COVID-19. Cererea în scădere închide centre de vaccinare

COVID-19. Cererea în scădere închide centre de vaccinare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Luni, 12 iulie 2021, în județul Galați, a fost raportată vaccinarea anti-SARS-CoV-2 a 406 persoane, 242 fiind beneficiare ale primei doze, iar 164 ale celei de rapel, fără să fie înregistrate reacții adverse. Din cauza numărului tot mai mic de cereri de imunizare, o parte dintre centrele care au funcţionat până acum vor fi, temporar, închise.

Imunizările ultimelor 24 de ore au avut loc astfel: 119 la centrul drive-thru (74 prima doză și 45 rapel), 31 la centrele de la Spitalul Militar (14 prima doză și 17 rapel), 66 (32 prima doză și 34 rapel) la Sala Sporturilor, 31 (12 prima doză și 19 rapel) la Centrul Imobil Cantina 2, 59 la Baza "Siderurgistul", 10 (4 prima doză și 6 rapel) la Sala de Spectacole Tecuci, 24 (15 prima doză și nouă rapel) la Centrul de vaccinare Tulucești, șase la Centrul de vaccinare Cosmești (prima doză și patru rapel), patru la Centrul de vaccinare Berești (unul prima doză și trei rapel), 29 la Oficiul Prefectural Tecuci), 12 la Centrul de vaccinare nr. 1 Tg. Bujor (două prima doză și zece rapel) și câte cinci la cabinetele medicilor de familie Codrescu Aurelian, Hărăbor Valeriu și Fluture Larisa. Numărul total de doze anti-COVID administrate în județul Galați a ajuns astfel la 200.842. Dintre cei vaccinați, 94.067 au schema completă de imunizare.

Vaccinarea, suspendată în șapte centre

Ca efect al cererii tot mai mici de imunizare venite din partea locuitorilor județului Galați, Direcția de Sănătate Publică a decis suspendarea temporară a activității în șapte centre. Astfel, serul nu se va mai administra în: Centrul S Sala Sporturilor, Centrul S Patinoar, Centrul II Patinoar, Centrul I Patinoar, Centrul Târgu Bujor, Centrul de Recuperare, Centrul Berești (își suspendă activitatea din data de 19 iulie 2021). Personalul din aceste centre, cu excepţia excepția celui de la Centrul de Recuperare, va activa în echipe mobile. De asemenea, la Centrul de la Cantina 2 va rămâne activ un singur flux de vaccinare. Totodată, Centrul de vaccinare de la "Siderurgistul" (fluxul de Astra Zenecca și cel de Johnson&Johnson) se va muta la Sala Sporturilor.

Citit 1964 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iulie 2021 01:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.