Prin satele uitate de lume şi de timp, mai trăiesc încă oameni trecuţi de 80 de ani sau chiar de 90 de ani. Bogaţi n-au fost niciodată, dar au fost tineri şi puternici, aşa că au supravieţuit în satele care nici pe vremea comuniştilor nu erau din cale afară de mari sau de accesibile. Acum, oamenii mai au doar amintiri.
„Era mai mare satul pe vremea când eram eu tânără. Pe aici, pe marginea bălţii, unde este acum loc liber, erau case. Mai mult de 30 de case, din câte îmi mai aduc eu aminte. Dar oamenii au plecat, încet-încet. Eu am rămas aici şi au mai fost câţiva oameni care n-au vrut să plece. În rest, toţi şi-au văzut de drum. Trec anii…”, spune femeia, uitându-se în jur, spre casele care se mai zăresc încă”, ne-a declarat Maria Cristea, în vârstă de 84 de ani, cea mai vârstnică femeie din satul Lozova.
„Plivesc pe aici, prin grădină, cât mai pot. Nu stau la umbră, nici la vârsta mea, cum n-am stat niciodată, toată viaţa. Acum s-a întâmplat doar să mai treabă la marginea grădinii şi am ajuns şi pe la umbră. În rest, e bine. Nu-mi trebuie nimic. Am trăit în sat aici, unde era mai multă lume, mai demult. Şi când a fost război… dar asta a fost demult”, ne-a spus Cleanta Vlad, în vârstă 96 de ani.
„Bărbatul meu a fost poştaş. Mi-a rămas ceva pensie, dar puţină. E greu tare aici la noi, că iarna vin zăpezile mari şi, când nu vine băiatul, n-am cum să mă descurc. Ajutor nu primesc de niciun fel, că am pensie, dar ce să faci cu câţiva lei, la vârsta mea? Băiatul mai e sprijinul meu, cât oi mai trăi aici. Cum ce-oi face la iarnă? Ce-o vrea Dumnezeu!", ne-a spus Sofia Ciubotaru, de 86 de ani.
«Eu m-am născut aici, în Crângeni, dar am plecat la Brăila. Când eram eu mică, să tot fi fost vreo 50 de case pe aici, dar… ştiţi cum făceau comuniştii. Desfiinţau satele mici, din câmp, ca să facă teren arabil. N-au plecat toţi oamenii de la noi, pe vremea aia. Ba chiar rămăseseră destul de mulţi, dar au murit şi, încet, încet, satul a început să se restrângă. Acum atâţia mai suntem: pe partea asta doar noi, iar vizavi, unde sunt patru case, mai trăieşte o familie şi încă două femei singure. Niciun alt suflet», ne spune Ioana Dragotă (foto).
