Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a primit interdicţia de a părăsi ţara din cauza unei încercări, în cele din urmă eşuată, de a impune legea marţială, a declarat luni un oficial al Ministerului Justiţiei, conform Reuters.Luni, Ministerul Apărării a declarat că Yoon este în continuare comandant suprem din punct de vedere legal, dar controlul său asupra puterii a fost pus sub semnul întrebării, în condiţiile în care disidenţa creşte în rândul ofiţerilor militari d ...
Patriarhia Română a transmis marţi, într-un comunicat de presă, că "se delimitează ferm de afirmaţiile făcute de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul interviului oferit publicaţiei Le Figaro cu privire la domnul Călin Georgescu şi la preşedintele rus Vladimir Putin", informează News.ro. În articolul din Le Figaro, ÎPS Teodosie este citat când afirmă despre Călin Georgescu: "Este mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un ...

O carte remarcabilă a tecuceanului Ionel Necula

Sâmbătă, 14 Decembrie 2024 14:00 | Publicat în CULTURA
Uricar la Poarta Moldovei de Jos, Ionel Necula (titlu pe care l-am atribuit scriitorului după seria de lucrări, ajunsă la volumul cu numărul 24!) mărturisea despre debutul său literar: "De când mă ştiu, din adolescenţă, am fost un om al cărţii. Am citit ca un nebun tot ce mi-a ieşit în cale. Tot din adolescenţă am început şi să scriu, dar fără să public. Despre editarea vreunei cărţi nici nu m-am gândit până la Revoluţie. Abia după decembrie 1989, când am crezut c ...

Bărbat ucis de un tigru, la Zoo Pitești

Luni, 09 Decembrie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat de 50 de ani, angajat al Grădinii Zoologice din Piteşti, a fost găsit mort, luni dimineaţă, în incinta instituţiei, potrivit News.ro. El ar fi fost ucis de un tigru, după ce ar fi intrat în ţarcul acestuia. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. Primarul din Piteşti, Cristian Gentea, a afirmat că, din primele informaţii disponibile, incidentul s-a produs ca urmare a nerespectării protocoalelor de siguranţă de către angajat. Activităţi ...
Înlăturarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad a zdruncinat credibilitatea preşedintelui rus Vladimir Putin în rândul aliaţilor săi, susţine Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA, conform dpa. Sfârşitul regimului de două decenii al lui Assad a fost o "înfrângere politică strategică pentru Moscova şi a aruncat Kremlinul într-o criză, în timp ce încearcă să-şi păstreze prezenţa militară strategică în Siria", a scris ISW, în ultimul său raport, prezen ...
Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului Musette, le-a dat întâlnire doamnelor din Galaţi în cadrul unui eveniment cald şi plin de inspiraţie. Organizat de make-up artistul Cătălina Aron, a fost mai mult decât o prezentare a produselor din marca de îngrijire a pielii Chanand! A fost o seară minunată, în care doamnele au descoperit că „Leoaica” din emisiunea „Imperiul Leilor” de la Pro Tv este, în realitate, un om empatic, cald şi deschis, cu nimic diferit de apariţiile on ...

Studenții de la CSU, a doua victorie

Luni, 09 Decembrie 2024 13:40 | Publicat în SPORT
HANDBAL. Chiar dacă au un sezon mai greu (formarea echipei s-a realizat anevoios), handbaliștii CS Universitatea au încercat să se descurce cât mai onorabil în eșalonul al doilea. În ultimele două etape, aceștia s-au autodepășit și au înregistrat două succese: 30-29 cu CSU Pitești, iar duminică unul și mai clar, chiar în deplasare, 30-25 (17-12) la Poli Iași. Antrenorul Florin Andronic a folosit următorul lot de jucători: Dinu, Voica, Verejan - Mârșiu, Popa, Lefter, Butea ...
Sezonul de toamnă al Ligii a III-a de fotbal și-a derulat meciurile ultimei etape, cea de-a XV-a, din acest an calendaristic. Ultima rundă din actuala ediție a Seriei a II-a s-a dovedit favorabilă echipelor gălățene - ca atâtea altele. Cele două reprezentante ale fotbalului gălățean din această ligă, Sporting Liești și Unirea Braniștea, au încheiat victorioase, acumulând puncte foarte importante în clasamentul finalului de an. Sporting Liești a jucat în fața propriilor ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Marți, 10 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, 10 decembrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre zona Patiseria Dana și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiș ...
Teribila crimă care a șocat comunitatea din Cosmești și nu numai, la finele săptămânii trecute, are ca substrat o realitate înfiorătoare. De asemenea, cele întâmplate în zilele de după tragedie scot la iveală posibile deficiențe grave în felul în care autoritățile gestionează problema custodierii persoanelor cu probleme psihice.Soții Ciobotaru erau oameni liniștiți, gospodari, la locul lor, care nu făcuseră niciodată probleme și în legătură cu care nu existaseră sc ...
Pagina 585 din 2502