Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
4 comentarii

* Câteva zeci de suflete se pierd prin lanurile de porumb, cât e vara de lungă * Iarna, zăpada se aşterne greu peste nordul Hânţeştiului, făcându-l aproape să dispară *Cei mai mulţi dintre localnici, bătrâni şi singuri, trăiesc parcă pe altă lume


Cine nu pune piciorul în cătunul Hânţeşti, n-are cum să înţeleagă deznădejdea locului. Dacă n-ai trăit o viaţă izolat - fie de întinderi parcă nesfârşite de zăpadă, iarna, fie de lanurile kilometrice de porumb înalt cât statul de om, vara - nici nu-ţi închipui că uneori câmpul vine peste tine şi pare să vrea să te înghită totul! Iar când mai eşti şi bătrân, şi sărac lipit, aşa cum sunt cei mai mulţi dintre hânţeşteni, viaţa e cu atât mai grea, iar curajul rămas pentru ziua de mâine, cu atât mai puţin!
De cum am plecat peste câmpuri şi am trecut de biserica Sfântul Gheorghe şi de cimitir, ne-am dat seama că şirurile de case din nordul Hâţeştiului sunt ca dinţii stricaţi de vreme, dintr-o gură ştirbă. La fiecare două sau trei gospodării, câte o casă a rămas abandonată şi arată şubrezită de parcă numai pe ea ar fi scuturat-o vreun cutremur violent, iscat din senin. Sau de parcă peste locuinţele cu pricina s-ar fi abătut vreun blestem greu şi străvechi, căzut prin părţile locului ca fulgerul, pe sărite. De altfel, ce ţi s-ar putea părea de necrezut aici, unde oraşul şi viaţa la care te-ai trezit de dimineaţă, în patul tău, par să nu fi existat niciodată?
Oamenii nu se plâng de nimic, din cauză că nimeni nu i-a mai întrebat de mult ce le lipseşte, iar acum nici nu mai ştiu de unde să înceapă. Drumul de acces e prost, iar de lumină pe uliţe nici măcar nu poate fi vorba, mai ales acum că s-a dat startul sezonului de furat porumb, iar hoţii au nevoie de nopţi negre ca să poată căra cu cârca sacii de ştiuleţi. Farmacia şi medicul sunt tocmai în centrul comunei Buciumeni, la vreo cinci kilometri, iar la biserica Sfântul Gheorghe se slujeşte o duminică da, una ba, din cauză că preotul mai păstoreşte o parohie, în altă localitate.
Iar dacă vara e grea viaţa prin părţile locului, despre caznele traiului de iarnă oamenii ar putea povesti zile în şir. De cum cade prima zăpadă, drumurile se închid, iar dezgheţul de primăvară este singura şansă a localnicilor din nordul satului Hânţeşti să mai coboare în lumea de jos, la poalele dealului pe care au văzut lumina zilei, pe care au trăit o viaţă grea şi de pe care vor pleca la Cer, când va veni timpul.
Oamenii din cătun par să fi fost aleşi pe sprânceană ca să asiste la demonstraţiile de forţă ale naturii. Iarna, zăpada se aşterne peste ei şi îi ţine prizonieri până în primăvară. Vara, verdeaţa e atât de densă că îi desparte, parcă, asemenea unui zid de restul lumii.

Prin ţara de dincolo de lanuri

De la şcoală, care se vede de pe Drumul Judeţean 252, în sus, se întinde partea compactă a satului, cu case aşezate şi îngrijite, ba chiar şi cu vreo câteva vile, de o parte şi de alta a uliţelor pietruite. Pământul se înalţă apoi, iar pe cocoaşa dealului iscat din drum mai vine, de-a curmezişul, încă un rând de case destul de frumoase şi abia apoi începe câmpul de porumb din care nu te mai vezi. De aici încolo, printre lanuri, se ajunge la biserică şi cimitir. Apoi câmpuri şi iarăşi câmpuri până la hânţeştenii cărora zăpezile le taie, an de an, retragerea spre lumea civilizată.
La stânga, pe lângă biserică, se ajunge pe o uliţă cu vreo 20 de case. La dreapta, dai pe un drumeag cu vreo zece gospodării, din care numai jumătate locuite pe tot parcursul anului. Până şi apa de fântână se scoate din sufletul pământului, de la 67 de metri adâncime. Vreme de vreo două anotimpuri pe an, oamenii de bucură şi de cea mai nouă minune: apa de la robinetele din curţi. E mai greu disponibilă vara, când unii dintre localnici îşi udă tarlalele cu apă din sistem şi iarna, când mai îngheaţă ţevile!


„Aţi prins şi ierni uşoare? Noi nu!”

