Avocații ruşi, asaltați de cei care vor să scape de mobilizare

Avocații ruşi, asaltați de cei care vor să scape de mobilizare
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Asaltaţi de solicitări de ajutor, cauzate de panică, pentru a evita mobilizarea, avocaţii din Rusia spun că lucrează până la epuizare pentru a-i consilia pe cei care riscă să fie trimişi să lupte în războiul din Ucraina, comentează Reuters.

"Viaţa normală a oamenilor este dată peste cap. Este o mobilizare fără limită, ca într-un război. Poate dura luni sau ani. Unii s-ar putea să nu se mai întoarcă. A părăsi armata este imposibil. Singura cale sunt moartea, rănirea sau detenţia pentru nerespectarea ordinelor", a explicat unul dintre avocați.

Implementarea mobilizării a fost haotică. Deşi ordinul a fost conceput pentru cei cu experienţă militară şi pentru experţi din specialităţile de care este nevoie, aplicarea lui nu pare să fi ţinut cont de trecutul militar, de starea de sănătate, de statutul de student sau de vârsta persoanelor.

Săptămâna trecută, Putin a recunoscut că există greşeli şi a spus că ele trebuie corectate. "De exemplu, mă gândesc la taţii cu mulţi copii, la persoanele care suferă de boli cronice sau la cei care au trecut deja de vârsta mobilizării", a declarat el.

Citit 957 ori Ultima modificare Marți, 04 Octombrie 2022 16:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.