Gălăţenii sinistraţi vor îndura gerul iernii în module

Gălăţenii sinistraţi vor îndura gerul iernii în module
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Chirpiciul caselor înghiţite de viitură până la pod nu se usucă * Cine poate, s-a apucat de curăţenie şi reconstrucţie, dar pe mulţi îi va prinde gerul în modulele de tablă * Chiar dacă au bani să-şi refacă pereţii, oamenilor le va lua măcar câţiva ani ca să-şi revină după pierderile suferite


În primele zile de după inundaţiile de la mijlocul lunii trecute, oamenii ale căror case au fost înecate de ape au primit alimente, pături şi haine de schimb. Li s-au adus apoi module în care să locuiască temporar şi li s-au distribuit ajutoare de la Guvern, ca să-şi refacă gospodăriile mâlite. Ce să le mai dai? Că au primit şi au tot primit, iar de acum numai de modul în care ştiu să se gospodărească depinde cum le vor arăta casele pe viitor!

Din păcate, oricât ne-ar plăcea nouă să credem că vreo câteva zeci de mii de lei îţi pot rezolva toate problemele, viaţa foştilor sinistraţi n-a reintrat în normal, nici la o lună şi ceva de la dezastru. Şi poate că aşa ceva nici nu se va mai întâmpla vreodată, dat fiind că mulţi dintre gospodarii afectaţi sunt bătrâni care îşi văd acum casele năruindu-se, fără speranţa de a le mai ridica, indiferent câţi bani le-ar da Guvernul.

Vă prezentăm astăzi un material despre durerile şi neliniştile oamenilor care trăiesc acum între două lumi: cea veche peste care s-a aşternut noroiul şi cea nouă, în care n-au case de locuit pentru la iarnă şi de care se tem, mai ales dacă sunt bătrâni şi bolnavi.

Zăpada găseşte chirpiciul ud

Georgeta Sandu are 75 de ani şi momentan locuieşte într-un modul albastru, amplasat chiar lângă casa din podul căreia a fost salvată, în timpul inundaţiilor. A primit banii de la Guvern şi vreo nouă saci de ciment pe deasupra. Aşa că unde-a fost de turnat beton, a plătit să se toarne. Alta e problema casei. „Pereţii sunt uzi, iar afară nu mai este chiar atât de cald ca să se usuce. Un pat aveam şi e plin de mâl. Nu mai zic de covoare, perete la bucătărie şi câte şi mai câte… O viaţă am strâns şi pe toate mi le-a luat apa. Sper că s-o usca, să nu îngheţ la iarnă în modul. De gard, nu mai zic. Nu pot să cresc o pasăre, că vin câinii să mi-o rupă. Via s-a dus cu totul. Am avut gospodărie, iar acum mă chinui să usuc vreo câţiva pereţi. Şi sobele s-au stricat, aşa că nu ştiu unde voi face foc la iarnă”, ne spune femeia. Mai plânge, se mai îmbărbătează singură şi o ia de la capăt.

Vizavi, un bărbat sapă cu sârg, ca să cureţe o grădină plină de mâl. Pe sora lui, care locuia în modulul de lângă casă, a luat-o în casa lui, iar acum încearcă să-i repare ce poate. Cel mai probabil, însă, n-o să termine până la iarnă.

De peste drum, Catrina Axente, de 86 de ani, se uită la vecinii ei şi se minunează de nenorocirea care s-a abătut asupra satului. Îşi aminteşte ca şi cum ar fi fost ieri cum nepotul ei i le-a adus în casă pe femeile din vecini, după ce le coborâse din podurile caselor. „Greu a mai fost atunci. Au stat aici la mine, că noi am reuşim să stăvilim apa, să nu intre în casă. O femeie locuieşte acum aici în modul, iar cealaltă e plecată. Nici nu ştiu cât va dura să le pună pe toate la loc prin gospodării”, ne-a declarat Axente Catrina.

Un singur acoperiş peste zece suflete

Valurile de noroi s-au prăvălit parcă de nicăieri peste casa lui nea Ion din Costache Negri. Are mai bine de 70 de ani, nevastă, copii mari şi nepoţi şi nu credea că va mai trebui, la bătrâneţe, să ia viaţa de la capăt. Dar când l-a lovit soarta a mers mai departe, cu inima deschisă. „Acu', ce să faci?”, ne spune omul. Şi-a primit şi copiii, şi nepoţii sub acoperişul lui, aşa că acum cele două odăi ale casei de chirpici adăpostesc zece suflete.

Fiul lui nea Ion, Vasile, are 40 de ani şi spune că tocmai îşi ridica o casă, când apele au venit şi i-au dat pe gârlă bruma de agoniseală. „Muncisem toată vara ca să torn fundaţia şi să cumpăr ciment şi BCA. A venit apa, a luat ce construisem, iar cimentul mi l-a udat, de s-a făcut beton. Acum, unde să mă mai duc să mai muncesc? Vine iarna şi nu mă mai ia nimeni. Stau cu copiii la tata, iar de la vara mai muncesc o dată, ca să refac ce începusem”, ne spune bărbatul.

"Ce să construieşti cu 42 de lei pe lună?"

La Costache Negri, apele le-au luat unora dintre familii tot, mai puţin problemele.