Mergem întâi la stânga bisericii, unde dăm peste o uliţă lungă, pe care nu trece decât un singur om. Costică Manole are 71 de ani şi ieşise din ogradă cu treabă.
„Tocmai ce am venit pe lângă casa care a fost a socrului meu şi în care nu mai locuieşte nimeni. Se dărâmă şi nici eu n-am ce să-i fac! Ne descurcăm cum putem, că oameni sunt mai puţini şi tot mai bătrâni. Tineri, ioc! Şi dacă ar fi, n-ar avea ce să muncească, pe aici. Vara se mai poate trăi, dar iarna e de poveste. De fapt, la Hânţeşti nici nu există iarnă uşoară. Sunt ierni mai grele decât altele, da, dar uşoare n-au fost aici niciodată!”, ne spune Costică Manole.

Blestemul uliţei

La capăt de uliţă locuieşte Sofia Ciobotaru, în vârstă de 86 de ani. E cea mai vârstnică locuitoare a satului şi ştie văduvia de mai bine de un sfert de secol. Când băiatul, Corneliu, nu reuşeşte să vină de la Bucureşti, trăieşte singură, în gospodăria pe care a împărţitul cu soţul răposat.
„Bărbatul meu a fost poştaş. Mi-a rămas ceva pensie, dar puţină. E greu tare aici la noi, că iarna vin zăpezile mari şi, când nu vine băiatul, n-am cum să mă descurc. Ajutor nu primesc de niciun fel, că am pensie, dar ce să faci cu câţiva lei, la vârsta mea? Băiatul mai e sprijinul meu, cât oi mai trăi aici”, ne spune femeia. O întrebam ce va face la iarnă. "Cum ce? Ce-o vrea Dumnezeu!"
Fiul, Corneliu, a renunţat de două ori la pensie, ca să câştige un ban în plus. Are apartament în Bucureşti, dar vine să-şi ajute mama bătrână.
"Ce să mai zici? Acum vreun an şi-a rupt piciorul şi noroc că eram eu aici, că altfel, nici nu vreau să mă gândesc ce se putea întâmpla."
A fost cam în perioada în care uliţa părea, parcă, bântuită de blestem. Cinci vecini au murit, unul după altul, din diverse cauze. La rând, moartea a secerat de la un capăt la celălalt al  uliţei. Cea mai tânără victimă a fost o fată de vreo 20 de ani, iar cel mai bătrân locuitor răpus avea 82 de ani.

„De toate ne trebuie. Nu avem nimic!”

În cealaltă parte de sat, în dreapta bisericii, ne întâlnim pe uliţă cu Valeria Vodă. Are 73 de ani şi spune că după o viaţă de muncă şi de trai la limita supravieţuirii s-a ales cu… nimic. „Ce să avem aici? Dintr-o pensie de 400 de lei trebuie să strâng 1.300 de lei pentru pământ, ca să-l lucrăm. Plus că trebuie să-mi ajut copilul care locuieşte aici, cu familia, în casa bătrânească. De muncă nu se găseşte prin zonă, ca să poată face ceva…Vă întrebaţi cum se trăieşte în sat? Din pensie!”, ne spune femeia.

Un drum bun şi lumină

Greu e la deal şi pe drum asfaltat ca-n palmă! Cum s-or chinui bătrânii din cătun să urce pe piatra măruntă, numai ei ştiu. S-au obişnuit, dar şi-ar dori ca Primăria să-i mai ajute. Apoi, cine-a spart becurile de la stâlpii de pe uliţe i-a lăsat cât e noaptea de lungă într-un întuneric de-ţi bagi degetele-n ochi!
„Ce să zic? Dacă e uscat, e bine. Dacă plouă, deja se schimbă situaţia. E mult mai greu de intrat în sat şi de plecat. Vine apa şi mai spală din piatră, de fiecare dată. Până când n-o mai rămâne nimic. Ar fi nevoie urgentă de un drum nou. Sau măcar asta care e să fie aranjat. Dar asta e, ne-am obişnuit! Iluminatul pe uliţă cred că merge, dar nu prea sunt becuri”, ne-a declarat Costică Manolache, în vârstă de 71 de ani.
„Iarna nici nu se pune problema de circulat, chiar dacă avem drum aici. Oricum e în stare destul de proastă. Dar imediat ce a venit zăpada, de la biserică în jos nu mai avem cum coborî, oricât de mult am vrea. Pe jos te scufunzi în zăpadă. Iar cât timp e omătul proaspăt, nici tractorul n-ar avea cum să intre. Şi mai e o problemă. După ce că nu avem drum bun, nici lumină pe uliţă nu este. Drept e că becurile le mai sparg şi unii oameni, care intră la furat porumb. Sunt de pe aici, că altfel n-ar şti unde să vină şi de unde să ia. Dar noi ce vină avem, că noi nu spargem becurile şi nici nu avem bani să luăm altele”, a declarat Corneliu Ciobotaru, în vârstă de 59 de ani.
„Coborâm greu tare în vale, mai ales după ce dă iarna. Dar şi vara e mult de mers şi, mai ales la vârsta noastră, abia mai ajungem acasă. Avem magazin în sat, dar cine-şi permite să cumpere ceva de aici? Mergem tocmai la Buciumeni şi, când venim cu câte două sacoşe, parcă nu se mai termină drumul ăsta”, este de părere Valeria Vodă, de 71 de ani.




