Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Distrigaz, ca vătaful pe moșie

Vineri, 13 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Am mai scris și altă dată de ce monopolul pe rețelele de utilități, indiferent de natura lor, este o chestiune extrem de păguboasă pentru clienți.Distrigaz Sud Rețele este distribuitorul ENGIE Romania, alimentând cu gaze naturale 19 judeţe din sudul ţării (printre care şi Galaţiul) şi municipiul Bucureşti, acoperite de o rețea de aproximativ 19.000 km de instalații. Cu alte cuvinte, această companie distribuie gaze pentru jumătate de țară. Ar trebui să poată interveni ...

Zgârci ghicitoare, cine-i?

Vineri, 13 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Mă fac să zâmbesc în hohote - iertați oximoronul! - declarațiile unor compatrioți sus-puși. Nu-i pomenesc, căci ne aflăm în campanie electorală, cu toate că funcția ar trebui să bată proiecția politică. Mă rog, chestii, socoteli, vorba lui nea Bachus. Unul dintre cetățenii cu deplină autoritate în stat spune că măsurile din ultima perioadă sunt corecte și că-și vor demonstra eficiența în două-trei săptămâni. Așa este, monșer, cu ocazia asta mi-am potolit ș ...

Podul de pe ”centura mică” a Galaţiului prinde contur

Joi, 12 Noiembrie 2020 21:44 | Publicat în Video

...

Podul de pe ”centura mică” a Galaţiului prinde contur

Joi, 12 Noiembrie 2020 21:44 | Publicat în Video

...
Turcia şi Rusia au semnat, miercuri, un acord care stabileşte un centru comun de monitorizare a încetării focului în provincia azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah şi cele două ţări vor colabora în cadrul misiunii care va controla respectarea armistiţiului, a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE. Declaraţia, făcută în faţa deputaţilor formaţiunii sale politice Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), survi ...

BNR vrea reducerea presiunii pe leu

Joi, 12 Noiembrie 2020 18:55 | Publicat în ECONOMIE

Principalul eveniment al zilei de joi a fost reprezentat de întâlnirea CA al BNR unde s-a decis menținerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 1,5% pe an. Pentru a reduce presiunea pe cursul de schimb, banca centrală a decis să reducă rezerva minimă obligatorie pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit de la 6 la 5%, ceea ce va aduce mai mulți euro în piață. Rezerva minimă obligatorie pentru pasivele în lei a fost menținută la 8%. Cursul euro a ...
Mai mulți reprezentanți ai Sindicatului PROASIST din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați, susținuți de colegi din cadrul filialei locale a CNS Cartel ALFA, au protestat, joi dimineață, pe platoul din fața Prefecturii Galați, din cauza neprimirii drepturilor salariale cuvenite, mulți dintre ei purtând lozinci cu mesajul ”Muncim pe datorie”. Ei s-au declarat nemulțumiți și de ”încercarea Guvernului de a liberaliza servici ...

Încă trei gălăţeni au murit în ultimele 24 de ore

Joi, 12 Noiembrie 2020 18:45 | Publicat în EVENIMENT

Numărul gălăţenilor internaţi în spitale care au pierdut lupta cu noul coronavirus a ajuns joi, 12 noiembrie, la 234. După recordul înregistrat pe 11 noiembrie, când şapte pacienţi erau declaraţi ca decedaţi din cauza infectării cu COVID-19, judeţul Galaţi a continuat să bifeze la capitolul pierderi de vieţi omeneşti. În acest timp, autorităţile din stradă fac eforturi disperate să îi conştientizeze pe cei care nu respectă măsurile de protecţie. Pentru a doua zi ...

Şofer de microbuz cu permis fals

Joi, 12 Noiembrie 2020 18:00 | Publicat în AUTO

Un moldovean în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal la intrarea în România după ce poliţiştii i-au găsit, printre acte, un document fals. Bărbatul s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară în Punctul de Trecere Galaţi-Rutier, în calitate de al doilea şofer al unui microbuz. La control, a prezentat şi permisul de conducere categoria "B", care avea însemnele autorităţilor din Republica Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, poliţi ...