Patru milioane de euro pentru lapte sănătos, la Matca (FOTO)

Patru milioane de euro pentru lapte sănătos, la Matca (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

În vremea secetei și a Covid-19, fermierul Gavrilă Tuchiluș, directorul general și unul dintre acționarii Agrimat Matca, este decis să continue implementarea viziunii sale despre agricultura performantă, deși este nevoie un permanent "input" de fonduri.

Vizita noastră de săptămâna trecută la fermă ne-a oferit imaginea unei pasiuni pe cale să fie dusă la extrem, "prețul plătit" fiind de circa patru milioane de euro. "De la animale sănătoase obținem lapte pentru oameni sănătoși. Investiția zootehnică pentru bovinele noastre constă în realizarea de la zero a două grajduri de câte 200 de metri lungime, cu deschidere de 32 de metri, cu o înălțime de 14 metri, fără pereți, aceștia fiind funcționali doar iarna. Incintele sunt ventilate artificial, vara temperatura nu va depăși la interior 26 de grade Celsius, cu covor de cauciuc și paturi de odihnă, saltele achiziționate din Canada, la peste 200 de euro bucata, pe care eu le denumesc «Superdormeo»", a descris succint Tuchiluș proiectul său, în curs de finalizare, de care ar urma să beneficieze circa o mie de taurine.

În plus, furajarea animalelor va fi realizată în sistem robotizat, informatizarea incintelor de adăpost presupunând, totodată, obținerea de informații cu 48 de ore în avans privitor la eventuale probleme de sănătate ale bovinei. În acest caz, vor ajunge într-un "mic spital", pentru a fi vizitate de medicii veterinari. "Printr-o rație furajeră bine echilibrată, vacile vor furniza cantitatea de lapte pe care ne-o dorim, în jur de 50 de litri zilnic, stațiile de muls fiind complet automatizate. Computerul, de proveniență israeliană, dirijează fiecare animal, capacitatea simultană de mulgere fiind de 50 de vaci, existând o testare permanentă a calității laptelui. Totodată, vom avea informații actualizate despre cantitatea de lapte dată de fiecare animal, cât mănâncă, cum se hidratează, cât se odihnește, precum și când ar trebui însămânțat", a mai spus directorul general al Agrimat Matca.

Proiectul de la Agrimat este unul complet integrat

Investiția în derulare de la Agrimat Matca este, așa cum am constatat din dialogul cu directorul general Gavrilă Tuchiluș, una integrată. "Zona de dejecții produsă de animale este colectată printr-un canal magistral și transmisă către o stație centrală de sortare, iar prin pompe vor ajunge ulterior într-un separator. Partea solidă va rămâne pe o pistă betonată, urmând a fi compostată, iar cea lichidă va fi pompată în două lagune special amenajate, cu o capacitate de aproape 20.000 de metri cubi fiecare. De altfel, toată apa pluvială acumulată în ferme va fi dirijată aici, pentru a putea fi utilizată în irigații. Dejecțiile vor fi diluate prin reducerea concentrației, iar apoi apa va ajunge într-un pivot care va iriga la o rotație o suprafață de 82 de hectare", a mai precizat inginerul agronom. El are în vedere o mutare a bovinelor în primul grajd-"adăpost" finalizat, cel târziu la sfârșitul lunii mai a acestui an.

Fostul IAS a fost privatizat în 2001

La nivelul societății Agrimat Matca, suprafaţa cea mai mare este cultivată cu grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă. Cultura care prezintă mare interes este cea de rapiţă, care aduce cel mai repede venit în societate, producţia are desfacere rapidă şi preţuri foarte bune. Pentru obţinerea de producţii ridicate, preocuparea a fost tot timpul pentru modernizarea exploataţiilor vegetale prin dotarea cu tractoare, combine, maşini agricole performante, urmărind maximizarea randamentelor şi reducerea cheltuielilor pe unitatea de suprafaţă.

În zona zootehnică, societatea are în componență sectorul de creștere a vacilor pentru lapte. Ferma a luat ființă în 1972, dintr-un nucleu din rasa Holstein adus din Danemarca, reprezentând o fermă de elită și înainte de 1990, asigurând material de prăsilă pentru popularea fermelor din cadrul Departamentului Agriculturii de Stat din România.

În anul fiscal 2018, Agrimat Matca a realizat venituri totale de aproape 31 milioane de lei, având un număr mediu de 103 salariați.

