Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a afirmat, vineri, la ieşirea din sediul DNA, unde i s-a comunicat calitatea de suspect pentru contractul de vaccinuri Pfizer semnat în mai 2021 și aferent anilor 2022-2023, că decizia privind achiziţia numărului de vaccinuri anti-COVID a fost luată "în conformitate cu prevederile legale de la acea vreme şi cu dovezile ştiinţifice care arătau că vaccinarea este eficientă". Potrivit fostului ministru al Sănătăţii, contractele exi ...

Opt blocuri de locuințe ANL, la votul aleșilor

Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 12:30 | Publicat în Regional
Nu mai puțin de 212.093.568 de lei reprezintă valoarea totală a investiției pentru construirea a opt blocuri de locuințe cu P+5 etaje, pe strada Tecuci nr. 165A. Este vorba despre cazarma 3006, imobil compus din teren și construcții, pe care Primăria Galați l-a preluat din administrarea Ministerului Apărării Naționale. Prin proiectul ajuns la Consiliul Local sunt prevăzute următoarele lucrări: demolarea celor nouă construcții existente pe amplasament, sistematizare verticală ...

A răsărit ninsoarele și pe strada noastră

Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Doamne, cum trece timpul! Anul trecut, pe vremea asta, auzeam voci... Mă rog, am vrut să spun că auzeam acest dialog în mintea mea răvășită: - Intrăm în Schengen? - Intră tu primul, că pe mine mă pufnește râsul! De la acest presupus dialog mintalo-strategic, tot ce s-a întâmplat notabil și spectaculos pentru țara noastră este că... a trecut un an. Și, se știe, la un an, conform datinii, ar trebui să-i luăm din moț. Cui? Nu știu, poate dialogului, poate presupunerii, ...
Pe un câmp acoperit de zăpadă din vestul Poloniei, soldații ucraineni sunt antrenați în războiul de tranșee, cu câteva zile înainte de a fi trimiși pe front în războiul împotriva Rusiei, relatează Reuters, citată de Mediafax. „Cei mai mulți dintre ei nu au, de fapt, nicio experiență militară și sunt învățați cum să execute câteva tactici de bază”, a declarat un soldat ucrainean. „Suntem învățați cum să folosim armele în zonele urbane și în tranșee”, a ...
Autoritatea Palestiniană colaborează cu oficiali americani la un plan pentru a administra Gaza după încheierea războiului, a relatat Bloomberg News, citându-l pe premierul palestinian Mohammad Shtayyeh, informează news.ro. Oficiali americani l-au vizitat pe Shtayyeh la începutul acestei săptămâni pentru a discuta un plan pentru ce va urma după războiul din Gaza, a declarat oficialul palestinian într-un interviu acordat joi Bloomberg News. Ambele părţi au fost de acord că Israelu ...

Privații - cu taxele, bugetarii - cu protestele

Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Guvernul pare să nu fi găsit în „ghetuțe” decât proteste după Sf. Nicolae. Nemulțumită pare a fi cam toată lumea, însă fiecare protestează pentru ce-l doare mai mult. Unii ies cu pancarte și amenință cu oprirea completă a activităților până li se măresc salariile, în timp ce alții se plâng pe rețelele sociale că „ăștia de la butoane au înnebunit și vor să modifice Codul fiscal pe șest”. Comparați protestul celor șase taximetriști din Galați, care au su ...

Seară de filme documentare realizate de liceeni

Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 16,00, Casa de Cultură din Tecuci va găzdui o seară de filme documentare de scurtmetraj. Peliculele sunt realizate de 16 tineri liceeni care au luat parte la atelierul "Primul meu film documentar", desfăşurat la Tecuci, timp de o săptămână, în luna noiembrie. Participanții au avut ca subiect imaginea orașului natal. Vor fi difuzate filmele: "Fragmente timpurii", "Povestea unui supraviețuitor", "Ciclul vieții de motociclist", "Pasiune și pove ...

O pisică a intrat în foc după puii ei

Vineri, 08 Decembrie 2023 16:33 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în localitatea Stăneşti, judeţul Giurgiu, şi, deşi a fost salvată de pompieri, a intrat din nou în casă după puii ei. „Incendiul se manifesta în podul casei şi la acoperiş, iar femeile au spus că în casă se aflau şi o pisicuţă cu doi pui care nu reuşiseră să iasă. Pompierii au pătruns în locuinţa afectată de incendiu şi inundată cu fum, pe un geam, şi au reuşit să salveze pisica, dar aceasta a in ...
Vineri, 8 decembrie, în ziua sărbătoririi Constituției României, taximetriști din nouă orașe din țară au organizat proteste (fără mașini) în fața prefecturilor, acuzând încălcarea aceleiași Constituții de către autorități în ceea ce privește reglementarea transportului alternativ (Uber, Bolt). Organizate de ARIPA 18, protestele au avut loc, timp de o oră, în orașele Cluj-Napoca, Galați, Baia Mare, Pitești, Târgoviște, Sinaia, Brăila, Turda și Ploiești. Unica re ...

Luni, salariații de la Statistică opresc complet activitatea

Duminică, 10 Decembrie 2023 12:57 | Publicat în Regional
Ajunși, vineri, în cea de-a zecea zi de proteste fără niciun răspuns concret din partea autorităților, salariații din direcțiile județene de statistică și de la sediul central au decis să schimbe macazul. „Primind doar promisiuni, am decis ca luni, 11 decembrie, să încetăm complet activitatea. După cum am declarat pe 23 noiembrie, în prima zi în care am început protestele, nu vom ceda până când problemele noastre nu vor fi soluționate. La fel vor proceda și colegii d ...