Rodica Mişcalencu

Rodica Mişcalencu

Păcat că Dunărea nu trece prin China

Marți, 28 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Sectorul naval, în coborâre necontrolată * Indici în scădere pe toate planurile, în ultimii 2 ani * ANCONAV susţine că şi sectorul naval a contribuit la declanşarea crizei economice mondiale, alături de cel imobiliar şi de cel bancar * Perioada de recuperare va fi îndelungată, spun specialiştii * Comunitatea Asociaţiilor Europene ale Constructorilor de Nave (Community of European Shipyards Associations, CESA, n.r.), din care face parte şi Asociaţia Naţională a Constructoril ...

Alte ANL-uri la Tecuci

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* La anul, acolo vor fi ridicate încă 120 de apartamente * Numărul final va satisface, cel puţin pentru o perioadă, cererea de locuinţe din municipiu * La un an de la darea în folosinţă a primelor locuinţe ANL din Tecuci, 64 la număr, în municipiu a început construcţia altor 64 de unităţi locative. Ridicate tot prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, acestea respectă vechiul tipar. „Vor fi tot patru scări ...

Încă şase localităţi sub umbrela Apă Canal

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
După ce va prelua, la 1 octombrie, serviciile de apă şi canal, personalul şi clienţii din şapte localităţi ale judeţului, societatea edilitară Apă Canal, care tocmai a devenit operator regional, va începe demersurile pentru a deservi alte şase unităţi administrative. Este vorba de oraşul Bereşti şi comunele Braniştea, Cosmeşti, Fundeni, Piscu şi Şendreni. „Aceste localităţi au reţele de alimentare cu apă sau de canalizare, însă, înainte de a le prelua în gestiune, ...

Casa de Cultură şi Muzeul Mixt, reabilitate

Sâmbătă, 25 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Casa de Cultură din Tecuci este consolidată şi modernizată cu fonduri europene, circa 300.000 de euro * O investiţie de zece ori mai mare este pe punctul să demareze la Muzeul Mixt * Casa de Cultură din Tecuci, clădire inaugurată la sfârşitul secolului XIX, a intrat în reabilitare. Imobilul, care a găzduit Primăria localităţii până în anii ‘60, este consolidat şi finisat. «Clădirea, monument istoric, are o vechime de peste 100 de ani. Vechimea şi cutremurele care au fo ...

Apă Canal a devenit operator regional

Vineri, 24 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Societatea de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din municipiul Galaţi, Apă-Canal, a devenit, ieri, operator regional cu acte în regulă. „Joi  s-a semnat contractul de delegare între Apă Canal şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Galaţi”, a declarat directorul societăţii, Gelu Stan. Asta înseamnă că, de luna viitoare, Apă Canal le va putea tăia facturi pentru apa livrată şi consumatorilor din judeţ. Deocamdată, doar celor din şapte localităţi. ...

Primar PDL, nemulţumit de leafa redusă de Guvern

Vineri, 24 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Eduard Finkelstain, popularul primar de la Tecuci, critică nivelul de salarizare aplicabil edililor din România, care tocmai a fost redus de către partidul din care face parte, aflat la putere * Democrat-liberalul va decide la anul dacă va candida pentru un nou mandat * Primarul Tecuciului, democrat-liberalul Eduard Finkelstain, declară că salariul pe care îl primeşte, diminuat cu 25 la sută de către Guvernul portocaliu, nu este unul motivant. „Să fii ordonator de credite pe 70 de ...

Sudul Galaţiului, fără apă pentru 20 de ore

Joi, 23 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* 13 cartiere din jumătatea sudică a municipiului Galaţi vor rămâne fără apă mâine dimineaţă, la ora 8.00 * Consumatorii din acest perimetru vor fi realimentaţi sâmbătă dimineaţă, la ora 4.00 * În intervalul în care va opera restricţia vor fi executate lucrări pe reţeaua de distribuţie, a anunţat Apă Canal * După ce la sfârşitul săptămânii trecute gălăţenii din nordul şi din vestul oraşului, alimentaţi de la Staţia de Pompare a Apei Fileşti, au rămas făr ...

Grădiniţele din Pechea au fost modernizate

Miercuri, 22 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Procesul de modernizare a celor patru grădiniţe din Pechea a ajuns la final, după ce Primăria comunei a investit mai bine de jumătate de milion de lei în acest obiectiv. „Reabilitarea grădiniţelor din localitate a început în mandatul Cabinetului Tăriceanu, cu bani de la Guvern. Între timp, infuzia de fonduri guvernamentale a încetat. Pentru a finaliza, totuşi, execuţia, anul acesta am alocat 600.000 de lei de la bugetul local”. „Lucrările, care sunt pe ultima sută de metri ...

Noi lideri la FSS-Metarom Galaţi

Luni, 20 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Filiala locală a Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor-Metarom, care activează pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi, şi-a ales, săptămâna aceasta, prin vot, o nouă echipă de conducere. Rezultatele scrutinului au fost anunţate de liderul naţional al FSS-Metarom, Mircea Scîntei, care şi-a început cariera sindicală tot în combinatul din sudul Moldovei. „Noul preşedinte al filialei gălăţene a Federaţiei Metarom este Gheorghe Bezman (FOTO – al doilea din stânga) ...

Industria oţelului – în dezvoltare sau în faliment?

Luni, 20 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* O firmă de consultanţă din Franţa a demarat, la comanda FSS-Metarom, un studiu asupra stării în care se află combinatele metalurgice din România * El va fi gata în ultimul trimestru al acestui an * Liderii federaţiei speră că rezultatele studiului îi vor ajuta să obţină creşteri salariale mai mari pentru salariaţii din metalurgie * Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor-Metarom, cea mai mare organizaţie sindicală din metalurgia românească, a comandat o analiză economic ...
Pagina 68 din 99