
Anca Melinte
„Ați avut cele mai tari femei!”/ „Au fost și s-au dus...”
Marți, 05 Septembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Fiță. „Știți că eu, când eram mic, îmi doream să fiu Columbeanu? Ați avut cele mai tari femei!”/ „Au fost și s-au dus...”, răspunde Irinel, cu vocea moale ca un oftat. Mie începuse deja să-mi răsune în cap vechiul refren „Vrem și noi la Iri,/ Iri vrem să ne adore,/ Aproximativ majore”, dar suna trist și fals... De la ce m-am luat? De la penultima ediție a emisiunii „Fiță cu Adiță”, transmisă de Kanal D2. Știu, a trecut mai bine de o săptămână, dar c ...
Care este stadiul investițiilor în grădinițele, școlile și liceele din Galați (LISTĂ)
Marți, 05 Septembrie 2023 11:34 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galați raportează un umăr record de proiecte, aflate în diferite stadii, pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș. Este vorba despre proiecte de 56 milioane de euro pentru 42 de unități de învățământ.
„Astfel, până acum, în cadrul proiectelor cu finanțare europeană au fost modernizate 17 grădinițe, școli și licee. Totodată, proiecte în implementare sunt pentru alte 25 de unități de învățământ.
În ceea ce priveș ...
Poza îți ia ochii, produsul îți taie pofta
Luni, 04 Septembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* „Reclama e sufletul comerțului”. Așa am învățat eu imediat după Revoluție. Atâta doar că, în vremurile actuale, reclama și realitatea tind să nu mai aibă nimic în comun. De pildă, fotografiile de prezentare din meniurile restaurantelor, care te fac să-ți lase gura apă de poftă, și produsul care îți este livrat. „Imaginea perfectă se dovedește a fi o dezamăgire cruntă pentru cei care au dat banii pe respectivele produse. Specialiștii în protecția consumatorulu ...
Schimbări în transportul public local, din 11 septembrie
Duminică, 10 Septembrie 2023 14:53 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de luni, 11 septembrie 2023, mijloacele de transport public local de călători vor circula după programul normal, motiv pentru care frecvența de circulație va fi mai mare comparativ cu perioada 3 iulie 2023 - 10 septembrie 2023, anunță Primăria Galați. Există, însă, și reveniri ale traseelor, dar și modificări.
Conform Primăriei, traseele de autobuz 10 și 24 vor circula, începând din 11 septembrie 2023, pe ruta normală de transport în comun după cum urmează:
Tr ...
Suficienţa prezidenţială
Luni, 04 Septembrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Mărturisesc cinstit, de o bună bucată de vreme am obosit să mai "urmăresc cu atenţie şi îngrijorare" manifestările prezidenţiale. Fie că-s declaraţii, replici, gesturi, acte sau fapte, le iau pe toate aşa cum vin direct de la preşedinte. Cu suficienţă. Cu blazare. Cu un anume plictis domol şi flegmatic, pigmentat pe alocuri cu sclipiri de falsă ironie. Aşa a fost şi cea mai recentă ieşire prezidenţială, în Delta Dunării.
"Vizita dumneavoastră de astăzi a avut scopul ...
Gălăţeanul Bogdan Alecsandru, regizorul poveștilor nespuse într-un secol de film (FOTO)
Duminică, 03 Septembrie 2023 18:00 | Publicat în INTERVIURI
Într-o lume în care, cu un telefon performant, oricine poate deveni "creator de filme", gălățeanul Bogdan Alecsandru este proaspăt absolvent de master în Regie de Film, în cadrul Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) "I.L. Caragiale" din București. Despre cele mai recente performanţe regizorale ale lui aţi aflat recent din ziarul "Viaţa liberă": Premiul publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la cea de-a XX-a ediție a Festivalului In ...
Cum a fost "America Express" pentru gălăţeanca Giulia Anghelescu
Duminică, 03 Septembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Dezvăluiri. Ştiu că am mai spus-o: fără gălăţence la „America/Asia Express” nu se poate! În noul sezon cu care Antena 1 ne "ameninţă" că începe "în curând", una dintre perechile de concurenţi este formată din gălăţeanca Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu. Surprinsă la un eveniment de reporterii Antena Stars, artista a făcut dezvăluiri legate de experienţa "America Express": "Pot să vă spun că am plecat cu foarte multe limite, cu foarte multe fobii, cu fo ...
Rusia a atacat din nou porturile Reni și Ismail. Exploziile au zgâlţâit liniştea Galaţiului (VIDEO)
Duminică, 03 Septembrie 2023 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Explozii puternice au zguduit zdravăn liniştea, somnul şi geamurile gălăţenilor, în noaptea care a trecut. Potrivit Digi24.ro, Rusia a atacat masiv, din nou, porturile ucrainene de pe Dunăre. Mai multe explozii au fost înregistrate la Reni și Ismail. Acestea s-au auzit și de pe teritoriul României.
Iar gălăţenii au resimţit din plin şi zgomotul şi vibraţia exploziilor. Dovadă numeroasele reacţii publicate pe reţelele de socializare: „Au fost zgomote infernale care mi-au ...
Noua parcare din Micro 19 a scăpat de resturile construcţiilor parazitare
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Noua parcare amenajată în vecinătatea Spitalului Județean, în cadrul lucrărilor de „Reparații sistem rutier și regenerare urbană cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21” a scăpat, în sfârşit, de construcţiile care o parazitau. Este vorba despre garajul de 11.000 de euro, a cărui demolare a început în august 2022, şi despre un fost spațiu comercial, pentru răscumpărarea căreia Primăria Galaţi a plătit 45.232 de lei fără TVA.După cum ziarul „Viaţa liberă” a re ...
Dr. Paul Ichim: „Chiar este saturat oraşul de specialişti în domeniul medical, încât să ne permitem să închidem o policlinică?”
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 17:58 | Publicat în SĂNĂTATE
Iminenta închidere a Policlinicii cu Plată - relatate de ziarul „Viaţa liberă” într-o serie de articole – îi nemulţumeşte nu doar pe pacienţii gălăţeni şi pe medicii care acordă consultaţii şi servicii medicale acolo. Cunoscutului chirurg gălăţean dr. Paul Ichim a făcut public pe Facebook un punct de vedere interesant şi pertinent cu privire la soarta Policlinicii şi a sănătăţii gălăţene, în genere.
„Am văzut ştirea despre închiderea Policlinicii cu Pl ...