Ilinca Iamandi are 82 de ani şi spune că nu cade la pace cu unul dintre copii săi. Stă să cadă casa pe care a construit-o muncind la CAP împreună cu soţul, căruia acum îi pomeneşte amintirea. Numai cât se uită în jur o apucă plânsul. „E tare grea viaţa când eşti bătrân şi singur. Nu mai poţi construi nimic, nu poţi face nimic. Până la primăvară, clar n-o să pot face nimic. De unde să o apuc acum, că vine frigul? O să stau în modul. O să mă încălzesc aşa cum pot şi gata. Am un pat, am o masă… mai mult nu ştiu dacă mai apuc” se jeluieşte femeia.

Vizavi locuieşte fiica femeii, Maranda Fotache, în vârstă de 42 de ani. „Înainte de inundaţii, puteam spune că sunt realizată. Casa era frumoasă. Aveam aici tot ce trebuie, de la televizoare la maşină de spălat. Lambriuri, gresie… Ca să nu mai vorbim de gospodărie, unde ţineam vreo sută de păsări. M-am măritat la 19 ani şi am muncit toată viaţa alături de soţul meu ca să facem casa asta. Am avut şi banii lui de ordonanţă atunci, iar acum… Acum e tare greu să mai fac faţă. Nu mi-a luat apa toată casa, dar mi-a stricat aproape tot ce e în ea. Am doi copii, de 11 şi 22 de ani, pe care trebuie să-i ţin cu gazdă, la şcoală şi la facultate. Să le trimit săptămânal pachet. Şi banii care-mi intră mie în casă sunt 42 de lei, alocaţia copilului. Nici aşa nu mai ştiu cum să fac, de unde să mai renovez şi să reconstruiesc ce mi-a stricat apa?”, se întreabă femeia.

Unde vor dormi cei rămaşi fără case?

Ce-i drept, autorităţile n-au stat degeaba în timpul care s-a scurs de la inundaţii. Ajutoare de urgenţă s-au dat, bani de la Guvern s-au dat şi chiar ceva materiale de construcţii pe deasupra. Numărul oamenilor care s-au mutat din module în case a crescut săptămânal. Oricum, mulţi săteni ale căror case sunt încă afectate locuiesc la rude, în localitate sau prin oraşe. Pe unde pagubele au fost mai mari, se pregătesc chiar locuri de cazare a oamenilor pentru iarnă.

Iată care este situaţia în comunele pe care le-am vizitat noi zilele trecute.

„La Costache Negri, mai avem circa 30 de familii care locuiesc în module. Ajutoarele de la Guvern s-au plătit, aşa că sperăm ca până la iarnă cei mai mulţi să se poată muta în casele reparate sau nou construite. În cazul în care nu vor reuşi toţi, noi pregătim acum patru camere în care vor putea fi găzduite circa 40 de persoane”, ne-a declarat viceprimarul comunei, Florin Han.

„La Cudalbi s-au plătit ajutoarele de la Guvern în proporţie de circa 95 la sută. Şi ceilalţi bani sunt în conturile Primăriei, dar beneficiarii au întâmpinat diverse probleme cu actele. Am avut 46 de module instalate, dintre care mai sunt locuite doar vreo zece. În rest, deja o parte şi-au refăcut casele şi s-au mutat înapoi”, ne-a declarat viceprimarul Grigore Gheonea.

"La momentul de faţă, o singură persoană mai locuieşte în modul la noi în comună. Săptămâna trecută s-au terminat plăţile către persoanele afectate. Dacă o prinde iarna în modul, persoana care nu s-a putut muta la loc în casă va primi un calorifer sau ceva de genul acesta. Nu ştiu cum, dar vom găsi o soluţie”, ne-a declarat viceprimarul comunei Cuca, Ştefan Costică.

Ce le trebuie oamenilor?

Departe de a se fi pus pe picioare, oamenii ale căror case au fost inundate îşi contabilizează pierderile şi se gândesc temători că poate nu vor reuşi să-şi mai refacă agoniseala de-o viaţă.

"Din casa de aici nu se mai poate scoate nimic. Unul dintre pereţi a căzut, iar alţii sunt crăpaţi până jos, aşa că nu prea mai avem ce face. Încercăm să salvăm ce putem, deşi nu cred că se va mai putea trăi în casă. Ce ne-ar trebui? Cred că vreo 50.000 de lei, ca să putem înjgheba, în loc, o căsuţă cu vreo două, trei camere din BCA. Din păcate, am tot plătit asigurare, dar tocmai în acest an n-am mai dat bani. Şi chiar acum a venit dezastrul acesta", ne spune domnul Dimofte Tănase.

"Cum am putut, aşa am făcut. Pe la faţă am mai cârpit şi-am dat cu var, iar prin spate, unde nu ne-au mai ajuns banii, am lăsat aşa. Nu vine nimeni să vadă şi nici noi nu mai avem putere să facem. Ne străduim cum putem. Mai am o vecină care tot aşa se chinuieşte şi un băiat tânăr, singur, care a moştenit casa de la bunică şi acum face ce poate", ne-a declarat mamaia Istrate.

"Ni s-au dat alimente şi au fost binevenite. Mulţumim lui Dumnezeu! Despăgubirile n-au fost pe măsură, că nu pot cu acei bani să-mi fac locuinţa la fel cum a fost. Dar, oricâţi bani ne dădeau, oricum era greu să ne refacem confortul din case. Eu aş vrea un serviciu acum. Am curs de bibliotecar şi de contabil. Dacă aş munci şi pe 800 de lei pe lună, aş putea să îmi rezolv cheltuielile copiilor şi ar fi mult mai uşor. Dar cine mă mai angajează, la cei 42 de ani ai mei… Eu vreau, dar nu găsesc de muncă", ne-a declarat Maranda Fotache.

Citit 1111 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2013 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.