(!) iertarea-i mai tare ca piatra, nu pot/ să nu dau iertare, să nu cer iertare, să nu mulţumesc/ acelui mai mare (!) (!) când lumea e plină de rău şi urât,/ greşeli şi păcate, văz duhul blândeţii de sus şi de jos/ mai bun decât toate (!) (!) văz duhul părinţilor duşi în pământ,/ în ceruri, în stele, cum vine şi-mi iartă în suflet şi-n gând/ păcatele mele (!) (!) când, noaptea, m-apasă ca lespedea, grea,/ vro mare durere, mă uit la icoana din colţ şi-o aud/ p ...

Marmeladă gâlgâie de sperie turtureaua din tei. Asta chiar zice ultimul tur!...şi-şi ia tălpăşiţa pe linia aeriană Zimbru-Adam. De parcă ar şti unde trebuie să mă duc. De parcă ar fi citit biletul de la Dumitriţa. Şi nu numai turtureaua dispare, ci şi vrăbiile din salcâmi, şi pupăza, şi rândunelele de pe sârmă, şi cinteza din liliac. Până şi sticleţii mi s-au făcut nevăzuţi. Şi toţi au ales aceeaşi linie de zbor. Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că toate pă ...

Hai, nenorociţilor, suiţi-vă în trenul acesta! Acuma suiţi-vă! E singurul tren care nu deraiază! Scaunele sunt ocupate, dar mai sunt locuri în picioare şi pe vagoane!   Hai, suiţi-vă fără bilete! Controlorii au rămas în Gara cealaltă! Cică nu merită să meargă cu dumneavoastră!   Hai, suiţi-vă şi mâncaţi seminţe de orice! Cântaţi, dormiţi, aplecaţi-vă pe fereastră, începeţi Uitarea! ...

E Mai. Cam zece Mai. Cam vineri. Cam pe la ora de vecernie. Stau prin odaia de naştere. Naşterea mea. Stau şi citesc poezii de dragoste. Şi scriu poezii de dragoste. Aud clopotul chemării la slujba de seară. Aud vorbă deasă şi lungă pe drum. Mă uit pe geam, printre flori de liliac în toi. Şi-l văd pe vecinul meu, Vasile Marmeladă, cum se apropie şi începe să-mi bată în poartă. Cred că vrea să-i dau căni cu vin. Cum să nu-i dau? Îi dau. Doar n-am să fac patru butoaie cu ...

(!) citesc şi-aud şi văd...ajunge?...ori n-ajunge?... dacă ajunge...mulţumesc...vino şi tu!... dacă n-ajunge, vino, totuşi, fără milă... dă înainte, dă-napoi...şi spune nu (!)   (!) te rog să iei şi Filarmonica la tine – eu, unde sunt, n-am nici o mierlă, nici un tei, n-am nici o şansă, nici o floare, nici un greier – să ascultăm celebrul vecinic Panta Rhei (!)   (!) vino s-ajungem dimpreună, tocmai unde aflăm răspuns că (nu) ajunge l-amândoi... vino să vezi c ...

În autobuz. Dimineaţă. Douăzeci de minute peste ora şase. În vehiculul friguros şi mirosind a ostil sunt vreo câţiva călători. Ca şi cum n-ar mai fi nici un loc liber, un domn bine, chiar foarte bine, urcă din Ţiglina şi se aşează exact lângă mine. Mă rog, e dreptul dumnealui să stea unde vrea, nu? Deschid ziarul şi citesc titlurile. Îmi atrage atenţia un articol despre celebrul prevăzător de imprevizibil, Hâncu. Mă cutremur când aflu cât de deştept poate fi acest ...

(!) şi Unu şi Acelaşi înainte şi după clar/obscurul In/Creat (!) – e-un Adevăr cu haine mincinoase? e o Minciună-n haine-adevărate? un Subiect cu Inimă de Piatră, care nu stă frumos la Predicat? o Stare contra Sinelui Ne/Logic şi-o Contrastare prin Upanişade? – (!) mărire ţie, Taină Absolută într-astă Păcăleală Ne/Văzută (!)   (!) mulţime Vidă-n Singularitate şi osândită la Singurătate (!) Nimic înfăşurat în Tot, şi Invers – Iertare dependentă de Pă ...

Printre tomberoane cu gunoi şi printre gunoaie zvârlite la întâmplare, la douăzeci de metri spre vest de Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, un amărât al tranziţiei şi al grijii partidelor şi statului nostru face foc. Face foc să se încălzească. Are destul combustibil în jur. Indiferent la ce se mai petrece în preajma sa şi în alte prejme, acest nenorocit al sorţii şi al lăcomiei capitaliştilor contemporani ştie să facă foc. Iată-l, se uită direct în flacără. � ...

(!) când viaţa-i hodina cea repede-a morţii/ şi moartea-i cea umbră eternă a vieţii – / ce taină mai caut prin spatele porţii?/ ce sper să mai aflu-n desimile ceţei?/ ce preţ să mai pun pe sfârşit, pe nirvană/ când vecinic real este golul din cană (?)   (!) bat cer şi pământ – oare cine deschide/ când zei şi apostoli îmi scurmă prin blide?/ când sfinţi diplomaţi îmi înfulecă grâul/ şi visului meu îi pro/pun prea(des)frâul?/ de ce să conjug „a muri” ş ...

Sunt în cimitir. În marele dormitor omenesc, cum zic optimiştii, cei care îşi aşteaptă (cu nerăbdare) viaţa de apoi. Sunt în cimitirul Eternitatea, cel aflat pe bulevardul George Coşbuc. Mai mare dragul să mergi ori să stai pe Coşbuc şi să reciţi până dai colţul spre viaţa de după moarte: "Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,/ să vrem noi sânge, nu pământ!/ când nu vom mai putea răbda,/ când foamea ne va răscula,/ Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ nici în mormânt!" ...