Gălăţenii mănâncă 42.000 de tone de cartofi anual

Gălăţenii mănâncă 42.000 de tone de cartofi anual
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un român consumă anual, în medie, 90 de kilograme de cartofi. Prin urmare, statistic vorbind, "porţia" gălăţenilor ar fi în jurul a 42.000 de tone anual. Or, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Galaţi, în judeţul nostru s-au produs, în 2012, doar 12.497 de tone. Cel mai bun an pentru cartof la Galaţi a fost 2005, când s-au recoltat 40.754 de tone. Oricum, la acea vreme populaţia judeţului era mai mare, deci producţia era tot sub necesar. În lipsa resursei locale, piaţa se aglomerează cu marfă de Harghita, Covasna, Braşov, Suceava sau Sibiu - principalele bazine legumicole de cartof.

Românii mănâncă, anual, circa două milioane de tone de cartofi. Din acest punct de vedere, cu cele 90 de kilograme de om pe an, ne situăm pe locul patru în Uniunea Europeană. Primii sunt portughezii, care mănâncă, în medie, 126 kg pe an, apoi irlandezii, cu 118 kilograme, şi britanicii, cu 112 kilograme.

În primele opt luni din 2013, România a importat 102.744 de tone de cartofi, în valoare de 15 milioane de euro, în timp ce exporturile au fost de numai 8.159 tone, în valoare 2,1 milioane de euro, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Citit 888 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Ianuarie 2014 15:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.