La Cuca, perspectivele au rămas cât nuca (FOTO)

La Cuca, perspectivele au rămas cât nuca  (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cuca, o comună din judeţul Galaţi, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraş, pare, la prima vedere, una îngrijită, modernizată şi cu străzi asfaltate şi bine puse la punct. Realitatea este însă cu totul alta.

În cadrul vizitei noastre am dorit să aflăm mai multe despre comună chiar de la primarul acesteia, Vlad Mihăiţă, însă acesta a refuzat să discute cu noi, preferând să nu ofere nicio declaraţie despre localitatea pe care o conduce. Localitate de altfel măricică, însă cu o populaţie în continuă scădere, la recensământul din 2011 înregistrând doar 2.150 de persoane. Această scădere resimţindu-se şi la singura şcoală din sat, unde sunt înscrişi doar 208 elevi.

Dacă te abaţi de la drumul principal care străbate satul, problemele şi nemulţumirile încep să apară ca ciupercile după ploaie. Cea mai gravă situaţie este cea a drumurilor, multe dintre ele ajungând să fie impracticabile din cauta inundaţiilor repetate, dar şi a ploilor. Locuitorii sunt supăraţi că, în cei doi ani de mandat, primarul a promis că repară şi întreţine drumurile însă acest lucru nu s-a întâmplat. Aceştia mai spun că edilul ar fi făcut o vizită sau două pe uliţele mai puţin circulate unde noroaiele şi apa le ajung oamenilor în case, însă nu a făcut nimic pentru cei de acolo. Ba mai mult, acesta ar fi redirecţionat cursul unui pârâu din zonă pentru a construi un podeţ, lucru care a dus la inundarea străzilor învecinate.

Pe lângă drumuri, sătenii se mai plâng şi că acolo unde există şanţuri acestea sunt pline de apă murdară de la casele din apropiere deoarece nu există fose septice. Tot aceştia au mai spus că primăria nici nu îşi dă interesul să cureţe şanţurile, astfel că, în cazul unei ploi, apa va ajunge pe stradă.

Reţelele de gaze sunt un alt subiect dureros pentru cei din Cuca, aceştia sperând de ani buni că vor avea parte de aşa ceva. Din păcate, primăria nu are încă un astfel de plan.

O altă problemă care ne-a fost adusă în atenţie este cea a fântânilor care nu mai sunt folosite, dar nici acoperite corespunzător. În locul de unde obişnuia să se aprovizioneze tot satul sunt peste 15 fântâni cu cumpănă, însă din toate doar două ar mai avea apă potabilă, pe care oamenii nu mai riscă să o bea, mai ales de când au apă curentă. Pe lângă asta, multe dintre ele sunt foarte joase şi descoperite, astfel că un copil neatent, ori chiar un adult poate cădea în ele. O localnică care are casa chiar lângă ele ne-a spus că primarul, deşi locuieşte la câteva minute de ele, nu le dă importanţă, neexistând niciun plan măcar pentru acoperire a lor. 

Şcoala, fără psiholog şi calculatoare noi

La Şcoala Gimnazială "Sfântu Gheorghe", singura din comună, situaţia nu e tocmai roz. Ajunşi la faţa locului, am stat de vorbă cu directorul instituţiei, Angelica Haralambie, care ne-a povestit despre şcoală, dar şi despre necesităţile pe care instituţia de învăţământ le are.

Astfel că problemele care aşteaptă încă rezolvare sunt achiziţionarea de calculatoare noi pentru ca elevii să le poată folosi la orele de informatică, dar şi suplimentarea numărului de materiale didactice. Cât despre dotări, şcoala dispune de un teren de sport, însă nu şi de o sală, astfel că, iarna, orele de educaţie fizică se desfăşoară în clase. Doamna director a ţinut să mai puncteze şi faptul că deşi în prezent şcoala are 16 cadre didactice, acestea fac cu greu faţă deoarece mai profesează şi la o altă unitate şcolară. Numărul elevilor este în scădere, anul acesta fiind doar 208 înscrişi, incluzând grădiniţa.

