Figuri de stil. Alegoria, transferul din abstract la suprafaţă

Figuri de stil. Alegoria, transferul din abstract la suprafaţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă tot am epuizat greşelile, până când vor apărea altele noi vom vorbi şi despre figurile de stil. Iar astăzi un pic despre alegorie. Alegoria (franceză allégorie - "desfășurare a închipuirii") este un procedeu stilistic ce facilitează sensul literar al unui text să se releve într-altul ascuns; altfel spus, este ca o amplă metaforă ce permite un transfer din planul abstract/ profund al înțelesurilor, într-un plan de suprafață, figurativ, oferind și o "dezlegare implicită", destul de transparentă.

Alegoria "concretizează de obicei idei generale (ura, prietenia, iubirea, războiul etc.), dându-le o formă sensibilă"; din simplă figură stilistică, alegoria poate "ajunge să capete proporțiile unei forme de viziune creatoare, devenind o figură de compoziție".

În balada Miorița, protagonistul ("mândrul ciobănel/ tras printr-un inel") are statutul de nemuritor, de Mesager Celest la Samasua/ Samoș (Soarele-Moș/ Tatăl-Cer), Dumnezeul Cogaionului/ Sarmizegetusei, al strămoșilor noștri cu știința de a se face nemuritori, Dax/ Dacii; în variante s-a conservat "aruncarea" lui în trei sulițe (săbii), ori în trei țăpi / țăpuște, potrivit scenariului trimiterii Mesagerului Celest din sanctuarul mic-rotund de la Sarmizegetusa: "ori să-l taie, ori să-l puște,/ să-l arunce-n trei țăpuște...". Jertfa/ sacrificiul protagonistului, în numele poporului său de Dax/ Daci ("oameni sfinți, cei mai drepți/ viteji"), se constituie într-o sublimă alegorie a nuntirii cu cosmosul, deoarece se face trecerea de la nivelul abstract, al morții posibile - prin aruncarea lui în cele trei țăpi/ sulițe -, la nivelul concret, al nunții cosmice: "Și la nunta mea/ a căzut o stea./ Soarele și Luna/ mi-au ținut cununa./ Și-am avut nuntași/ brazi și păltinași;/ preoți - munții mari,/ paseri - lăutari; păsărele mii/ și stele făclii..."

Într-o celebră alegorie paradoxist-cosmologică se constituie poemul "Shakespeare", de Marin Sorescu, unde, potrivit noii demiurgologii (rezultând din dinamitarea mitologicului, a sacrului, a "olimpianismului", macrocosmic ori microcosmic, spre o recristalizare într-un proaspăt, inedit registru), Dumnezeu, protagonistul Genezei/ Facerii, din Biblie, Atoatecreatorul celor din universul nostru cotidian ("La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul..." - Biblia, Facerea/ Geneza), este substituit de omul de geniu, terestrul "geniu brit", Shakespeare, creator însă, "prin analogie", al unui univers dramaturgic.

Citit 6793 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 16:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.