Ileana şi Lupul

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

A-nnebunit Ileana de pe coastă! Stă pe coastă de când bărbatu-său a crăpat de rachiu, de când cele cinci odrasle au părăsit-o, de când casa i-a luat foc de la un chiştoc de ţigară! Stă pe coasta mioritică a cătunului Zimbru, exact în partea de nord a Moldovei de sud! Stă într-o casă abandonată, în care nici guzganii şi nici şerpii nu au curaj să poposească, darămite să locuiască! Stă printre bălării mari şi nalte cât casa! Casei...abia i se mai observă ruina unui bageac printre buruieni luxuriante şi păianjeni profesionişti! Ileana nu stă singură! Stă cu-n lup pripăşit în urmă cu câţiva ani, şi el la fel de flămând şi de zgribulit şi de nenorocit ca şi tovarăşa de suferinţă! Umblă împreună, toată ziulica, pe la porţile localnicilor de aici şi de aiurea, după cerşit! Găseşte sau nu găseşte, se întoarce „acasă”, se aşează pe pragul uşii fără uşă, mănâncă sau nu mănâncă ce (nu) are! La fel şi lupul devenit mai blând decât orice câine din cătun! Ileana fumează şi ascultă ploaia, viscolul, păsările, greierii, deşertăciunea, singurătatea! Fumează cu mare grijă, nu cumva să-şi înflăcăreze ruina! Şi uite-aşa, zi de zi, noapte de noapte, Ileana a-nnebunit! Nu-i nebună de legat! E din asta...cu dezlegare la libertate! În urmă cu vro două săptămâni, aflându-mă într-o preumblare nostalgică prin ceste mirifice coclauri, Ileana iese din culcuş, îmi cere o ţigară, îi dau mai multe (am la mine, chiar dacă nu mai fumez)...şi mă roagă s-o ascult...fiindcă vrea să-mi cetească...”o ceva”! Nu pot să n-o înţeleg! Chiar sunt curios! Sunt numai ochi şi urechi! Şi lupu-i numai ochi şi urechi! Ileana-şi drege glasul dogit, râde printre lacrimi, face o reverenţă teatrală, ca la grădiniţă...şi-şi porneşte numărul straniu!
„de când aleargă prin omături, fără să ştie până când,/ încep secundele să-i cadă, moarte de foame, pe pământ!/ nu află nici o potolire...căci nu-i nimic, nici leru-i ler!.../ de-ar fi măcar o căprioară, să-i vadă ochii sparţi de ger.../ (cum zvârle-şi ultima privire, spre înapoi, unde, atunci,/ jucau (încet) şi capra-oarba, jucau şi-ascunderea prin lunci).../ şi să i-i scoată din oprire, şi să i-i smulgă din neant,/ şi să-i învie cu suflarea-i şi cu descântu-i elegant,/ să i-i aşeze în cuibare, verzi şi-amărui, la locul lor!/...(doamne, aceasta-i căprioara unui poet sătul de dor!...)...// de când aleargă prin zăpadă, uscat şi chior şi hăituit/...(abia mai pâlpâie în ochi-i câte oleacă de chibrit/ cu flăcărui aproape gata, uitate, verzi şi amărui...)/ habar nu are ce-l aşteaptă, fiindcă-i lupul nimănui!”//...Cum să nu fiu consternat? Cum să nu rămân trăsnit?...Îi dau o pâine, îi dau bani de ţigări şi de lichior! Şi dau să plec! Mă opreşte şi-mi şopteşte râzând printre lacrimi: „Tare mult vreau să mor! Şi lupul vrea să moară! Da’ nici moartea nu se mai gândeşte la noi!”...Sărmana Ileană! Vai de lupul dumneaei!

Citit 381 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Mai 2019 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.