O altă problemă cu care se confruntă instituţia e lipsa unui psiholog şcolar care să îi consilieze pe elevi. Conform spuselor doamnei director, prezenţa acestuia e necesară deoarece în Cuca se află foarte mulţi copii luaţi în plasament care ar avea nevoie de consiliere specială. 

Drumuri stricate şi inundabile

Dacă eşti doar în trece prin comuna Cuca nu vei vedea decât drumul principal, care e frumos şi asfaltat. Însă, dacă te avânţi în sat, realitatea e cu totul alta. Multe alei şi drumuri se aseamănă cu albia unui râu nefiind nicidecum practicabile. Am stat de vorbă cu câţiva oameni care au curţile în zonele afectate. L.I., o femeie de 63 de ani, ne-a spus că primarul a tot promis că va face drumul însă nu s-a concretizat nimic deşi acesta se află deja la al doilea mandat. Aceasta a mai spus că ori de câte ori sunt inundaţii apa îi intră în curte. Vecinii doamnei s-au plâns şi ei de starea precară a drumului, spunând că primarul ar fi venit o singură dată în zonă, însă nu a făcut mare lucru. Acesta ar fi turnat nişte pietriş însă asta nu a ajutat cu nimic. Întrebaţi ce fac în caz de urgenţă medicală, oamenii ne-au răspuns că ambulanţa oricum nu intră pe poteca unde stau ei ci se opreşte pe o stradă apropiată care e pietruită, aşa că singura soluţie e fie să meargă, fie să folosească maşinile personale, dacă au.  Aceştia au făcut nenumărate sesizări către primărie care le-a spus că problema va fi rezolvată însă nu se ştie când.

Satul fără canalizare şi fose septice

Una dintre primele plângeri ale locuitorilor din Cuca a fost cea legată de lipsa canalizărilor. Cu toate că s-au făcut nenumărate sesizări la Primărie nu s-a obţinut niciun răspuns. Autorităţile continuă să ignore problema canalizării în condiţiile în care Cuca e una dintre primele comune din judeţ afectate de inundaţii. Pe lângă asta, oamenii s-au mai plâns şi de faptul că acolo unde există şanţuri bălteşte o apă murdară, apă care provine de la curţile alăturate care nu au construite fose.

Dispensarul din sat, atacat de mucegai și indiferență

La Dispensarul din sat, prima dată te loveşti de mirosul greu de mucegai şi mai apoi de sala de aşteptare pe ale cărei scaune ţie frică să te aşezi. Aerul înecăcios, canapelele murdare, resturile de mâncare şi cojile de seminţe fac parte din decorul dispensarului din Cuca.

Am sperat că vom găsi acolo un medic care să ne vorbească despre situaţia mai mult decât precară în care se află instituţia medicală, însă singurele disponibile au fost două asistente care au fost sărace în informaţii. Acestea ne-au spus că sătenii beneficiază de consultaţii periodice, de vaccinuri antirujeolă, dar şi de vizite la domiciliu atunci când e cazul.

Întrebate de mizeria care domneşte în sala de aşteptare acestea au spus că există cineva care face curat periodic. Cât despre medici, aceştia sunt prezenţi la cabinete doar o dată sau de două ori pe săptămână şi, dacă există un caz pe care aceştia nu-l pot trata ori dacă ei sunt absenţi, atunci bolnavul este trimis direct la Galaţi pentru investigaţii. Despre naşteri nu mai poate fi vorba de câţiva ani buni, gravidele fiind nevoite să cheme ambulanţa ori să folosească maşina personală pentru a ajunge la cel mai apropiat spital. Asistentele ne-au spus că naşterile la dispensar erau posibile înainte de '89, atunci când aveau toate facilităţile care să permită așa ceva.

