Premierul cere suplimentarea paturilor ATI-COVID

Premierul cere suplimentarea paturilor ATI-COVID
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premierul Florin Cîțu a cerut, duminică, 12 septembrie 2021, în videoconferință cu mai mulți miniștri, prefecți și alte autorități, ca numărul de paturi ATI pentru COVID să fie dublat la nivel național, recunoscând că situația epidemiologică este îngrijorătoare. "Aș vrea să vorbim despre situația ATI, unde avem deja 600 de persoane. Ultima informare este că avem 860 de paturi disponibilei. Aș vrea să revenim cât mai repede la 1.600 de paturi pentru secțiile ATI. Dacă este nevoie și de intervenția mea, îmi spuneți, dar știu că putem să ajungem la 1.600 de paturi. Aș vrea să-mi spuneți când și cum se va ajunge acolo, ca să nu fim luați pe nepregătite", le-a spus premierul Florin Cîțu participanților la videoconferință. Totodată, el a anunțat că propune folosirea certificatului verde pentru organizarea nunților în localitățile cu incidență de infectare SARS-CoV-2 de peste 3 la mie.

În urmă cu o lună, premierul susținea că "succesul unei campanii de vaccinare îl vedem în numărul mic de persoane infectate". "Eu zic să avem încredere că vom lua cele mai bune măsuri. Au fost propuneri de foarte multe restricții și înainte de valul 3 și nu le-am luat și am trecut prin valul 3 mai bine decât alte țări care au impus restricții", spunea atunci Florin Cîțu.

Între timp, campania de vaccinare anti-COVID merge tot mai slab și abia în unele zile se mai atinge pragul de 10.000 de persoane imunizate în 24 de ore. De altfel, România este pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește rata de vaccinare, cu doar o treime din adulți vaccinați cu cel puțin o doză, în timp ce media europeană este de 77%.

Citit 1046 ori Ultima modificare Duminică, 12 Septembrie 2021 21:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.