Creştere alarmantă la Galați a cazurilor de gripe, pneumonii şi viroze

Creştere alarmantă la Galați a cazurilor de gripe, pneumonii şi viroze
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Numărul cazurilor de infecții respiratorii, pneumonii și gripe este în creştere alarmantă la Galaţi, cifrele fiind din ce în ce mai mari de la o săptămână la alta. În context, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galați ne-a transmis numărul de cazuri aflate în evidența instituției, în perioada 18-31 decembrie 2023.

Astfel, conform DSP Galați, în prima săptămână din perioada monitorizată (18-24 decembrie) s-au înregistrat 1.253 de infecții ale căilor respiratorii superioare, dintre care 38 au fost forme grave, care au necesitat internare. Tot atunci, 175 de persoane au făcut pneumonie, 60 dintre acestea necesitând spitalizare, iar grupa de vârstă cea mai afectată a fost cea cuprinsă între 2 și 4 ani, cu 45  de cazuri. În acelaşi timp, alte 159 de persoane au făcut gripă, 28 dintre ele având nevoie de spitalizare, grupa de vârstă cea mai afectată fiind 5-14 ani, cu 58 de cazuri.

"În săptămâna de după Crăciun (25-31 decembrie), 1.560 de persoane au suferit de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 62 de internări, grupa de vârstă cea mai afectată fiind cea cuprinsă între 5 şi 14 ani, cu 456 de cazuri. Pneumonii s-au înregistrat în cazul a 239 de gălăţeni, cu 101 internări, iar segmentul cel mai afectat a fost cel al copiilor cu vârsta de 0-1 an, unde s-au consemnat 58 de cazuri. În ceea ce privește gripele, dintr-un total de 315 cazuri, 33 au necesitat internare, iar grupele de vârstă cele mai afectate au fost 2-4 ani şi 5-14 ani, fiecare cu câte 77 de cazuri", ne-a transmis purtătoarea de cuvânt a DSP Galați, Liliana Iordăchescu.

La nivel naţional, cu cele 315 cazuri de gripă consemnate în ultima săptămână de raportare, Galaţiul ocupă locul 3 în ţară, după municipiul Bucureşti (971) şi judeţul Prahova (359).

Citit 5157 ori Ultima modificare Duminică, 07 Ianuarie 2024 21:22

4 comentarii

  • postat de gheorghe
    Marți, 09 Ianuarie 2024 10:16
    96.49.29.***
    315 din 500.000 reprezinta 0,00063 = 6 din 10.000 - am gresit mai inainte spunand ca-s 6 din 1000.
    Chiar daca zilnic, in 3 saptamani (atat tine forma asta) cam de 21 de ori mai multi, dar din alti cate 10.000, ... proportional inseamna peste 6000 din peste 200.000, 6 din 200, sub 3 din 100 - putin.
    0
    9
  • postat de gheorghe
    Marți, 09 Ianuarie 2024 10:09
    96.49.29.***
    315 din aproape 500.000 (populatia judetului - la asta se race raportarea) nu e nimic alarmant - e si normal ca la schimbarea vremii sa existe persoane cu capacitate mai slaba de reactie care sa fie afectate.
    Cam 6 la 1000 - asta e alarmant! Nici vorba.
    Nu e corect sa speriati lumea; daca erau 100
    1
    10
  • postat de Silviu
    Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 22:40
    84.117.46.***
    Covidiștilor,vacciniștilor ! Unde-i Covidul ? Acum 2-3 ani, purtați 2-3 cârpe la gură și fugeați de răceală,ca de dracu' ! Huoo !
    17
    25
  • postat de Carl Von Marcovicz
    Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 11:57
    89.137.229.***
    La cat au stropit intre Craciun si Anul Nou cu chemtrails era si culmea sa nu fie atata "pneumonie si gripa chimica" indusa artificial. Proverb masonic :" Cine nu ridica ochii in sus , nu vede stelele".
    26
    26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.