Dispensarul aparţine de Primăria Cuca, însă aceasta nu şi-a asumat niciun fel de responsabilitate, clădirea, dar şi interiorul ei, fiind insalubre. Nu este de mirare deci că mulţi săteni evită să se ducă la medic acolo, preferând să facă drumul până la Galaţi.

Locuitorii sunt revoltaţi de ceea ce se întâmplă cu dispensarul şi spun că situaţia se prezintă aşa de ani buni. S.M de 62 de ani ne-a spus că nu a mai văzut un doctor acolo din toamna trecută când, din cauza unei gripe, a fost nevoită să se prezinte la cabinet.  Din păcate, vârstnicii sunt cei care resimt cel mai acut această problemă. Neavând posibilitatea de a se deplasa pe distanţe mari, dispensarul rămâne pentru ei singurul loc de unde pot primi îngriji medicale. 

Doctorul de familie este director adjunct la Protecţia Copilului

În Cuca, la dispensarul din sat există un medic de familie şi un stomatolog. În teorie, aceştia au un program bine stabilit când ar trebui să primească pacienţi. În practică însă, lucrurile stau cu totul altfel. Sătenii ne-au spus că nu mai ţin minte de când nu l-au mai văzut pe medicul stomatolog şi că oricum atunci când există o problemă marea majoritate se duce la Galaţi să o rezolve. Singurii dezavantajaţi sunt cei fără maşină personală sau vârstnicii, pentru care ar fi fost bine ca programul care stă scris pe uşa cabinetului să se respecte. Conform acestuia, dentistul ar trebui să fie disponibil pentru consultaţii joia de la ora 9,00 la 12,00 după amiaza, însă acesta, spun oamenii, nu se prezintă la locul de muncă.

Cât despre medicul de familie, Ciprian Groza, acesta, spun oamenii, nu vine deloc la cabinet, în ciuda faptului că ar trebui să fie prezent măcar o dată pe săptămână. Contactat de noi, dr. Groza a declarat că vine la cabinetul din Cuca după orele 16,00 (întrucât deţine funcţia de director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului), atunci când are programate consultaţii. 

Fără farmacie în sat

O problemă care pare că nu îşi va găsi rezolvare este lipsa unei farmacii. Mai mulţi oameni din sat ne-au spus că există una, însă programul e doar de la 9,00 la 14,00,  iar medicamentele se pot obţine doar prin comandă, astfel că, dacă locuitorii au nevoie urgentă de pastile, sunt nevoiţi să facă un drum până la Galaţi. Două doamne, aflate în vizită la părinţi, ne-au spus revoltate că şi-ar dori ca primăria să remedieze situaţia.

Poliţia, de negăsit, dar îşi face treaba

Ia-i de unde nu-s! La sediul Poliţiei din sat nu era niciun agent atunci când am ajuns noi. Un sătean ne-a spus că ar exista trei agenţi care să asigure protecţia locuitorilor din Cuca însă numărul lor rămâne un mister, la fel ca şi activitatea acestora. De la Primărie nu am putut afla informaţii suplimentare deoarece primarul Vlad Mihăiţă a refuzat categoric orice dialog cu noi care ne-ar fi putut lămuri asupra situaţiei. Întrebaţi totuşi dacă sunt mulţumiţi de Poliţie, oamenii din zonă ne-au spus că da, fiindcă nu sunt incidente.

Risc de împotmolire pe drumurile din sat

Din cauza inundaţiilor care lovesc în fiecare an comuna Cuca, multe dintre drumuri au devenit adevărate capcane. Sătenii ne-au spus că nu o dată s-a întâmplat ca maşinile, căruţele sau tractoarele să rămână împotmolite în drumurile care, la o primă vedere, păreau practicabile. O doamnă care locuia într-o astfel de zonă ne-a spus că aproape zilnic se întâmplă ca ceva să rămână blocat în nămolul care se formează după ploi.      

       

 

        

       

 

Citit 10531 ori Ultima modificare Marți, 11 Iulie 2017 22:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.