Pfizer va solicita aprobarea vaccinului său pentru copii
Foto: Profimedia Images

Pfizer va solicita aprobarea vaccinului său pentru copii
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pfizer va solicita autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul său anti-COVID pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani, începând din septembrie, informează Le Figaro. De asemenea, compania americană va aplica în această lună pentru aprobarea deplină ca vaccinul să fie administrat tuturor celor între 16 și 85 de ani, iar în august se așteaptă să comunice primele date ale studiilor clinice privind siguranța vaccinului pentru femeile însărcinate.

La începutul săptămânii viitoare, Food and Drug Administration (FDA) este așteptată să emită autorizația de urgență pentru ca vaccinul să fie administrat copiilor cu vârste între 12 și 15 ani, un pas înainte important în lupta SUA cu epidemia de SARS-CoV-2.

În prezent, vaccinul Pfizer-BioNTech este injectat adulților după autorizația de urgență primită de companie în decembrie. Autorizațiile de urgență sunt temporare și pot fi revocate când încetează starea de urgență pentru sănătatea publică.

Obținerea aprobării depline de la FDA va însemna, printre altele, posibilitatea vânzării vaccinului direct către populație. Procesul de aprobare va dura însă luni de zile.

Citit 686 ori Ultima modificare Joi, 06 Mai 2021 12:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.