulator pentru intervenţii chirurgicale specializate. Jumătate d ...

Bătaie de joc la adresa bun-platnicilor / Cinism şi aberaţii în noua procedură de debranşare

Miercuri, 27 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Noua procedură de debranşare, "special concepută" pentru bun-platnicii din asociaţiile cu datorii, conţine cel puţin trei aspecte care pot fi catalogate drept dovezi de cinism Apaterm a publicat procedura de deconectare de urgenţă de la reţeaua publică de termoficare, valabilă doar pentru consumatorii bun-platnici care fac parte din asociaţiile nominalizate pe lista celor blindate în această iarnă din cauza datoriilor. Astfel, cei care doresc să renunţe la serviciile (inexi ...

Gălăţenii au talent la "Târgul de sărbători" / Înscrieri pentru spectacole de amatori

Marți, 26 Noiembrie 2013 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Târgul de Sărbători, eveniment organizat de Galtour Dunărea şi la care "Viaţa liberă" este partener media, le oferă posibilitatea tuturor gălăţenilor să îşi etaleze talentele în cadrul unei manifestări stradale care va avea loc în faţa Hotelului Danube Stars (fost Dunărea). "Grupul de firme Galtour-Dunărea organizează preselecţii. Vrei să îţi etalezi talentele? Înscrie-te la preselecţie. Nu există limită de vârstă sau restricţii pentru reprezentaţia participanţi ...

Galaţiul tremură! Şi fără datorii, şi fără căldură / Captivi într-un sistem îngheţat bocnă

Marți, 26 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Deşi, săptămâna trecută, Primăria anunţa cu surle şi tobe pornirea căldurii în Galaţi, multe dintre asociaţiile care nu au datorii nu beneficiază nici acum de agent termic * Abia ieri, susţine conducerea Electrocentrale, au fost măriţi puţin parametrii de furnizare a căldurii * Mai grav e că, dacă Apaterm nu încasează repede 5 milioane de lei, vom tremura şi mai tare în case În ciuda anunţurilor pompoase de săptămâna trecută ale Primăriei Galaţi, oraşul înc ...

Investiţie de 2 milioane de euro la LTG / Echipamente de ultimă generaţie la ArcelorMittal

Luni, 25 Noiembrie 2013 09:00 | Publicat în ECONOMIE
ArcelorMittal Galaţi a investit 2 milioane de euro pentru modernizarea completă a Maşinii de Rectificat cilindri de lucru şi de sprijin de la Laminorului de Tablă Groasă 2. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, scopul acestui proiect este îmbunătăţirea calităţii produselor şi a eficienţei operaţionale. "Ne concentrăm pe continuarea Programul Transformare ARC 2015+. În conformitate cu acesta, modernizarea Laminorului de Tablă Groasă 2 va avea un impact pozitiv asupra ...

Ce vrem? Sărbători sau căldură?

Sâmbătă, 23 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Părerile sunt, evident, împărţite. Unii vor sărbători strălucitoare chiar dacă e frig în apartamentul în care locuiesc. Alţii vor să li se rezolve problemele de bază, iar apoi, dacă mai rămân bani, să fie folosiţi şi pentru distracţie. Sunt cele două tabere care se confruntă de câteva zile pe site-ul "Vieţii libere" la articolele care privesc căldura şi programul sărbătorilor de iarnă. Majoritatea celor care îşi exprimă opinia o fac, însă, din câte am putut să ...

Apaterm v-a tăiat căldura? Cât costă sursele alternative de încălzire

Luni, 25 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Cea mai ieftină variantă este să vă cumpăraţi un calorifer electric * Costă puţin peste 100 de lei, dar poate aduce facturi la curent de peste 250 de lei lunar  * Centrala electrică costă 2.000 de lei, dar are dezavantajul că nu îţi oferă şi apa pentru duş * Centrala pe gaz e cea mai scumpă, dar şi cea mai confortabilă investiţie Încălzirea locuinţelor în Galaţi a devenit cu adevărat o problemă. În condiţiile în care Apaterm deja a blindat o serie de asocia ...

Galtour Dunărea organizează Târgul de Sărbători / Spectacole stradale şi bunătăţi în "Piaţa Domnească"

Vineri, 22 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Galtour Dunărea amenajează în centrul oraşului un adevărat spaţiu de distracţie publică Săptămâna viitoare, gălăţenii vor avea parte de un adevărat spectacol stradal în perimetrul central al oraşului la intersecţia dintre str. Brăilei cu str. Domnească, în zona hotelurilor Galaţi Centrum şi Danube Stars (fost Dunărea). Este vorba despre Târgul de Sărbători, organizat de Galtour Dunărea, în cadrul unui proiect mai amplu, care prevede transformarea spaţiului cent ...
Pagina 15 din 137