
Cristinel Luca
Noua Zeelandă legalizează eutanasierea, dar nu şi canabisul
Sâmbătă, 31 Octombrie 2020 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Neozeelandezii au votat în favoarea legalizării eutanasierii, dar nu şi a canabisului, potrivit rezultatelor provizorii anunţate vineri de comisia naţională electorală, informează dpa, citată de Agerpres.
Alegătorii au avut şansa să schimbe în mod semnificativ legislaţia în privinţa celor două problematici în timpul alegerilor generale din 17 octombrie, când au votat şi pentru referendumurile referitoare la autorizarea eutanasierii şi legalizarea canabisului. Rezultatele pr ...
Scad tarifele pentru apelurile fixe
Sâmbătă, 31 Octombrie 2020 06:00 | Publicat în ECONOMIE
La 1 noiembrie intră în vigoare reducerea cu 30 la sută a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe impusă de ANCOM, acesta fiind plafonat la 0,098 eurocenți/minut. Măsura se aplică în cazul apelurilor naționale, apelurilor inițiate din Spațiul Economic European (SEE), precum și în cazul apelurilor inițiate din rețele din afara SEE, dacă acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare. Directiva (UE) 2018/1972 prevede ins ...
Cutremur de 6,7 grade în Grecia, resimțit și în Turcia
Vineri, 30 Octombrie 2020 15:27 | Publicat în EVENIMENT
Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade s-a produs, vineri, în Grecia, în insulele Dodecanese din Marea Egee, informează Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean, citat de Mediafax. Inițial magnitudinea cutremurului a fost de 7 grade pe scara Richter, apoi a fost revizuită la 6,7 grade. Cutremurul s-a produs la ora 13,51, ora României, în insulele Dodecanese, dar s-a simțit și în Turcia. Seismul s-a produs la o adâncime de 30 de kilometri, în apropierea orașelor Karabaglar (Turci ...
Detectoarele automate de gaze, obligatorii
Vineri, 30 Octombrie 2020 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Reprezentanții Distrigaz Sud Rețele afirmă că numărul cel mai mare al incidentelor legate de instalațiile de utilizare a gazelor naturale se produce pe instalațiile interioare, cauzele acestora fiind, cel mai adesea, nerespectarea instrucţiunilor de utilizare de către clienţi şi, în special, nesupravegherea aparatelor care utilizează gaze naturale în timpul funcționării acestora, precum și modificările sau improvizațiile aduse instalației de utilizare fără a fi respectate n ...
Tuluceștiul devine, oficial, prima stațiune turistică gălățeană
Joi, 29 Octombrie 2020 00:02 | Publicat în TURISM
Comuna Tulucești devine, în mod oficial, prima localitate de interes turistic local din județul Galați. Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a adoptat, pe 22 octombrie, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localități ca stațiuni turistice de interes naţional, respectiv local şi pentru modificarea anexei nr. 5 la HG nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare. Comuna Tulucești ...
Tehnologie pentru reducerea emisiilor de carbon, la Furnalul 5
Miercuri, 28 Octombrie 2020 10:30 | Publicat în ECONOMIE
O echipă complexă de specialiști ai Liberty Galați a finalizat, recent, un proiect de modernizare, care reduce atât consumului energetic al fabricării fontei lichide la Furnalul nr. 5, cât și emisiile de carbon, informează un comunicat remis de purtătorul de cuvânt al combinatului gălățean, Dorian Dumitrescu. Proiectul constă în faptul că aerul care se injectează în furnal nu se mai preîncălzește folosindu-se amestecul clasic cu gaz de furnal și gaz metan, ci un mix optimi ...
Raid la hoții de energie electrică din Movileni
Miercuri, 28 Octombrie 2020 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Opt echipe de control, formate din câte doi electricieni din cadrul Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord, Structura Regională Galați, împreună cu trei reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție, au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o acțiune care a avut ca scop prevenirea şi combaterea sustragerii de energie electrică în localitatea Movileni, informează SDEE Galați. Acțiunea urmărit și ”stoparea fenomenului de vandalism a ...
Logiscool – o poartă spre viitor
Joi, 05 Noiembrie 2020 11:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Arătați-mi un copil căruia nu-i place să stea pe telefon, calculator sau tabletă! E greu, nu-i așa? Trăim într-o lume a digitalizării și – vrem, nu vrem – acesta este viitorul. Poate că mulți părinți consideră că cei mici pierd timpul în fața ecranelor, însă lucrurile pot sta și altfel, statul lor la calculator poate fi nu numai distractiv, ci și util.
Creativitatea copiilor, dorința lor de joacă și de a experimenta, inteligența lor, fascinația pentru nou, ușurin ...
”Cea mai mare injecție de capital pentru IMM-uri”
Marți, 27 Octombrie 2020 09:00 | Publicat în ECONOMIE
"IMM Invest este cel mai de succes program de finanțare cu garanții de stat. Avem până acum 20.710 credite acordate, cea mai mare injecție de capital pentru IMM-uri. Este vorba, în total, de 14,6 miliarde de lei, bani pe care sistemul bancar i-a spus la îndemâna IMM-urilor", a declarat Dumitru Nancu, director general al Fondului Național de Garantare și Contragarantare a Creditelor pentru IMM-uri, în cadrul unei videoconferințe organizate de cursdeguvernare.ro pe tema "Finanțarea IM ...
Hoteluri plutitoare pentru Deltă, proiectate de arhitecți navali gălățeni (FOTO)
Marți, 27 Octombrie 2020 00:04 | Publicat în TURISM
Hotelurile plutitoare proiectate de compania GLO Marine, fondată de trei arhitecți navali din Galați, ar putea da o nouă față turismului practicat în Delta Dunării. Conceptul dezvoltat de ei oferă confortul unui hotel de patru stele, dar pe apă.
Alin Pohilcă, Liviu Gălățanu și Liviu Moise sunt trei foști absolvenți ai Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” Galați, despre care ”Viața liberă” a mai scris și care au fondat îm ...