Peste o mie de vaccinări anti-COVID-19 în 24 de ore

Peste o mie de vaccinări anti-COVID-19 în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În data de 16 martie 2021, 1.099 de gălățeni au fost vaccinați anti-COVID-19, dintre care 182 au primit doza de rapel, fără a fi raportate reacții adverse.

Imunizările au avut loc în toate centrele de vaccinare operaționale în județ, astfel: 272 în centrele de la Patinoar (239 prima doză și 33 rapel), 142 în centrele de la Sala Sporturilor (120 prima doză și 22 rapel), 114 la Spitalul Municipal ”Anton Cincu” din Tecuci (65 prima doză și 49 rapel), 110 la Centrul de Recuperare al Spitalului de Pediatrie (62 prima doză și 48 rapel), 89 la Baza Siderurgistul, 70 la Centrul de vaccinare Corod, câte 60 la Centrul de vaccinare Berești, Centrul Medical Județean și la Centrul Sala de Spectacole Tecuci, 50 la Centrul de vaccinare Ivești (în aceste ultime situații, doar prima doză), 30 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan” (doar rapel) și câte 21 la Oficiul Prefectural Tecuci și la Centrul de vaccinare Târgu Bujor (doar prima doză). 

Numărul total al persoanelor vaccinate în județ a ajuns la 29.434, dintre care 12.965 au primit și a doua doză. 

În țară, numărul total al românilor imunizați anti-SARS-CoV-2 a trecut de 1,5 milioane, ajungând, mai exact la 1.531.482, dintre care 738.642 cu doza de rapel, tot până marți, 16 martie 2021.

Citit 1139 ori Ultima modificare Joi, 18 Martie 2021 22:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.