Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

A adormit şi a intrat în stâlp

Joi, 05 Septembrie 2019 10:00 | Publicat în EVENIMENT

A adormit şi a intrat în stâlp
Un brăilean de 40 de ani şi-a avariat maşina şi s-a ales cu dosar penal după ce a aţipit la volan. Accidentul s-a petrecut în Galaţi, pe strada Stadionului, la câteva minute după miezul nopţii de miercuri spre joi. Din câte se pare, şoferul, care conducea spre intersecţia cu strada Brăilei, ar fi adormit la volan şi a pierdut controlul direcţiei. Autoturismul s-a oprit într-un stâlp de iluminat public, în urma impactului, o fetiţă de 10 ani, aflată pe bancheta din spate, f ...

Amendă pentru telefon, născută dintr-un scărpinat

Joi, 05 Septembrie 2019 09:30 | Publicat în EVENIMENT

Controverse pe marginea unei amenzi la Circulaţie
Cel puţin asta susţine un şofer din judeţul Galaţi, amendat recent pentru folosirea telefonului în timpul condusului. Conducătorul auto, oprit în trafic de un agent de la Serviciul Rutier, reclamă că a fost amendat fără să fi încălcat regula imputată şi a contestat sancţiunea în instanţă. Zeci de amenzi au fost date în ultimele săptămâni, numai în judeţul Galaţi, şoferilor despre care poliţiştii rutieri cu consemnat că foloseau telefoanele mobile în timpul condu ...
Din Austria la Galaţi, Tecuci şi Brăila: „Citeşte oriunde, oricând şi nu te opri vreodată!”.
Centrul Multifuncţional de Servicii Socio-Medicale pentru Persoane Vârstnice din Galaţi, Biblioteca „Ştefan Petică” din Tecuci şi Muzeul Brăilei „Carol I” vor găzdui, în luna septembrie, o serie de evenimente literare având ca scop promovarea lecturii “Anul cărţii – România citeşte”. Totul i se datorează Asociaţiei Scriitorilor Români din Austria, mai precis Danielei Gumann, preşedinta şi fondatoarea acesteia, un nume cunoscut cititorilor paginii de Diaspora. Po ...
Raport al Direcţiei pentru Agricultură Galaţi
Producţiile obţinute de fermierii gălăţeni în vara acestui an, la culturile înfiinţate începând din toamna anului 2018, sunt comparabile cu cele din 2018, asta deşi nici judeţul Galaţi nu a fost ferit de fenomene meteorologice extreme. La cultura cea mai importantă din această perioadă – grâul – producţia obţinută a fost de 3.358 kg/ha, potrivit datelor centralizate de Direcţia pentru Agricultură Galaţi. Capriciile vremii au pus la încercare capacitatea fermierilor g ...
Subprefectul Brăilei şi comandanţii din cele două judeţe, trec în revistă garda de onoare
"Chiar mi-au dat lacrimile”, ne-a mărturisit la sfârşit, ştergându-şi cu degetul un abur de emoţie, duminică, o femeie din comuna Gemenele, localitate cu mai puţin de 2.000 de suflete, fostă aşezare geto-dacică Latène, situată la vreo 20 km de Brăila, loc însângerat unde, pe 28 august 1944, combatanţii jandarmi din judeţul Covurlui au învins, cu pierderi de vieţi omeneşti, o uriaşă trupă germană în retragere. Victime, eroi, un prizonier sovietic, fetiţa ucisă, jan ...
Iniţiativă: Casele istorice din Galaţi îşi vor putea recăpăta identitatea
Reprezentanţii PACT pentru Galaţi îşi doresc să recâştige ethosul local, prin montarea unor plachete informative pe casele istorice existente în oraşul nostru. Acestea conţin un cod QR care duce la o pagină unde se pot afla detalii cu privire la istoria şi povestea clădirii respective. Scopul acestui demers este atât atragerea turiştilor în oraşul nostru, cât şi educarea tinerilor gălăţeni, într-o formă preferată de ei. Astfel, cunoştinţele lor vor putea fi îmbunătă ...
În urma controalelor efectuate de Ministerul Sănătăţii, rapoartele au fost depuse la Parchet sau la DNA
90 la sută dintre rapoartele pe care Ministerul Sănătăţii le-a întocmit în urma controalelor au fost depuse la Parchet sau DNA, a precizat, ieri, ministrul Sorina Pintea. Precizarea ministrului vine în contextul în care, ieri, Emanuel Ungureanu a depus o plângere la DNA privind raportul Agenţiei Naţionale de Transplant. „90 la sută dintre rapoartele pe care noi le-am făcut în urma acţiunilor de control au fost depuse la Parchet sau DNA”, a spus ministrul. Pintea a făcut ac ...
Meciul dintre România și Spania se va juca cu tribunele pline. S-au vândut toate biletele
România va întâlni, astăzi (ora 21,45, Pro Tv), echipa Spaniei, lidera grupei în preliminariile pentru EURO 2020, iar tricolorii debordează de optimism, deşi vor întâlni una dintre echipele cele mai bune din Europa. Antrenorul ”tricolorilor” Cosmin Contra le-a insuflat încredere, acesta considerând că echipa sa poate face un pas important spre calificare după dubla cu ibericii şi Malta. ”Cred că toată lumea se aşteaptă la un spectacol. Jucăm cu una dintre cele mai ...
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 | Peste 40.000 de cereri depuse din diaspora
Dacă termenul-limită nu se va prelungi de pe 11 până pe 15 septembrie, românii din diaspora mai au la dispoziţie doar şase zile pentru a se solicita înscrierea ca alegători în străinătate scrutinul prezidenţial. Până ieri, la prânz, fuseseră înregistrate 19.434 de cereri din partea celor care doresc să-şi exercite votul la secţie şi 20.046 pentru vot prin corespondenţă. Românii din străinătate vor vota pe 8, 9 şi 10 noiembrie la primul tur şi pe 22, 23 şi 24 noiemb ...
Ca să se poată adăposti şi persoanele cu handicap
Primăria municipiului Galaţi extinde 30 dintre adăposturile montate în staţiile de transport public local. Dar asta nu pentru că mulţi dintre gălăţeni reclamă că refugiile sunt înguste şi nu sunt eficiente atunci când vremea îşi face de cap, ci pentru a le asigura spaţiu de adăpostire şi persoanelor cu handicap. Până joi, 12 septembrie, administraţia locală aşteaptă ofertele pentru contractul de „Achiziţie şi montaj 30 de bucăţi extinderi adăposturi BUS pentru p ...