Tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup – lemne de foc târziu şi-ncet apasă înspre genunchi clavicule de cub!   În urma lui, pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat – scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat!   Curând...n-o să mai vină dimineaţă, iar focul se va stinge pe cuvânt – şi tata, şi copacii...se înalţă încet, spre cer, cu ochii în pământ!   Tristeţi de lup se spânzură de ploaie, inel ...

Sigur că da! nu-i nimic!...şi ce dacă o secătură mă claxonează pe trotuar? şi ce dacă altă secătură se dă deşteaptă ne/conformistă în staţia de autobuz şi se bâţâie-n bocancii tip broscoi şi trânteşte flegme-n gardul aproape viu şi rânjeşte la mine cu o satisfacţie pe care numai americanii zblehuiaţi o au şi o propagă pe toată planeta? şi ce dacă o elevă de liceu mă face albie de porci când o rog să nu mai zbiere în autobuz? şi ce dacă o altă elevă de ...

(!) sigur că da...acum alunecade cu tot cu Steauă, mâna-i se des/tinde, iar pasărea Poesis cântă-i Lira şi-l înveleşte-ncet, FĂRĂ CUVINTE (!) (!) sigur că da...acum s-adună toate, sub semnul greu şi straşnic al Tăcerii... şi-l vor, şi-l roagă negreşit, şi-l udă cu lacrimi goale, false şi puzderii (!) (!) sigur că da...a fost cum nu se poate mai mult, mai sus, mai jos, mai acătării, cum nici măcar apropierea Morţii nu şterge perspectiva Depărtării (!) (!) şi-a fost ...

(!) am să mă duc la tine mâine-dimineaţă, ori chiar în seara asta am să mă duc – uite-acuma încep să-mi şterg toate urmele şi să cobor, fără glorie, de pe rug (!) (!) am să mă duc la tine după ce cobor şi după ce voi recunoaşte că sunt învins – plângând, aş fi putut scăpa mai de mult, dar flăcările purificatoare s-ar fi stins (!) (!) am să mă duc la tine fără să mă uit în urmă, dar n-am să pot uita niciodată cât şi cum te-am aşteptat sub teiul plin ...

A fost odată un sărac mare. Mare tare. Niciun sărac (dintre toţi săracii lumii) nu mai era ca el. Desigur, se înţelege bine, lumea acestui sărac era foarte mică. Mică tare. Nici o lume (dintre toate lumile lumii) nu mai era ca ea. Această lume, unde a fost odată un sărac mare, avea şi un împărat. Un împărat mic. Mic tare. Nici un împărat (dintre toţi împăraţii celorlalte lumi) nu era mai mic decât el. Acest sărac mare tare se înţelegea în toate treburile cu împărat ...

Sunt într-un automobil, pe şoseaua Galaţi-Bârlad, cea mai proastă şi rea şi necăjită şi strâmbă şosea din istoria modernă a cestui meleag minunat, însă uitat de căprarii contemporani. Şoferul este foarte atent la drum. În aceste condiţii precare este riscant să fii distrat la volan. Poţi să rămâi fără roţi, poate să-ţi cadă motorul pe drum, poţi să rămâi fără viaţa ta şi a altora. E mult mai bine să înjuri guvernele din Capitală şi din teritoriu, dar s� ...

(!) hai să căutăm – prin Ladă – / Rochii şi Scrisori de-atunci... şi să auzim – în Rochii – / ce (!) mireasmă de Sulfină... şi-n Scrisori – Ne/Vinovate – / ce (!) Păcat care declină strigător Tăcerea noastră/ cea de Tot...spre/zece Munci (!) (!) ce Adâncă-i Amăgirea/ unui strigăt spre Înalt când i-auzi – Dezamăgirii – / fâlfâitul mai Aproape... mai Aproape decât ştie/ Ne/Murirea că-i încape n-ochi triumful Ne/Răbdării/ cu-n plâns Rece şi-unul Cald ...

Sâmbătă, exact la douăsprezece ore şi treisprezece minute, mă aflu pe un trotuar. Acest trotuar stă regulamentar în cartierul Ţiglina 17, pe partea dreaptă, cum te duci spre Nordul Moldovei de Sud. Stă cuminte şi trece prin faţa magazinului patronat de simpaticul Nicolae Cristea, şi prin apropiere de Biserica parohului Luca. Aşadar, la ora amintită şi în locul amintit, mă aflu pe trotuar şi trăncănesc despre purificare şi sfârşitul suferinţei cu doamna Apatia Lehamite � ...

(!) somn de oglinzi uitate pe clavir chiar la ultimul concert pentru doi şi o singurătate, şi numai poezie, şi numai poezie, şi numai fără de care nu se poate (!) (!) somn pentru era odată ca niciodată o vioară care nu m-a lăsat s-o des/cânt – vioara semăna cu o lebădă nevertebrată, eu semănam cu stradivarius din când în când (!) (!) somn pentru e frumos, dar nu ajunge la mine nici cât durează o clipă în oglindă fiindcă spaţiul a mâncat tot timpul şi nu mai are c� ...

Noaptea se îngână cu ziua. Întunericul ronţăie conturul luminii. E aproape frig. Nesimţit şi galben, un tramvai trece huruind pe paralelele silenţioase, chipurile. Probabil, constructorii n-au mai avut destul silenţios şi au pus zgomotos cu carul. Că tare se mai pricep nişte dumnealor la batjocorit şi la distrus liniştea lăsată de Domnul, în drept şi în ofrandă, tuturor!...Iată, dinspre stânga, de pe o stradă lăturalnică, nesimţit ca şi tramvaiul, vine un târtan cu m ...