Putem să ne dăm seama dacă am avut COVID-19?

Putem să ne dăm seama dacă am avut COVID-19?
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Specialiştii în sănătate anunţă că foarte multe persoane ar putea fi deja infectate cu noul coronavirus, chiar dacă nu au fost oficial diagnosticate. Simptomele COVID-19 (boala provocată de noul coronavirus - n.r.) variază foarte mult de la o persoană la alta, însă iată cum trebuie să vă comportaţi în cazul în care semnalaţi că aţi putea fi deja afectat, potrivit adevarul.ro.

Dr. William Hillmann, director al spitalului din Massachusetts, şi dr. David Buchholz, fondatorul centrului medical al Universităţii "Columbia Irving", au răspuns unora dintre cele mai populare întrebări pe această temă. Prima întrebare este dacă există vreun semn care să denote că cineva a suferit deja de COVID-19 fără să-și fi dat seama? Dr. Hillmann spune că, în acest moment, nu avem niciun test care să ne confirme asta. Se dezvoltă teste de anticorpi pentru a verifica existenţa unei infecţii anterioare, dar acestea nu sunt încă gata pentru utilizare clinică. Deocamdată, singura modalitate de a şti cu siguranţă este testul pozitiv făcut la momentul în care pacientul este încă infectat.

Pot să fiu infectat, dar asimptomatic?

"Coronavirusul are un spectru larg de simptome. Există persoane care sunt complet asimptomatice şi nu au idee că sunt purtătoare de virus, persoane cu simptome foarte uşoare, asemănătoare răcelii - congestie şi secreţii nazale, dureri în gât, dar şi persoane cu mai multe simptome asemănătoare gripei - febră mare, dureri musculare, respiraţie îngreunată şi tuse. Mai sunt, de asemenea, persoanele cu alte boli grave, care ajung la spital cu insuficienţă respiratorie şi care necesită îngrijiri la terapie intensivă", a spus dr. Hillmann.

Câţi dintre cei infectaţi sunt asimptomatici?

"Acum, la New York, spre exemplu, îi testăm doar pe cei mai bolnavi. Deci nu se ştie exact. Cu toate acestea, a existat un studiu în Islanda, după ce o mare parte a populaţiei a fost testată, în care se arată că jumătate dintre persoanele pozitive nu aveau simptome", a precizat dr. Buchholz. Totuși, o proporţie semnificativă dintre cei total asimptomatici sunt contagioşi pentru o perioadă din timp. Nu se știe, în acest moment, pentru cât timp, pentru că nicio țară nu are suficiente teste disponibile pentru a detecta infecţiile asimptomatice. În general, oamenii sunt contagioşi de-a lungul perioadei în care dezvoltă simptomele, cu o zi sau două înainte de a deveni simptomatici şi încă un număr de zile după ce simptomele se diminuează.

Cum ar trebui să ne comportăm dacă bănuim că am fost infectaţi?

"Ar trebui să urmăm recomandările medicilor şi să ne distanţăm social. Deoarece nu există nicio modalitate reală de a şti în acest moment dacă eşti infectat, cu excepţia cazurilor în care devii simptomatic şi eşti diagnosticat pozitiv, eu m-aş comporta normal, ca şi când n-aş avea nimic. Aş continua să urmez recomandările: distanţare socială şi igiena mâinilor", a spus dr. William Hillmann.

Dr. Buchholz a răspuns și la dilema dacă avem vreo obligaţie etică de a le spune celor cu care am intrat în contact că este posibil să fi fost infectaţi, chiar dacă s-ar putea să fi fost doar o răceală. "Eu aşa aş face, absolut. Cu siguranţă, virusul a existat în comunităţile noastre înainte să fie identificate primele cazuri. Deci, da, membrii familiei şi prietenii apropiaţi, cei cu care am intrat în contact la lucru ar trebui avertizaţi, mai ales dacă noi credem că este posibil să fi fost infectaţi în ultimele 14 zile. Dacă au trecut mai mult de 14 zile, aceşti oameni s-ar fi îmbolnăvit până acum dacă virusul ar fi avut o expunere semnificativă". La rândul său, dr. Hillmann spune că depinde de ce înseamnă corect pentru fiecare dintre noi. Dacă cineva este diagnosticat cu coronavirus, cu siguranţă trebuie să le spună oamenilor, mai ales personalului medical cu care intră în contact şi care trebuie să ia anumite măsuri de precauţie în cazuri de coronavirus.

Dacă am fost deja infectaţi, ne mai putem infecta din nou?

"Nu există dovezi că cineva ar fi fost infectat de mai multe ori. Cei cu un sistem imunitar normal, capabil să reacţioneze la virus, ar putea să capete imunitate pentru destul de mult timp, cel puţin pentru un an, dacă nu chiar pe viaţă", a concluzionat dr. Buchholz.

Citit 4032 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Aprilie 2020 20:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.