Anti SARS-CoV-2. „Stabilizare” la doar 200 de vaccinări zilnice

Anti SARS-CoV-2. „Stabilizare” la doar 200 de vaccinări zilnice
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Joi, 9 septembrie, în județul Galați au avut loc doar 239 de vaccinări împotriva noului coronavirus.

Astfel, 169 de persoane au fost inoculate cu prima doză de ser, iar 70 au efectuat rapelul, după cum urmează: 86 la Centrul drive-thru (68 prima doză și 18 rapel), 33 la Centrul de la Sala Sporturilor (16 prima doză și 17 rapel), 29 la Centrul de vaccinare Tulucești (14 prima doză și 15 rapel), 27 la Baza "Siderurgistul" (25 doze unice și 2 rapel), 15 la centrele de la Oficiul Prefectural Tecuci (2 prima doză, 9 doze unice și 4 rapel), 14 la Spitalul Militar (9 prima doză și 5 rapel), câte 10 la Centrul de vaccinare Târgu Bujor (1 prima doză și 9 rapel) și la Cabinet dr. Ciubotaru și câte 5 la cabinetele medicilor de familie Nicolae, Nebunu și Plăcintă (în ultimele situații, doze unice).

Conform centralizării Instituției Prefectului, numărul total de doze de vaccin administrate în județ a ajuns la 221.026. Per total, de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, doar 117.226 de gălățeni au completat schema de imunizare, iar, dintre aceștia, 16.030 au beneficiat de vaccin Janssen (doză unică). Alte 2.604 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2.

În ultimele 24 de ore, nu au fost raportate reacții adverse post imunizare.

Citit 1185 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Septembrie 2021 00:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.