Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Indicele de radiație ultravioletă are, în aceste zile, o intensitate cuprinsă între șapte și opt, potrivit hărții de pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Doar în nordul și nord-vestul țării, pe porțiuni restrânse, valoarea indicelui este redusă cu o unitate.

Dermatologii estimează că, în astfel de condiții, o persoană cu pielea sensibilă (care se înroșește în doar câteva minute, din cauza soarelui) își asumă riscuri foarte mari dacă se expune la miezul zilei, chiar dacă s-a dat cu are cremă cu factor mare de protecție. Pot apărea arsuri și, în timp, chiar probleme mai grave, până la cancerele de piele. O persoană cu pielea mai închisă la culoare își asumă un risc moderat, dar totuși însemnat. Riscuri mici privind expunerea la radiația ultravioletă de intensitatea menționată se înregistrează abia în cazul persoanelor cu pielea neagră.

În aceste condiții, indicat ar fi să faceți plajă doar dimineața devreme și după-amiaza târziu.Și, pe cât posibil, să nu vă expuneți fără rost la soarele amiezii nici în oraș. Inutil s-o mai spunem: soarele ne arde pielea de pe porțiunile expuse (față, mâini etc.) și când mergem la piață, nu doar când stăm întinși pe nisip! 

Citit 845 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 August 2017 20:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.