Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Lucrările de reabilitare bulversează cursurile la unele şcoli din Galaţi

Duminică, 04 Septembrie 2022 21:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Primăria municipiului Galați se laudă la început de an şcolar cu proiecte de investiţii pentru 50 de unități de învățământ din oraș, care vizează reabilitarea clădirilor, dotarea cu mobilier sau cu echipamente școlare, dar și realizarea de construcții noi. Cu toate acestea, deputatul PNL Galaţi Onuţ Atanasiu susţine că, în unele instituţii, elevii şi profesorii plătesc un preţ destul de mare, întrucât cursurile se vor desfăşura concomitent cu lucrările, iar alţi ...

Gălăţean medaliat cu bronz internaţional la Ştiinţele Pământului

Luni, 05 Septembrie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Științele Pământului (IESO) 2022, organizată online de Italia, au obținut o medalie de aur, cinci de argint și două de bronz, conform rezultatelor anunțate miercuri, 31 august, la festivitatea de premiere. Printre cei medaliaţi cu bronz se numără şi un gălăţean, Luca Mihai Rascarachi, care a fost elev la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", dar în prezent învaţă la Bucureşti, la Liceul Internaţional de In ...

Rareş Andrei Neculau a câştigat argint la Balcaniada de Informatică

Luni, 05 Septembrie 2022 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Elevul Rareș Andrei Neculau, de la Colegiul Național "Vasile Alecsandri", a obținut medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, care s-a desfășurat la Dorohoi, în perioada 29 august - 2 septembrie 2022. Performanţa sa este cu atât mai lăudabilă, deoarece Rareş este un autodidact. Într-un interviu acordat "Vieţii libere" după ce a fost selectat în lotul restrâns al României, acesta spunea: "M-am pregătit singur, lucrând după clipuri video, tutoria ...

Schimbări în echipa de inspectori şcolari din Galaţi

Sâmbătă, 03 Septembrie 2022 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va începe anul cu o echipă de inspectori şcolari primenită. Fosta inspectoare general-adjunctă, Selena Costea, a fost numită inspector şcolar pentru management educațional, în timp ce Adrian Diacănu a primit funcţia de inspector şcolar pentru managementul resurselor umane, pe care o deţinuse Iuliana Muşunoiu Novetschi. Mihaela Dobrin a rămas în continuare pe funcţia de inspector pentru educație timpurie (învățământ preșcolar), dar ...

Deschidere de stagiune la "Gulliver"

Sâmbătă, 03 Septembrie 2022 07:30 | Publicat în CULTURA
Teatrul de Păpuși "Gulliver" îşi va deschide stagiunea duminică, 4 septembrie, la ora 10,30. Cei mici sunt așteptați la întâlnirea cu "Cei trei purceluși" și povestea lor jucăușă, plină de peripeții amuzante. Într-o montare în care jocul marionetelor alternează cu cel al actorilor, după un scenariu inspirat din povestea lui Serghei Mihailov, adaptat scenic de regizorul Daniel Stanciu, protagoniștii trec printr-o multitudine de aventuri, ajungând în cele din urmă să învi ...

Festivalul Internaţional de Jazz de la Galaţi, într-o nouă formulă

Marți, 06 Septembrie 2022 11:17 | Publicat în EVENIMENT
În perioada 15-18 septembrie 2022, se va desfăşura la Galaţi prima ediţie a RO Danube International Jazz Festival, la care vor participa interpreţi şi trupe de prestigiu din România, Austria, Franţa, Germania, Portugalia, Polonia, Ungaria şi Israel, artiştii abordând genuri diverse ale jazzului, precum jazz rock, funky jazz, blues, be bop, world music, etno jazz, jazz fusion sau smooth jazz. Evenimentul este finanţat de Primăria Municipiului Galaţi şi susţinut de Universitatea ...

Când se desfăşoară Festivalul Naţional de Comedie

Vineri, 02 Septembrie 2022 08:30 | Publicat în CULTURA
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" organizează, în perioada 8-16 octombrie 2022, Festivalul Național de Comedie - ediția a XXXIII-a. "După doi ani în care nu am putut organiza festivalul în sala de spectacole, din cauza pandemiei de coronavirus, în 2022 avem bucuria să aducem din nou în fața publicului din Galați cele mai bune comedii ale momentului din teatrele românești", anunţă organizatorii. Tema ediției din acest an este teatrul popular. Selecționerul festivalului este M ...

Deschidere de stagiune în stil moldovenesc, la Teatrul Dramatic

Vineri, 02 Septembrie 2022 07:30 | Publicat în CULTURA
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" deschide stagiunea 2022-2023 sâmbătă, 3 septembrie 2022, la ora 19,00, cu spectacolul "O repetiţie moldovenească", de Costache Caragiali, în regia lui Cristian Ban. Îmbinând elemente de teatru popular și teatru documentar, spectacolul spune povestea plină de umor și candoare a uneia dintre primele trupe de teatru în limba română din Moldova secolului al XIX-lea.Vor urca pe scenă actorii: Radu Horghidan (Caragiali), Ionuț Moldoveanu (Greceano), Oana ...

"Cântă de răsună lunca", la Tecuci

Vineri, 02 Septembrie 2022 10:30 | Publicat în CULTURA
Casa de Cultură Tecuci, Primăria, Consiliul Local Tecuci și Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați organizează, în perioada 2-3 septembrie 2022, la Tecuci, cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului Național de Folclor "Cântă de răsună lunca". În cadrul manifestărilor prilejuite de cea de-a 587-a aniversare a datei de 1 septembrie 1435, zi de atestare documentară a municipiului Tecuci, Festivalul "Cântă de răsună lunca" ocupă un loc special în inimile tecucenilor.De-a lungul a ...

Comedie la Teatrul din Buzunar

Vineri, 02 Septembrie 2022 09:30 | Publicat în CULTURA
Teatrul din Buzunar va juca sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 20,00, comedia "Three O'Clock", în regia lui Sorin Misirianțu, la Casa de Cultură a Sindicatelor.Două surori, o viață complicată și un film de finanțat. "Three O'Clock" este o comedie "serioasă", care conturează clar relația dintre două surori trecute prin două copilării fundamental diferite care nu pot trăi una fără cealaltă - împreună nici atât. Regizorul Sorin Misirianțu (Teatrul Național din Cluj-Napoca) ...
Pagina 63 din 887