Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
4 comentarii

Încă cinci persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în judeţul Galaţi. Astfel, conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la nivelul judeţului nostru au fost, până acum, 510 cazuri de îmbolnăvire cu Covid –19, 200 dintre acestea persoane fiind declarate vindecate. Totodată, datele oficiale arată că 71 de persoane infectate cu coronavirus şi-au pierdut viaţa. Până acum, au fost efectuate 3.955 de teste pentru depistarea infecţiilor cu Covid-19.
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi ne-a informat şi faptul că 616 de persoane sunt internate în centrele de carantină instituţionalizată, iar alte 350 de persoane sunt autoizolare, fiind monitorizate la domiciliu.
În vederea combaterii răspândirii temutului virus, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Poliţia Locală şi angajaţi MApN au continuat misiunile impuse de starea de urgenţă şi de ordonanţele militare aflate în vigoare, efectuând controale şi verificări, escortând convoaie auto şi asigurând paza spaţiilor de carantină instituţionalizată. Astfel, în ultimele 24 de ore, 30 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, fiind aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei, pentru fapte de natură economică.

 

Citit 4433 ori Ultima modificare Luni, 25 Mai 2020 00:23

4 comentarii

  • postat de doar eu Miercuri, 13 Mai 2020 16:17 82.79.152.*** Link la comentariu
    5
    3

    Vad ca unii inca mai tremura de frica covidului in timp ce afara e o vreme superba.

    Raportează
  • postat de Mihai Miercuri, 13 Mai 2020 10:16 95.76.34.*** Link la comentariu
    3
    18

    Mult prea multe!!! Numai weekend-ul trecut 70 noi cazuri la noi la Galati!!!
    Prea multi galateni nu sunt constienti de acest pericol!

    Raportează
  • postat de Marian Miercuri, 13 Mai 2020 07:17 5.13.216.*** Link la comentariu
    0
    20

    Aflam ca sunt 5 cazuri noi in judetul Galati dar nu se specifica si unde, judetul este mare. Sa stim si noi ca sa evitam anumite locuri, asa ar fi normal.

    Raportează
  • postat de Nea Gica Miercuri, 13 Mai 2020 00:18 188.24.200.*** Link la comentariu
    8
    42

    Multe cazuri de covid la Galati si se da drumul la nebunie in cateva zile

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.