Infertilitatea, subtratată şi subdiagnosticată în România

Infertilitatea, subtratată şi subdiagnosticată în România
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, preşedintele Asociaţiei Române de Reproducere Umană Asistată, a evidenţiat că infertilitatea este subtratată şi subdiagnosticată în România, iar consilierul de stat Diana Loreta Păun a atras atenţia asupra faptului că rata natalităţii în România este una dintre cele mai scăzute în rândul statelor membre ale UE.

"În România, nu există un interes major, stimulat de nimeni, pentru a susţine diagnosticul rapid şi rezolvarea rapidă. În plus, din păcate, percepţia multor colegi, pe care am încercat să o schimbăm în aceşti ultimi doi ani, este că nu întotdeauna avem nevoie de ART (tehnică de reproducere asistată - n.r.) şi că femeia mai poate aştepta, mai poate să ia câte o bulinuţă, o vitamină, o brânca ursului sau altceva. Deci, sunt percepţii pe care trebuie să le schimbăm şi trebuie să înţelegem cu toţii că fiecare an care trece în infertilitatea femeii este dramatic şi că lucrurile nu se rezolvă. Dimpotrivă, se agravează, pe măsură ce trece vârsta. Practic, ştim cu toţii că noi suferim o iarnă demografică puternică, cu naşteri puţine, cu o populaţie care îmbătrâneşte rapid", a declarat Radu Vlădăreanu, în cadrul unei conferinţe desfăşurate, vineri, în Senatul României, conform Agerpres.

Specialistul a menţionat că, la nivel naţional, există 20 de clinici specializate (opt în Bucureşti), în marea lor majoritate private, dar că nu există date exacte despre numărul real de cicluri de fertilizare in vitro care se realizează în ţara noastră.

Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, a declarat că, începând cu anul 1990, populaţia României a înregistrat o rată negativă, estimându-se că se va ajunge la 18,2 milioane de locuitori în 2025. Ea a adăugat că motivele vizează atât emigrarea masivă, cât şi scăderea natalităţii, cumulate cu o menţinere a mortalităţii generale la un nivel ridicat. Totodată, rata fertilităţii a înregistrat în România o scădere: de la 2,2 naşteri la o femeie, în 1989, la 1,2 în 2015, în contextul în care media la nivelul UE este de 1,6.

Citit 1877 ori Ultima modificare Luni, 13 Noiembrie 2017 16:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.