Masca de protecție de tip medical, obligatorie peste tot
Foto: Marian Calestru

Masca de protecție de tip medical, obligatorie peste tot
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

În România, redevine obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, iar aceasta trebuie să fie doar de tip medical sau FFP2. Decizia a fost luată miercuri de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care a stabilit prelungirea stării de alertă și noi restricții care vor intra în vigoare în fața valului 5 al pandemiei, cauzat de varianta SARS-CoV-2 Omicron. Se exceptează doar următoarele categorii de persoane: copiii cu vârsta mai mică de cinci ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, toți aceștia cu condiția respectării distanței de minimum trei metri între persoane, dar și persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută) sau activități sportive.

Decizia vizează prelungirea stării de alertă în România pentru alte 30 de zile, începând cu data de sâmbătă, 8 ianuarie, iar noile măsuri decise de CNSU urmează să fie aprobate prin hotărâre de Guvern.

În plus, toate celelalte activități, inclusiv cele ale operatorilor economici din HoReCa, industria spectacolelor, sau competiții sportive se vor desfășura doar în intervalul orar 5,00 - 22,00 și doar cu participarea persoanelor vaccinate, trecute prin boală în ultimele 180 de zile sau care prezintă un test negativ COVID-19. Rata de participare a publicului va fi de 50%, respectiv, 30% din capacitatea maximă a spațiilor, în funcție de rata de incidență a cazurilor confirmate în ultimele 14 zile în localitate, sub și peste 1/1.000 de locuitori.

Citit 6262 ori Ultima modificare Vineri, 07 Ianuarie 2022 17:34

3 comentarii

  • postat de alba-neagra
    Joi, 06 Ianuarie 2022 10:04
    62.231.94.***
    Pardon ! Se uita un amanunt foarte important , pe care presa ,,uita,, sa-l mentioneze. Masca devine obligatorie daca rata de infectare depaseste 1/1000 intr-o localitate . Deci mai avem pana atunci. Ori ne trezim iar cu vreun anunt scapat instantaneu de prefectura, prin care ni se spune ca in mun.Galati rata de infectare este alta decat cea raportata zilnic prin toata presa. De mai mult de un an de zile prefectura evita sistematic raportarea separata a ratei de infectare (macar) in orase si municipii, distinct de cea pe judet. Alte judete isi fac treaba si raporteaza zilnic rata de infectare in toate localitatile judetului dar , vezi draga doamne, la noi niciodata nu se poate ,,pentru ca se poate,, . O adevarata alba-neagra ,,coane Fanica,,.
    1
    16
    Raportează
  • postat de Adrian
    Miercuri, 05 Ianuarie 2022 19:23
    89.39.81.***
    Se spune ca nebunia e sa faci același lucru și să speri la rezultate diferite...in alta ordine de idei pana acum ne au fortat sa purtam maști care nu ne aparau de viruși? Spune mi ce măști vinzi sa iti spun ce hotarari aberante dau...acuma na si oamenii acceptă
    6
    34
    Raportează
  • postat de dd
    Miercuri, 05 Ianuarie 2022 19:21
    89.137.231.***
    Va scadeau vanzarile si trebuie din asta medicala nu?! Nu va mai saturati de bani !
    10
    38
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.