Noi investigaţii medicale GRATUITE de care gălăţenii vor beneficia, din aprilie

Noi investigaţii medicale GRATUITE de care gălăţenii vor beneficia, din aprilie
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

* Femeile ar putea beneficia gratuit de RMN nativ la sân, o analiză esenţială pentru depistarea din timp a cancerului mamar * În cazul copiilor, numărul consultaţiilor la dentist ar urma să fie de două pe an * Proiectul prevede sancţiuni drastice şi pentru furnizorii medicali care fraudează sistemul


Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a pus la punct un proiect de lege în care sunt prevăzute noi investigaţii medicale gratuite pentru românii care contribuie la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. În cazul în care propunerea va fi adoptată, noile analize vor deveni disponibile din luna aprilie. În ciuda faptului că vestea este fără îndoială bună pentru asiguraţi, există unele voci care contestă proiectul în sine. Printre noile investigaţii medicale gratuite se numără RMN-ul la sân cu sau fără substanţă de contrast, două consultaţii gratuite la dentist, în loc de una, pentru copii, precum şi electromiograma. Pe lângă noile drepturi şi facilităţi pentru asiguraţi, proiectul vine însă şi cu o serie de reglementări şi măsuri mai aspre pentru furnizorii care încalcă legea. Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, a spus că se încearcă în acest mod limitarea furturilor din sănătate, iar cei care nu se conformează riscă nu doar rezilierea contractului, ci inclusiv un dosar penal.

RMN-ul la sân, o analiză esenţială

Medicii care au participat în cadrul negocierilor cu autorităţile sunt mulţumiţi, cu unele rezerve, faţă de aceste modificări. Astfel, reprezentanţii medicilor de specialitate din policlinici spun că o analiză precum RMN-ul nativ la sân este cerută de ani buni de toţi profesioniştii din sănătate, tocmai datorită faptului că această investigaţie poate salva multe vieţi. Spre exemplu, doctorul Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor Specialişti din Ambulatoriu, spune că solicită de ani buni ca femeile care vor să-şi facă RMN la sâni să beneficieze de gratuitate. Asta pentru că sunt puţine româncele, asigurate sau nu, care îşi permit să achite, din propriul buzunar, peste 500 de lei pentru o astfel de investigaţie.

În teorie, din aprilie, femeile care au bilet de trimitere de la medicul de familie ar putea avea acces la o asemenea investigaţie fără a mai fi nevoite să achite bani, suplimentar. „Este o investigaţie care costă. În prezent, femeile suspecte de cancer de sân fac ecograf şi mamografie, iar pentru RMN sunt obligate să plătească. Faptul că va fi inclusă această procedură în cele decontate, va face ca numărul de solicitări să crească, iar femeile bolnave să fie depistate mai din timp. E un avantaj, inclusiv pentru cele operate, pentru că în cancerul de sân riscul de recidivă este mare”, a explicat Cosmin Alexandrescu, pentru Adevărul.

Iniţiativă bună, bani puţini

La rândul lor, medicii dentişti sunt de părere că noile prevederi sunt de bun augur, totul cu o singură condiţie: sumele de bani alocate de la stat cabinetelor stomatologice să fie suplimentate. Proiectul aflat în dezbatere publică prevede ca numărul consultaţiilor stomatologice gratuite să crească de la una la două pe an, pentru copiii şi pentru tinerii care nu au împlinit încă 18 ani.

"În măsura în care se vor acorda şi bani în plus, prevederea este una cum nu se poate mai potrivită, pentru că poţi urmări mult mai bine starea danturii copilului. Problema apare însă atunci când impui o astfel de măsură, fără a asigura şi o fondurile necesare. În prezent, plafonul acoperit lunar de casa de asigurări este de 1.300 de lei pentru un medic dentist simplu, de 1.600 de lei pentru un medic dentist specialist şi de 1.900 de lei, pentru un medic dentist primar. În cazul în care medicul stomatolog profesează în mediul rural, plafonul este majorat cu 50 la sută. Iar aceşti bani sunt destinaţi tuturor categoriilor de pacienţi, nu doar copiilor. Eu, la cabinet, epuizez acest fond încă din prima zi a lunii. Cum să-i reprogramez apoi pe toţi copiii care vin ulterior? Bineînţeles că îi tratez, chiar dacă nu primesc bani pentru acest lucru", a explicat dr. Carmen Marcu, medic dentist primar şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti Galaţi.

Noi tipuri de proteze medicale

Pe lângă cele două consultaţii stomatologice gratuite anuale, „s-a introdus serviciul obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei”, se mai arată în documentul lansat în dezbatere. În ceea ce priveşte dispozitivele medicale, vor fi decontate de către CNAS protezele de gambă modulare cu manşon din silicon, dar şi protezele simple pentru degete. Concomitent, vor fi introduse reglementări referitoare la eliberarea avizelor epidemiologice, care vor fi date strict de către medicii de familie.

Ce a stârnit nemulţumirea medicilor

Pe lângă drepturile în plus pentru pacienţi, proiectul prevede şi sancţiuni în plus pentru medici şi pentru celelalte categorii de furnizori de servicii medicale. Acest fapt a stârnit deja nemulţumirea medicilor de familie, care afirmă că sunt sancţionaţi deşi sistemul care stă la baza cardului de sănătate funcţionează cu blocaje aproape zilnice. În consecinţă, reprezentanţii medicilor de familie spun că, în cazul în care nu vor fi făcute şi modificările cerute de ei, vor cere prelungirea actualului contract-cadru până în luna iunie.

"Contractul a fost gândit în mod defectuos, noul Cod Fiscal a reuşit să decapiteze PFA-ul, salariile noastre nu au mai fost majorate, în vreme ce multor colegi le-au fost imputate reţetele pe care le-au eliberat cât timp platforma informatică era blocată. Am cerut în repetate rânduri, în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu autorităţile, prelungirea termenului în care pot fi încărcate în sistem reţetele şi consultaţiile date în format offline. Niciodată nu am găsit însă înţelegere. Drept urmare, ar trebui să cerem şi noi sancţiuni pentru CNAS, din simplul motiv că nu-şi respectă obligaţiile contractuale. Serverele lor se blochează mereu, iar medicii sunt cei care suportă consecinţele, pentru că ei vin în contact prima oară cu pacienţii nemulţumiţi", a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Galaţi.

Cum vor autorităţile să limiteze furturile

Proiectul lansat în dezbatere prevede sancţiuni atât pentru furnizorii de dispozitive medicale, cât şi pentru medicii care lucrează cu substanţe radioactive. Şi farmaciile sunt vizate, iar cei care vor mai încerca să păcălească sistemul riscă sancţiuni drastice, care pot merge până la deschiderea unui dosar penal. „Vor să elimine reţetele false, ceea ce mi se pare normal. Această prevedere se trage de la cazurile care au existat în ultimii ani, când sistemul a fost păgubit. E normal să coincidă ceea ce a intrat în farmacie cu ceea ce a ieşit din farmacie”, a declarat Clara Popescu, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.

Citit 5285 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Martie 2016 02:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.