S-au dat 7.500 de miei în viu, cu acte, în județul Galați
Foto: Foto: arhivă Vasile Caburgan

S-au dat 7.500 de miei în viu, cu acte, în județul Galați
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noi, creştinii ortodocşi care ne pregătim să sărbătorim Paştile, ne preocupăm doar în această perioadă de procurarea cărnii de miel. Comercianţii arabi, însă, se aprovizionează de la stâni pe durata întregului an.

„Am avut şi un astfel de centru de colectare, pe teritoriul judeţului, în zona Smârdan, dar s-a desfiinţat. Ceea ce putem spune, până la acest moment, este că s-au întocmit acte în vederea deplasării, pe teritoriul ţării, pentru 7.500 de miei cumpăraţi în viu, de la fătările din februarie şi până acum”, ne-a declarat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, dr. Ştefan Vasile. Din datele Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, în luna februarie au fost fătaţi circa 150.000 de miei. Parte dintre ei ajung la abator, parte sunt vânduţi în viu, iar restul urmează să crească şi să consolideze efectivele turmelor.

Evident, ciobanii mai vând şi fără acte, atunci când preţul e bun, iar samsarul îşi asumă riscul de a transporta marfa prin ţară fără documentaţie în bună regulă.

Citit 1087 ori Ultima modificare Marți, 08 Aprilie 2014 21:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.