Doar 425 de vaccinări anti-COVID, în 48 de ore

Doar 425 de vaccinări anti-COVID, în 48 de ore
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Doar 425 de vaccinări anti-SARS-CoV-2 au avut loc în județul Galați, în intervalul 3-4 septembrie.

Au fost imunizate 263 de persoane cu prima doză de ser, în timp ce 162 au beneficiat de rapel, astfel: 155 la Centrul drive-thru (104 prima doză, 51 rapel), 73 doze unice la Baza "Siderurgistul", 53 la Centrul de la Sala Sporturilor (19 prima doză și 34 rapel), 52 la Centrul de vaccinare Tulucești (11 prima doză și 41 rapel), 30 la centrele de la Oficiul Prefectural Tecuci (6 prima doză, 7 doze unice și 17 rapel), 15 doze unice la Cabinet dr. Ciubotaru, 14 la Centrul de vaccinare Târgu Bujor (4 prima doză și 10 rapel), 13 la Spitalul Militar (8 prima doză și 5 rapel), 10 doze unice la Cabinet dr. Fluture Larisa, 5 la Cabinet dr. Fluture George și tot 5 la Centrul de vaccinare Cudalbi (1 prima doză și 4 rapel).

Numărul total de doze de vaccin împotriva noului coronavirus administrate în opt luni la nivel județean este în continuare sub 220.000, mai exact 219.784. În același interval, numărul total al persoanelor care au fost imunizate complet a ajuns la 116.360, din care 15.552 cu vaccin Janssen (administrat în doză unică). Alte 2.616 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2.

În ultimele 48 de ore, nu au fost raportate reacții adverse post imunizare.

La nivel național, tot până sâmbătă, 4 septembrie, inclusiv, doar 5,163 milioane de români au completat schema de vaccinare anti-COVID.

Citit 825 ori Ultima modificare Luni, 06 Septembrie 2021 03:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.