Citit 3058 ori Ultima modificare Joi, 25 Iulie 2013 09:08

4 comentarii

  • postat de Mihai STROILA Vineri, 26 Iulie 2013 14:52 81.12.150.*** Link la comentariu
    0
    1

    Hantestiul de Buciumeni nu este un sat parasit,este o comunitate imbatrnita.Are o identitate a sa bine definita.Este locul de nastere al Smarandei Braescu si o zona viticola cunoscuta pentru vinul rubiniu si feteasca alba.Este satul socrilor mei si locul de nastere si de copilarie al sotiei mele.Are o scoala la care s-au format multi ingineri,profesori,economisti si meseriasi buni raspanditi in toata tara.Are ,de asemenea, biserica , moara, carciuma,magazine satesti, alimentare cu apa si drumuri proaste.
    Sigur ,nu mai este ce a fost.Dar oamenii,in cea mai mare parte,sunt oameni gospodari ce-si lucreaza pamantul asa cum stiu ei mai bine. Cresc animale. Fac nunti ,botezuri,mai trag si cate-o betie, nevestele mai gresesc si se lasa batute de barbati.Acolo ,in sat, Pastele este Paste,iar Craciunul este Craciun.
    Este satul unde traditiile impune un oarece respect si ceva recunostinta dar ,din pacate, incet, incet apare mai abitir strambatatea,violenta, galceava, prostia si ,ce este mai rau ,neputinta.Multi nu stiu,si asta cam de multisor poveste, ce e, ce mai e cu ei.Cum ,bine se vede,cei cu mai multa daruire de sine si-au lasat familia si au luat drumul bejeniei.
    Cel mai mare defect al acestei comunitati este delasarea alesilor lor.Ce merg ,inca, pe principiul ''...lasa ma ca merge si asa''.Dar nu mai merge.Trebuie urgenta debarasare de acest lucru.Trebuie orientare spre alte mentalitati.Drum nu este.Nu stie nimeni care-i calea.Alesii au talentul sa-si fure singuri caciula.
    Salvarea. Vine doar din profesionalism,respect fata de comunitate,de alegatori, de cultura ,adevar si educatie.Ar trebui sa-si faca treaba acolo unde sunt,nu cu sfert de masura. Ar trebui redesteptarea sentimentului acela de demnitate si mandrie administrativ locala de buna gospodareala.
    Trebuie mai multa grija si respect pentru pamant.Este o zona viticola cu potential de dezvoltare.Poate deveni si o zona de dezvoltare pentru livezi si rachitarie-este o traditie in zona.Sunt necesare infintari de perdele de protectie.Si ,de asemenea ,este loc de o agricultura profesionista pentru ca profesionalismul si munca agricola au devenit vorbe de ocara.Si asta datorita neseriozitatii si nepriceperii unor '' investitori'' agricoli ,,locali''.Adesea lumea este inselata pentru ca le este foame.
    Scriu despre situatie.O fac fiindca ma doare foarte profund si ma doare si ma simt rusinat ca nici un elev de clasa a VIII -a nu a reusit sa ia mai mult de CINCI la recentul examen de absolvire. Ce rusine...?! Si fiindca n-ati uitat vorba cu pestele...Or, unde nu-i cap, vai de picioare.

    Raportează
  • postat de Florica Joi, 25 Iulie 2013 10:17 79.116.106.*** Link la comentariu
    0
    0

    Asta se numeste...DEPOPULARIZARE! Asta a inceput cu ani in urma ,pe cand oamenii devenind someri au inceput a-si parasi locurile natale,apoi tinerii neavand si negasind locuri de munca firesti si normale d.p.v. al contractului de munca si al salarizarii! Aceasta este si problema Centrului Regional Galati ce nu gaseste unde ar putea investi bani europeni.dat fiind faptul ca satele si comunele deja imbatranite,peste ani,nu vor mai avea locuitori! Cine se bucura de acest fapt?Cei ce doresc a cumpara pe nimic hectare de teren?Strainii?

    Raportează
  • postat de catalina Joi, 25 Iulie 2013 09:32 89.121.200.*** Link la comentariu
    0
    0

    ce trist!

    Raportează
  • postat de catalina Joi, 25 Iulie 2013 09:28 89.121.200.*** Link la comentariu
    0
    0

    ce trist!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.