În vreme ce terenurile arabile şi păşunile ni se umplu de turbine eoliene şi panouri solare care costă milioane de euro şi care aduc în buzunarele investitorilor străini sume pe care noi, oamenii de rând, nici n-am îndrăznit să le visăm vreodată, mai avem în jurul nostru şi ţărani gălăţeni care scormonesc pământul cu plugurile trase de cai. Nu mai sunt demult tineri şi trăiesc în sate izolate, până la care, adesea, se poate ajunge doar cu căruţa şi din care cu greu se mai poate ieşi după ploaie sau ninsoare.
Oameni aflaţi la câteva zeci de kilometri de noi, cei care avem mijloace de transport, trăiesc la distanţe chinuitoare de orice magazin, farmacie, biserică sau spital. Zecile de ani au trecut unele după altele, dar în satele lor nu s-a mai născut niciun copil. Mai mult, nepăsarea primarilor i-a lăsat şi fără cimitire, aşa că până şi ultimul drum le este, parcă, prea lung.
Aşezările lor au rămas suspendate deasupra mătcii prin care curge timpul şi singurele indicii că vremea trece sunt brazdele care li se crapă pe obraji şi faptul că oamenii de departe uită tot mai des de ei. Aşa cum pot, oamenii se ajută între ei şi mai trec o zi, apoi încă o zi, departe de lumea noastră dezlănţuită, în care se aleargă în permanenţă după locuri de muncă mai bănoase sau afaceri profitabile. În vreme ce noi ne plângem că nu avem cinematografe, ei se plâng că e prea departe biserica sau magazinul cu pâine.
Începând din această săptămână şi până la finele lunii august, "Viaţa liberă" vă prezintă povestea a 11 sate gălăţene depopulate de ani şi ani. La final, după ce ne vom fi plimbat prin toate aceste aşezări şi vom fi vorbit cu cei mai mulţi dintre oamenii care trăiesc în ele, îi vom invita la masa discuţiilor şi pe înalţii funcţionari publici, ca să ne spună cum de avem gălăţeni pe care i-a uitat până şi timpul.
