* "Inima" unui sistem care ar fi rezolvat problema irigaţiilor în centrul judeţului zace în mizerie * Ce au construit aproape integral "comuniştii", au lăsat în paragină "capitaliştii"
Agricultorii din Câmpia şi Podişul Covurluiului, adică din peste 20 de comune ale Galaţiului, şi-ar fi irigat astăzi pe bani puţini culturile, dacă statul român ar fi binevoit nu să le construiască un baraj cu lac de acumulare în centrul regiunii, ci doar să-l ducă la bun sfârşit pe cel ridicat în proporţie de trei sferturi pe vremea lui Ceauşescu! Nici n-ar mai fi costat, nici n-ar mai fi durat mult!
Din păcate, statul a considerat, în anii '90, că n-avem nevoie de asemenea construcţii gigant, specifice comunismului, aşa că a lăsat totul în paragină. Rezultatele acelor decizii se văd încă. Banii noştri, milioane de euro, pe care fostul regim îi investise aici, se duc în pământ, fără să aducă nimănui niciun folos, iar despre irigat cu apă din sistemul public, la Suhurlui, probabil nu va mai fi vorba niciodată. Nu în ultimul rând, de munca miilor de muncitori care au trudit aici s-a ales praful.
Planurile lui Ceauşescu s-au spulberat
Specialiştii în îmbunătăţiri funciare din regimul comunist creaseră un sistem de irigaţii complex pentru Câmpia Covurluiului. În inima regiunii, la Suhurlui, trebuia construit un baraj mare şi un lac de acumulare întins pe 1.000 de hectare, adică jumătate din cât ocupă astăzi lacul Brateş! Apa ar fi ajuns aici tocmai din Dunăre, prin canalul Magistral Luncă, iar din acumulare s-ar fi putut duce către toate fermele, deservind o suprafaţă de 60.000 de hectare. Nimeni nu s-ar mai fi putut plânge că n-are apă!
Lucrările au început la Suhurlui în anul 1975. S-a muncit cu oameni angajaţi din sat şi din împrejurimi, dar au fost aduşi şi deţinuţi, după sistemul folosit de comunişti. Ca transportul materialelor să fie uşor şi să nu se întârzie lucrările, s-au construit şosele mai bune şi chiar o cale ferată. Un şantier mamut, cu 6.000 de muncitori, nu va mai vedea comuna Suhurlui, probabil, niciodată.
Sătenii încă îşi mai amintesc de faptul că munca acelor oameni - dintre care cei mai mulţi au şi murit - a fost titanică! Nu mai vor să ia de la capăt vorba asta, înţelegând că nu mai are niciun sens acum. Dar, de uitat, n-au uitat!
Până în 1989, lucrările avansaseră într-atât încât probabil nimeni nu se mai gândise că proiectul mai poate fi oprit. Din nefericire, la doi ani după căderea regimului comunist, marele şantier s-a închis brusc. S-au îmbogăţit repede hoţii care au făcut să dispară fierul. S-au bucurat oamenii care şi-au pavat curtea cu dalele de beton montate în ceea ce ar fi trebuit să fie lacul de acumulare şi… s-a terminat totul. Din timp în timp, câte un politician îşi mai aminteşte de proiect şi mai iese cu câte o declaraţie de ochii lumii despre infrastructură şi potenţial irigabil.
Animalele pasc peste grămezile de bani
Ruinele fostului baraj de la Suhurlui care nu s-au putut încă fura se văd de pe uliţa mare din comună. Construcţii imense din beton din care iese armătura ascund conducte. De la un capăt la altul al primei bucăţi de baraj sunt 255 de paşi, întrerupţi doar de praguri mari din beton armat. După aceste sute de paşi, întreaga construcţie se pierde sub pământ, iar capătul ei opus sparge dealul la câteva sute de metri depărtare. Aici, alte betone, alte ţevi, ba chiar şi o mică baltă de acumulare. Văzute de la distanţă, ruinele barajului sunt mai lungi decât ar fi un zgârie nor trântit la pământ printre dealurile Suhurluiului.
Primarul Gigi Ţuţu spune că, din anul 2008, când satul Suhurlui s-a rupt de comuna Rediu şi a devenit comună la rândul său, betoanele barajului au devenit proprietatea primăriei. N-are propriu-zis ce face cu ele, dar le deţine… Tot aici, filiala gălăţeană a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare are nişte motoare şi nişte conducte. Cum de nu le-a făcut nimeni bucăţi până acum, ca să le vândă la fier vechi, încă nu ne-am lămurit…
Prin preajma barajului, unde ar fi putut fi cel mai mare lac de acumulare din judeţ, pasc acum oile şi caprele.
În loc de irigaţii, apă de ploaie
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Galaţi, suprafaţa irigabilă a judeţului ajunge la 135.000 de hectare. Cam jumătate dintre fermierii care lucrează această suprafaţă încheie chiar şi contracte, numai că se udă doar vreo 15.000 de hectare, mare parte în Lunca Brateşului de Sud şi în Lunca Brateşului de Nord. În cea mai mare parte a comunelor din centrul judeţului, care s-ar fi putut bucura de existenţa barajului de la Suhurlui, nu se poate iriga din sistemul de interes public. Prin unele locuri s-a furat ţeava. Altele sunt prea departe sau prea sus, iar costul apei ar fi prea ridicat.
