Vladimir Putin a mulțumit armatei pentru că a „oprit un război civil”

Vladimir Putin a mulțumit armatei pentru că a „oprit un război civil”
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Președintele rus Vladimir Putin a salutat, marți, armata și forțele de ordine pentru că au "oprit un război civil", relatează Sky News. Putin a declarat în fața a aproximativ 2.500 de membri ai forțelor de securitate, ai Gărzii Naționale și ai unităților militare ale țării că poporul și forțele armate au stat împreună în opoziție față de mercenarii rebeli, în timpul revoltei de sâmbătă. La adunarea organizată într-o piață din complexul Kremlinului, lui Vladimir Putin i s-a alăturat ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a cărui demitere a fost cerută de șeful Wagner, Evgheni Prigojin, în timpul asaltului.

Totodată, Putin a descris revolta ca fiind o "situație extrem de periculoasă", le-a mulțumit celor care au ajutat la încheierea ei și a cerut un minut de reculegere pentru a onora piloții militari ruși uciși în timpul asaltului. "Un număr de camarazi de-ai noștri au murit în acest proces. Aceștia și-au îndeplinit ordinul și datoria militară cu onoare. Rezoluția și curajul nostru, precum și consolidarea întregii societăți rusești au fost uriașe și au jucat un rol definitoriu în depășirea acestor obstacole și a revoltei. Puteți vedea că armata, societatea și poporul au fost una. Acest lucru ne-a permis să depășim situația extrem de periculoasă în care se afla țara”, a adăugat Vladimir Putin.

În paralel, Evgheni Prigojin a aterizat în Belarus și este cazat într-unul dintre puținele hoteluri din capitala Belarusului ale cărui geamuri nu se deschid, a declarat un oficial american, potrivit Sky News. Avionul privat al fondatorului grupului de mercenari a aterizat pe aerodromul militar Maciulișci, de lângă Minsk, la o zi după ce Putin şi-a reluat "promisiunea" de a le permite mercenarilor care doresc să plece în Belarus. Liderului Wagner i s-a propus să fugă în Belarus ca parte a unui acord pentru a pune capăt rebeliunii armate a grupului său și a fost văzut ultima dată în public părăsind orașul Rostov pe Don, din sudul Rusiei, după ce și-a chemat trupele. De atunci au existat mai multe speculații cu privire la locul unde se află.

Președintele Comisiei de Informații a Senatului SUA, Mark Warner, a declarat pentru NBC News că Prigojin se află în Minsk și că el crede că se află într-un hotel ale cărui ferestre nu se deschid. "Am înțeles, literalmente în timp ce intram în direct, că el spune că este în Minsk și chiar este", a arătat Warner, sugerând că acest lucru l-ar putea proteja împotriva tentativelor de asasinat. De altfel, și presa rusă a scris că Evgheni Prigojin a fost văzut la hotelul "Green City" din Minsk.

Citit 1050 ori Ultima modificare Marți, 27 Iunie 2023 16:39

3 comentarii

  • postat de Revoluția la indigo
    Marți, 04 Iulie 2023 16:49
    109.166.134.***
    Dacă nu a fost o mișcare spectaculoasă de relocate trupelor Wagner în Belarus pentru a pune presiune pe Kiev și pe frontul din V, inclusiv pe Polifonia și țările baltice, atunci, chiar se voia un puci militar de amploare, asemănător cu căderea lui Ceaușescu, prin ocuparea Ministrului Apărări și izo
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 28 Iunie 2023 14:34
    5.13.169.***
    NU MAI POSTATI STIRI CU CRIMINALI SI VIOLATORI! putin cel tampit... nu are respect pentru nimeni si nimic! Nici cu ucrainienii nu mi-e rusine, SUNT MAI RAI CA RUSII! Eu i-as izola pe ambii si CONTROL.. dar si bosorogii ce conduc UE! Numai SENILI!
    0
    0
  • postat de noi nu....
    Marți, 27 Iunie 2023 16:51
    89.39.81.***
    ferestrele nu se deschid din cauza gratiilor? o varianta de suicid a cazut dar sint atit de muuuulte sau e doar o poveste pusa la cale de doi buni prieteni ce stapinesc bogatiile din pamintul africei... putini stiu adevarul.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.