Tulpina Omicron, mai rezistentă în mediul extern

Tulpina Omicron, mai rezistentă în mediul extern
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un studiu japonez arată că, în comparație cu celelalte variante ale SARS-CoV-2, tulpina Omicron supraviețuiește mai mult timp pe suprafețele de plastic și pe piele.

Varianta Omicron are „o stabilitate ambientală” ridicată, arată testele realizate în laborator de cercetătorii japonezi. Această capacitate a tulpinii de a rămâne infecțioasă mai mult timp este cea care ar fi putut-o ajuta să înlocuiască varianta Delta, să se răspândească mai rapid și să devină dominantă, au precizat cercetătorii, citați de Reuters și de Québec Nouvelles, potrivit viata-medicala.ro.

Pe suprafețele de plastic, timpii medii de supraviețuire a variantei originale și a tulpinilor Alfa, Beta, Gama și Delta erau de 56 de ore, respectiv, de 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore și de 114,4 ore. În comparație, timpul de supraviețuire a Omicron este de 193,5 ore, arată studiul japonez publicat pe bioRxiv, spre a fi supus dezbaterii comunității științifice.

Pe eșantioanele de piele de la persoane decedate, duratele de supraviețuire a virusului erau de 8,6 ore pentru versiunea originală, de 19,6 ore pentru Alfa, 19,1 ore pentru Beta, 11 ore pentru Gama, 16,8 ore pentru Delta și 21,1 ore pentru Omicron.

Pe piele, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanți pe bază de alcool.

Citit 660 ori Ultima modificare Joi, 27 Ianuarie 2022 00:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.