Deficit enorm de apă

"Anul trecut am avut precipitații în luna aprilie, apoi de circa 80 de litri în iulie. A mai plouat în octombrie, cam tot 80 de litri, iar de la începutul lui noiembrie, mai nimic. Au mai fost apoi precipitații doar acum, la începutul lunii martie 2020, de circa 15 litri, iar deficitul de apă este enorm", ne-a declarat Gavrilă Tuchiluș, directorul general al Agrimat Matca.

Fabrica de lapte de la Sascut, în grafic

"Descinderea" cotidianului nostru pe șantierul fabricii de procesare a laptelui de la Sascut (județul Bacău) a reprezentat o ocazie de a vedea la "firul ierbii" evoluția lucrărilor. Aceasta și în contextul în care investitorii implicați își doresc să facă primele probe la utilaje cel târziu la sfârșitul lunii mai.

Așa după cum am mai relatat, cei cinci membri cooperatori reuniți în asocierea "Agrolact Moldova" în anul 2017 au identificat scopul comun de procesare a laptelui de la toate bovinele din propriile exploatații. "Capacitatea din prezent este de circa 27-28.000 de litri pe zi, iar cea a fabricii este de 30.000 litri pe schimb și de 70.000 pe zi, cu precizarea că toți membri cooperatori sunt în continuă dezvoltare", ne-a precizat amfitrionul nostru din Sascut, directorul general al cooperativei, băcăuanul Eugen Popa (foto).

Investiția a fost amplasată oarecum la jumătatea drumului între Matca și fermele din Bacău, iar valoarea totală de cinci milioane de euro, presupune atât contribuții proprii, cât și fonduri europene accesate prin AFIR, cuantumul nerambursabil fiind de 1,5 milioane de euro. "Fabrica este construită și dotată cu posibilitatea de a produce orice produse lactate, atât proaspete (lapte și acidofile, gama de iaurturi), precum și brânzeturi închegate, precum telemea, brânză maturată sau topită, dar și unt. Toate produsele rezultate se vor face exclusiv din lapte și vor fi naturale, fără conservanți, aditivi sau grăsimi hidrogenate", a mai spus Eugen Popa.

Intenția este de a începe desfacerea producției, mai întâi de lapte proaspăt, brandul "Huzur", în județele limitrofe, Bacău, Galați, Neamț și Vrancea, aceasta și datorită faptului că "produsele naturale au alte costuri și trebuie o strategie de penetrare a pieței", conform precizărilor lui Eugen Popa.

"Este evident că nu este un drum ușor, dar trebuie și astfel de agenți economici în România, care să lucreze pentru consumatorii de aici, din țară. După 50 de ani de experiență în zona creșterii și exploatării taurinelor, vă pot spune că acest sector zootehnic poate fi considerat ceea ce reprezintă siderurgia pentru industrie", a conchis directorul noii fabrici de lapte de la Sascut.

Se impun intervenții pentru irigații

Toate strădaniile agricultorilor pot fi zădărnicite de "virusul" lipsei de apă din sol. Agronomul Gavrilă Tuchiluș, directorul general al Agrimat Matca, crede că aceasta este cea mai gravă problemă cu care se confruntă societatea. "Am discutat cu cei de la ANIF, cum s-a numit această instituție de-a lungul anilor, să găsim alternative la lipsa de precipitații. Încă din anii '90 am făcut un by-pass de la sistemul vechi de irigații la cel nou, există tot de atunci o stație de pompare, dar lipsește sursa de apă, care este la 86 de kilometri. Pe de altă parte, pierderile de apă sunt foarte mari pe canalele de aducțiune, iar fermierii mici nu irigă pentru că nu sunt interesați și subarendează terenurile agricole", a descris succint Tuchiluș starea de fapt. El a adăugat că există interes pentru a investi din surse proprii în instalații performante de distribuție a apei, dar nu și în condițiile incertitudinii asigurării necesarului de apă la stațiile de pompare. "Apa este factor limitativ în sectorul vegetal", mai spune directorul general al Agrimat Matca, societate ce exploatează aproape 4.500 de hectare de teren arabil, situate pe teritoriul a cinci comune din județ.

La Sascut a fost și fabrică de zahăr

Prima fabrică de zahăr din țară a fost construită în 1875, pe moșia Elias din Sascut, și a funcționat până în 1998, când și-a oprit producția din cauza unei avarii. Ea deținea două strunguri montate în secolul al XIX-lea și o centrală electrică din 1900, funcționale la momentul închiderii. Astăzi arată ca în imaginea alăturată.

Citit 10745 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2020 23:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.