Astăzi este 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor! Articolul pe care tocmai l-ați citit este redactat în acest context şi trebuie tratat cu umor. Dar asta nu înseamnă că viitorul mai apropiat ori mai îndepărtat nu l-ar putea confirma!
Zâmbiţi, vă rugăm! ...
Aurul s-a scumpit cu 30 de lei, de la începutul anului
Duminică, 31 Martie 2024 13:02 | Publicat în ECONOMIE
Leul și-a consolidat în martie poziția de cea mai stabilă monedă din regiune comparativ cu euro, în timp ce zlotul s-a întărit cu 0,4%, iar forintul a pierdut aproape 0,53%. Cursul dolarului s-a apreciat cu circa 0,56%, francul elvețian a pierdut aproape 1,9% iar lira sterlină a câștigat 0,18%. Perspectiva reducerii de către Rezerva Federală americană a ratei de referință, care se situează în prezent la 5,25 - 5,50%, după ce Banca Națională a Elveției a fost prima care a o ...
* Alegere. Nimeni şi nimic nu te mai mulţumeşte, stările contradictorii te asaltează, iar cei din jur îţi reproşează că "te-ai schimbat". Nu, nu sunt obligatoriu simptomele vreunei tulburări cu încadrare medicală şi tratament aferent, ci doar semnele crizei pe care o pot experimenta unii dintre noi la împlinirea vârstei de 40 de ani. Despre ea am aflat mai multe la "Vorbeşte lumea", pe Pro Tv, graţie specialistei Ana Maria Ducuța. Atenţie, sunt şi veşti bune: "Sunt foarte m ...
Muzeul Abandonului, în topul mondial al proiectelor muzeale digitale
Duminică, 31 Martie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Muzeul Abandonului - muzeu independent, digital și participativ - se numără printre cinci cele mai bune proiecte muzeale din lume la categoria "Best Use of Digital", în cadrul "Museums and Heritage Awards 2024", transmite publicația ZilesiNopti.ro, citată de G4Media. Aflat la cea de-a 22-a ediție, The Museums + Heritage Awards reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din industria muzeală și patrimonială din lume, recunoscând excelența și inovația în domeniu.Muzeul A ...
Aplicație nouă pentru verificarea documentelor de identitate
Duminică, 31 Martie 2024 15:22 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Poliţiştii mureşeni au folosit în premieră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aplicaţia eDAC pentru verificarea documentelor de identitate, în cadrul unor acţiuni pe linie rutieră organizate în Târgu Mureş şi în judeţ."În contextul aderării României la Spaţiul Schengen, începând cu data de 31 martie, a fost operaţionalizat un nou sistem de verificare a documentelor de identitate. Aplicaţia eDAC va fi folosită de structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Inter ...
Pompierii militari au intervenit vineri, 29 martie, la stingerea unui incendiu izbucnit la o fabrică de mobilă din Tecuci. Din fericire, a fost vorba doar despre un exercițiu, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galați. Au fost implicate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci. Exercitiul a avut ca temă stingerea unui incendiu izbucnit la secția de lăcuire a fabricii de mobilă. Conform sc ...
Scriitorul şi profesorul tecucean Vasile Ghica vine la "Casa Cuza" din Galați, marți, 2 aprilie 2024, de la ora 12.00, însoțit de... Cocuța Conachi, Marea Doamnă a Unirii Principatelor, de la naşterea căreia au trecut 195 de ani. Vasile Ghica îşi va lansa volumul "Ecaterina (Cocuţa) Conachi-Vogoride. Eseu despre eroina din umbră", în cadrul unui eveniment moderat de Cristian Dragoș Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" Galați. ...
Deţinuţii vor face curăţenie în cartierele oraşului
Duminică, 31 Martie 2024 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru că se confruntă cu o lipsă acută de personal, Serviciul Public Ecosal va folosi deţinuţi pentru salubrizare în cartierele municipiului
Colaborarea încheiată cu Ministerul Justiţiei - Penitenciarul Galaţi este, însă, condiţionată de asigurarea unui spaţiu de cazare pentru cel puţin 30 de persoane. Temporar, Ecosal va folosi pentru cazarea persoanelor private de libertate imobilul situat în strada Mihai Bravu nr. 3, Arena de Box "Vasile Lehăduş".
Cu 26 de voturi favora ...
Drumuri modernizate de 29 de milioane de lei, la Șendreni
Marți, 09 Aprilie 2024 10:27 | Publicat în SATUL
Proiectul de modernizare a rețelei de drumuri de interes local din comuna Șendreni se află la un pas de finalizare. În valoare de 11 milioane de lei, investiţia finanţată prin Programul "Anghel Saligny" s-a reluat recent, după o întrerupere determinată de condițiile meteorologice nefavorabile. Conform proiectului, sunt incluse în programul de asfaltare următoarele străzi: Crizantemelor și Primăverii, în satul Movileni; Mărului, în satul Șerbeștii Vechi; Castanului, Locuințe ...
Focar de infecţie într-un apartament din centrul Galațiului (FOTO)
Duminică, 31 Martie 2024 20:00 | Publicat în Regional
Locatarii unui bloc din centrul orașului Galați au ajuns la limita neputinței și a indignării, fiind obligați să suporte zilnic mizeria și mirosul de fecale și urină ale unui vecin certat atât cu traiul în comun, cât și cu apa și săpunul. Sătui să iasă din case cu eșarfe parfumate la nas, vecinii lui Dumitru Cristea spun că sunt dispuși să facă orice sacrificiu pentru a scăpa de focarul de infecție de la parterul blocului lor.
La mila autorităților publice
Pe strada ...